joi, aprilie 13, 2017

O masa de Paste pentru copiii strazii

Asociatia Sansa Ta
Campania umanitară 'O șansă caldă': 300 de oameni nevoiași din capitală vor beneficia de o masă speciala de paste și de pachete cu ajutoare, cu ocazia sarbatorilor de paste.

Campania umanitară 'O șansă caldă': 300 de oameni nevoiași din capitală vor beneficia de o masă speciala de paste și de pachete cu ajutoare, cu ocazia sarbatorilor de paste.

Joi 13 aprilie  de la ora 18:00, în cadrul campaniei 'O șansă caldă', Asociația Șansa Ta va oferi celor nevoiași 300 de pachete cu ajutoare. Cu sprijinul partenerilor săi, Kaufland România, MamaPan și Ospataria de sus. Asociația Șansa Ta va oferi câte o porție de mâncare caldă și pachete oamenilor străzii și celor care au nevoie de ajutor, atât în zona Gării de Nord, cât și Duminica 16 aprilie, la centrul social din comuna Bilciuresti/Dambovita.

Fiecare om al străzii este, el însuși, o poveste. Fără familie, fără un acoperiș deasupra capului sau rude care să-i ia sub ocrotirea lor, mulți oameni trăiesc sub cerul liber și din mila trecătorilor, așteptând cu speranță o altă primavară. Ei ne cunosc deja și, de șase ani, ne așteaptă în fiecare joi la Gara de Nord, ca să le oferim o masă caldă. Joi 13 aprilie 2017,  cu ajutorul neprețuit al partenerului nostru Kaufland Romania si colaboratorilor nostri, vom reuși să facem fericiți mult mai mulți oameni ca de obicei, împărțind pachete în două locații', a declarat Gabriel Ciobotaru, președintele Asociației Șansa Ta.

Cele 300 de pachete, ce conțin alimente, dulciuri, produse igienico-sanitare, șosete, vor fi distribuite atât în zona metroului de la Gara de Nord, o zonă frecventată de oamenii străzii, cât și la centrul social din Bilciuresti. Cei vizați sunt persoanele fără adăpost, familiile sărace cu mulți copii și bătrânii nevoiași.

Acțiunea face parte din campania 'O șansă caldă', dezvoltată încă din anul 2012 de Asociația șansa Ta. O dată pe săptămână, voluntarii șansa Ta împart celor săraci mâncare caldă, pâine, fructe, conserve și obiecte vestimentare. De cele mai multe ori, la Gara de Nord vin și cadre medicale care oferă ajutor specializat, acordând asistență celor prezenți. În mai multe cazuri, oamenii întâlniți aici și-au pierdut actele sau nu au deținut niciodată documente de identificare, așa că Asociația șansa Ta îi ajută să obțină o identitate oficială.

De-a lungul anilor, 'O șansă caldă' a adunat parteneri de încredere care au susținut campania. Chef Nicolai Tand gătește pentru oamenii străzii ori de câte ori are ocazia, iar elevii de la mai multe școli generale din București s-au oferit voluntari, în numeroase rânduri, pentru a împărți hrană celor în nevoie.

Toți cei care pot sprijni astăzi această acțiune, prin donații sau prin prezență, sunt invitați să se adreseze Asociației șansa Ta, la datele de contact de mai jos.

Despre Asociația Șansa Ta
Asociația Șansa Ta este o organizație non-profit, care promovează dreptul la o viață mai bună pentru copiii ?i tinerii care urmează să părăsească sau care au părăsit centrele de plasament, prevenind instituționalizarea acestora. De asemenea, asociația își propune să ajute familiile defavorizate, cu mulți copii, din România. Programele dezvoltate se adresează persoanelor sau grupurilor sociale aflate în situații de risc.

Asociația Șansa Ta este acreditată de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să acorde servicii sociale, conform Certificatului de Acreditare Seria AF, nr. 000740/22.05.2014.

Gabriel Ciobotaru — Președintele Asociației Șansa Ta
Casiana Fometescu — Coordonator Dep. PR, Asociația Șansa Ta Tel/Fax: 031 822 24 57; Mobil: 0744 910 487
Beneficiar: 'Asociația Șansa Ta'
Conturile bancare deschise la BCR:
CONT IN LEI RO64RNCB0591123278690001
CONT IN EURO RO37RNCB0591123278690002
SWIFT: RNCB RO BU

Sursa: Asociatia Sansa Ta

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu