Pielea
bebelușilor este foarte delicată şi sensibilă chiar şi la cea mai mică
atingere. Din cauza faptului că este de aproape 5 ori mai subţire decât pielea
unui adult, dar şi pentru că ii lipseste stratul prezent la adulți. Pielea de la această vârstă este predispusă la mai multe
afecţiuni şi probleme, care necesită îngrijiri sau măsuri specifice.
In primele luni de la naştere, bebeluşul se confruntă cu mai multe afecţiuni ale pielii, provocate de schimbările hormonale care au loc în corpul lui odată cu expunerea la viaţa extrauterină dar şi din cauza contactului pielii cu diverşi factori (haine, detergenţi, variaţii de temperatură, apă, etc.). Multe dintre aceste iritaţii sunt periculoase iar netratarea lor poate duce la declanşarea unor infecţii grave. Iritaţia provocată de scutec apare la majoritatea bebeluşilor până la 1 an şi se manifestă prin apariţia unor bubiţe sau pete roşiatice pe funduleţ sau în zona inghinală. Simptomele sunt supăratoare pentru bebeluş şi se manifestă prin usturimi şi prurit, iar asta afectează implicit starea de spirit a părinţilor.

Cea mai bună metodă de tratare a iritaţiei de
scutec va rămâne mereu prevenţia, însă în cazul iritaţiilor
declanşate, aplicarea cremelor speciale înainte de punerea scutecelor
reprezintă principala soluţie pentru remedierea iritaţiilor. Alege să
foloseşti Sudocrem de fiecare dată când schimbi scutecul bebeluşului.
Sudocrem este un produs unic care conţine mai multe ingrediente active care
asigură protecţia complexă a pielii, ajutându-te în demersul tău de prevenire a
iritaţiilor de scutec.
Sudocrem e o pastă
cremoasă care se întinde cu uşurinţă, recomandată pentru utilizare zilnică.
Conţine oxid de zinc, compus care determină contracţia ţesuturilor, reducând
astfel pierderea fluidelor în procesul de regenerare. Sudocrem, devine astfel
ideală: pentru protejarea fundului sugarului împotriva substanțelor
iritante din urină și fecalepentru pielea
iritată, înroșităpentru pielea eczematoasăpe suprafața
pielii asprepentru arsurile și degerăturile ușoarepentru
calmarea simptomelor cauzate de înțepături și
mușcăturipentru pielea cu tendințe acneicedupă ras și
depilatul cu ceară pentru pielea decubită.
Originile Sudocrem pot fi găsite în urmă cu peste 80 de ani in
1931, când Thomas Smith (profesor de farmacie din Dublin), a dezvoltat în
laboratorul său o formulă specială de cremă antiseptică protectoare. De-a
lungul anilor, din cauza succesului continuu, Sudocrem a fost exportată în tot
mai multe țări ale lumii și a devenit cea mai
folosită cremă protectoare antiseptică în Marea Britanie si alte țări.
În prezent, Sudocrem a devenit în multe cazuri prima alegere a mamelor pentru
prevenția și ușurarea
iritațiilor produse de scutec, pentru vârstnici o opțiune
de luat în seamă pentru diversele iritații legate de decubit,
incontinență și chiar pentru adulți
sănătoși o cale de a îngriji diverse leziuni minore ale pielii, cum ar fi
înțepăturile de insecte sau escoriațiile.
Datorită succesului obținut, cât și
a eficienței dovedite, Sudocrem a devenit în ultimii ani multiplă câștigătoare
in Europa a Premiului de Aur pentru Mame și Sugari in Europa. În
Romania este oferită de Smart Love, brand al companiei Ceumed, fiind
disponibilă în toate lanțurile farmaceutice și
nu necesită prescripție medicală.
Despre Smart Love
Smart Love e dictat de sloganul "îi ajutăm pe cei cu inimă
mare dar care își ascultă și
mintea", fiind un brand al companiei internaționale CEUMED (Central
European Medical). Smart Love oferă în România produse pentru pentru cele mai
des intalnite probleme la bebelusi: Sudocrem, Infacol și
Nosko, disponibile în farmacii și drogherii.
Sursa: www.smartlove.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu