Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta 2008. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2008. Afișați toate postările

vineri, mai 29, 2015

Editura Litera a lansat cea mai importanta carte a deceniului: Capitalul in secolul XXI, de Thomas Piketty

Capitalul in secolul XXI, de Thomas Piketty
Editura Litera a lansat cea mai importantă carte economică a deceniului, după cum o numește chiar laureatul Premiului Nobel pentru Economie din 2008, Paul Krugman: Capitalul în secolul XXI. Volumul este scris de economistul francez Thomas Piketty și a fost vândut în peste 1.5 milioane de exemplare în întreaga lume.

Repartiția avuţiilor este una dintre chestiunile cele mai arzătoare și mai dezbătute în prezent. Dar ce se știe cu adevărat despre evoluţia acesteia pe termen lung? Dinamica acumulării capitalului privat conduce oare în mod inevitabil la o concentrare din ce în ce mai puternică a avuţiei și a puterii în câteva mâini, așa cum a crezut Marx în secolul al XIX-lea? Sau poate forţele echilibrante ale creșterii, ale concurenţei și ale progresului tehnic conduc în mod spontan la o reducere a inegalităţilor și la o stabilizare armonioasă, în etapele avansate ale dezvoltării, așa cum gândea Kuznets în secolul XX? Ce se știe despre evoluţia repartizării veniturilor și a patrimoniilor începând din secolul al XVIII-lea și ce învăţăminte se pot trage pentru secolul XXI?