Marea este simbolul
iubirii, al nemărginirii, al regăsirii interioare, al echilibrului şi al stării
de bine. Este un loc unic, un colţ de vis, care cu siguranţă amplifică aceste calităţi
dacă îl vizitezi şi-ţi petreci timpul alături de şi împreună cu persoana
iubită. Spaţiul menţionat capătă conotaţii pozitive mai ales dacă ai ales să-ţi
petreci luna de miere la marea românească.
Cât de frumoasă este marea
cu valurile sale înspumate! Chiar scriitorii fac această afirmaţie în operele
lor! Zgomotul valurilor este inedit! Ele îţi mângâie auzul, metaforic vorbind,
prin sunetul lor şi îţi limpezesc clipa prin bucuria momentului. Atât apusul,
cât şi răsăritul soarelui reprezintă momente magice, pe care le poţi trăi
plenar!
Din punctul meu de vedere, revin cu drag la mare
ori de câte ori am această oportunitate. În special, vara – anotimpul meu
preferat – merg în concediu la mare, fiindcă doar atunci, în mod personal
vorbind, simt că trăiesc în mod desăvârşit minunea locaţiei alese!
Staţiunea pe care o vizitez frecvent este Eforie
Nord. Locaţia este frumoasă, liniştită, atrăgătoare prin spaţiile de agrement
construite (tenis de câmp şi de masă), parcurile de distracţie, plantele şi
copacii ornamentali, teatrul de vară, cinematograful local, hotelurile
fastuoase (de exemplu Belona, Acapulco, Arta, Golden Beach, Vraja Mării, Hermes,
Philoxenia, Belona, Apollo, Vis, Astoria (din grupul Ana Hotels), Europa, Clas,
Ibiza, Mirage, Traian, Venus etc.), vilele şi pensiunile noi, moderne, proiectate
în concordanţă cu standardele europene gen Rocco, Elena, Alexandra, Lucia,
Complexul Perla Mării, Colonial, La Mer, Pensiunea Roxana etc., piscinele
curate şi bine întreţinute, toate te îmbie la distracţie şi voie bună.
Îmi place să stau la plajă, să simt briza mării
albastre şi clare, să merg prin nisipul cald şi cu irizaţii strălucitoare, să
culeg scoici ce au diverse culori şi mărimi, să simt stropii valurilor pe
trupul ars de căldura solară. Ador să percep adierea uşoară a vântului printre
pletele scăldate de razele ultraviolete ale măreţului soare. De asemenea, marea
reprezintă locul unde poţi admira o gamă variată şi nuanţată de costume de baie: roşii, albastre, violacee, albe, galbene, negre sau mixte prin
coloristică şi design. Şi nu putem uita falezele pe care poţi să te plimbi şi
să admiri imensitatea mării. Aici este locul unde poposesc şi pescăruşii albi
şi puri, pe care îi poţi admira în toată splendoarea lor, doar dacă nu-i
sperii. Seara, poţi servi masa pe terasa de vis a Restaurantului Alexandra, iar
după aceea, eşti liber să te plimbi într-o şaretă ce staţionează în faţa Hotelului
Belona. Şi să nu uităm faptul că şareta va fi trasă de cel mai elegant cal şi
va fi condusă de un birjar iscusit!
Specialităţile culinare sunt diversificate
şi fiecare client îşi poate alege sortimentul de mâncare care-l va atrage cel
mai mult, mai ceva decât la mama acasă!!! De asemenea, te poţi plimba sub
clarul lunii vizitând la pas staţiunea şi admirând grandoarea hotelurilor şi
luminaţia specifică fiecăruia. În timpul zilei, pe lângă faptul că poţi face
plajă sau te poţi scălda în mare, dacă eşti interesat este foarte plăcut să
navighezi pe mare cu banana sau maşina înotătoare, să faci o plimbare cu barca
cu motor şi de ce nu să practici schiul nautic.
Sunt
multe de relatat, dar conchid aici prin emiterea aserţiunii că locurile şi
spaţiile româneşti sunt splendide prin măreţie, statut, climă, diversitate,
frumuseţe, cultură, tradiţii, obiceiuri,
stil, limbaj, aşezare şi contează enorm atitudinea noastră de a le menţine
curate, perpetuu vizitate, de a le păstra originalitatea şi unicitatea
creaţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu