vineri, iunie 07, 2013

miniLibri, singurul targ de carte pentru copii, va fi pe 8 si 9 iunie la Muzeul „Antipa”

miniLibri la Antipa
Singurul târg de carte destinat exclusiv copiilor, miniLibri , va avea de anul acesta şi ediţie de varã. Aceasta se desfăşoară pe 8 şi 9 iunie la Muzeul „Antipa”. Târgul va fi deschis între orele 10.00-19.00, iar intrarea este liberă. Iubitorii de lectură vor putea să aleagă cele mai frumoase cărţi pentru copii la preturi reduse cu până la 35%, softuri educaţionale şi e-readere.

Copiii vor fi aşteptaţi cu multe surprize: jocuri, concursuri amuzante şi multe cadouri.

De asemenea, copiii sunt invitaţi să participe la atelierele organizate de Clubul Şoriceilor de Bibliotecã - activităţi de scris, interpretare şi ilustrare poveşti, precum şi la ateliere de teatru interactiv.

În plus, copiii care vor veni la miniLibri vor putea face schimb de cărţi. Cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictisit sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende şi aventuri noi.

Nici în acest an, la cea de-a şaptea ediţie a târgului, nu vor lipsi vedetele, care vor veni să citească sau să reinventeze poveşti cu ajutorul celor mici.

Scopul acestui târg este să stârnească interesul copiilor pentru citit şi să transforme lectura într-un mijloc de relaţionare între părinţi şi copii.

Prin MiniLibri ne propunem să aducem în mod firesc copiii mai aproape de cărţi. CEDP Step by Step acordă educaţiei timpurii, perioada cea mai spectaculoasă de dezvoltare a copilului, o importanţă foarte mare. În acest context, miniLibri, primul târg de carte pentru copii organizat în România, vrea să aducă în atenţia publicului românesc importanţa lecturii începând de la vârstele cele mai mici. miniLibri oferă atât copiilor, cât şi adulţilor o experienţă minunată, un loc unde mirajul poveştilor va deveni pentru două zile realitate.”, spune Carmen Lică, director executiv CEDP Step by Step, organizator miniLibri.

“Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este onorat pentru oportunitatea de a se implica în acest proiect, mai ales pentru că, în fiecare an, pe lângă proiectele déjà tradiționale, Muzeul lansează și programe noi pentru copiii de toate vârstele. Credem că o zi petrecută la „Antipa”, în expunerea permanentă a Muzeului sau într-una dintre expozițiile temporare, încheiată cu vizitarea unui târg de carte dedicată copiilor nu poate fi decât o modalitate de a-i încuraja pe cei mici să folosească informațiile legate de lumea înconjurătoare, indiferent care ar fi sursa lor: vizuală, tiparită, auditivă”, spune dna dr. Aurora Stănescu,  Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Programul târgului poate fi descărcat aici: http://www.minilibri.ro/evenimente-targ-carte-copii.html.

Organizatori: Centrul Step by Step pentru Educaţie şi  Dezvoltare Profesională, Grădiniţa Bambi, Şcoala Step by Step, Centrul 2 FasTracKids.
Co-organizator: Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa
Partener strategic: Fundaţia Soros România
Parteneri principali: Volksbank, Orange
Parteneri: Nestle, Teatrul Ion Creangă, Libăria Bastilia, Teatrul Luni, Replika, La Fântâna.
Partenerii media: Magic FM, Cartoon Network, Digi 24, Tango, Superbebe, Realitatea.net,clopotel.ro, copilul.ro, Sfatulpărinţilor.ro, Qbebe.ro, Mămicamea.ro, Suntparinte.ro, UrbanKid.ro, Grădiniţe.com, Online Gallery, Mac Mac Kids, GoKid.ro, Melc-Codobelc.ro, Portal Evenimente Copii, cursuripentrucopii.ro.

Mai multe informaţii despre târg găsiţi pe:
-      minilibri.ro, facebook.com/minilibri
-      antipa.ro, facebook.com/muzeulantipa.

Pentru rezervãri la ateliere:
Roxana Avram – PR Manager CEDP, 0744 360 004, roxana.avram@stepbystep.ro
Carmen Tudor – PR Executive Deci Se Poate, 0729 981 917, carmen@decisepoate.ro
Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională  (CEDP) este o organizaţie neguvernamentală  care dezvoltă programe în domeniul educaţiei.
Din 1994, CEDP este cunoscut ca promotor al Alternativei Educaţionale Step by Step, alternativă care se aplică în 40 de judeţe din România, în creşe, grădiniţe şi clase din învăţământul primar. www.stepbystep.ro    
Din 2000, CEDP a înfiinţat prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step, un centru model de bune practici în ceea ce priveşte educaţia timpurie, Grădiniţa Bambi.  www.bambistepbystep.ro         
Din 2005, ca o continuare a eforturilor de promovare a conceptului de educaţie timpurie, CEDP completeaza spaţiul educaţional cu primul târg de carte pentru copii, Minilibri – spectacolul cărţii pentru copii. www.minilibri.ro  
Din 2007, CEDP promovează cel mai inovativ program de educaţie timpurie, FasTracKids.  www.ftk.ro
În 2012, CEDP a înfiinţat prima şcoală particulară care aplică metodologia alternativă  Step by Step. www.scoalastepbystep.ro

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial.

Sursa: www.antipa.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu