marți, iunie 26, 2012

colecteazaselectiv.ro lanseaza campania “Ai colectat, ai castigat!”

Colecteaza selectiv
Poate vom constientiza si noi candva ca avem foarte multe lucruri de facut in Romania pentru a reusi sa intram in randul tarilor civilizate. Unul dintre acestea este sa ne colectam selectiv deseurile! Nu este posibil ca in anul 2012 sa aruncam la cos deseurile menajere impreuna cu cele din plastic, metal, sticla si hartie la un loc! Sa nu uitam ca majoritatea deseurilor sunt reciclabile si colectandu-le selectiv contribuim la o tara mai curata si mai sanatoasa pentru noi si mai ales pentru copiii nostri.

In acest sens, colecteazaselectiv.ro lanseaza campania “Ai colectat, ai castigat!”, o campanie deosebita pe care ar trebui sa o apreciem cu totii. Aceasta se desfasoara in perioada 25 iunie-28 iulie si vine cu ceva inedit. Nu numai ca ne invata cum sa colectam selectiv deseurile, dar ne mai si premiaza pentru acest lucru. Sa tot colectezi selectiv deseuri!

Drept urmare, cei care vor aduce la punctele de colectare minimum 10 deseuri de ambalaje vor primi un tichet razuibil pe care va scrie fie “Castigator” (pix din carton reciclat, un evantai, o bratara reflectorizanta pentru biciclisti, o minge de plaja, un frisbee, magneti de frigider) sau “Continua sa colectezi selectiv“. Toate tichetele razuibile au un cod unic de identificare. Acest cod trebuie inscris pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro sau trimis prin SMS la 1899.

Marele premiu este un Ford Ka, ce va fi castigat prin tragere la sorti dintre cei care introduc codul de identificare de pe tichete pe colecteazaselectiv.ro sau care trimit SMS la 1899.

Lista oraselor care participa in actiune: Alexandria, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Baia Mare, Craiova, Ploiesti, Focsani, Roman, Arad, Deva, Medias, Sfantu Gheorghe, Targu Jiu, Tulcea, Targu Mures, Zalau, Bacau, Brasov, Cluj, Constanta, Iasi, precum si sectoarele 1, 2, 3, 6 din Bucuresti.

Pentru cei interesati, punctele de colectare selectiva din orasele care participa la campanie se gasesc aici: http://www.ecoromambalaje.ro/harta_colectare_selectiva.php

ATENTIUNE:
“punct de colectare”=containere galbene, albastre, verzi pentru colectare selectiva.

Sper ca aceasta campanie sa ne trezeasca putin din acea trista nepasare si sa incepem intr-adevar cu totii sa ne colectam selectiv deseurile! Nu numai in timpul campaniei ci si dupa aceasta!

2 comentarii:

  1. Buna initiativa..in sfarsit ..mai gasim pe cineva cu initiativa de a proteja nu de a distrruge!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi super sa se si puna in practica :) Eu sunt pro !!

    RăspundețiȘtergere