Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta 2020. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2020. Afișați toate postările

marți, martie 02, 2021

Gebrüder Weiss Romania: Crestere record in pandemie pentru serviciul de livrari la domiciliu

 

Home Delivery Gebruder Weiss

Serviciul Home Delivery din portofoliul Gebrüder Weiss România a înregistrat, în 2020, creșteri semnificative pentru toți indicatorii cheie de performanță. Comparativ cu anul anterior, numărul de expedieri a fost cu 123% mai mare – peste 130.000 de transporturi efectuate, reflectându-se și în creșterea cu 85% a cifrei de afaceri pe acest segment.


Rezultatele de excepție pentru serviciul de livrări la domiciliu al companiei au fost înregistrate în contextul extinderii uriașe a comerțului online în urma restricțiilor sociale generate de pandemia de coronavirus. Restrângerea liberei circulații și cvasi-generalizarea muncii la domiciliu au crescut interesul pentru proiecte de construcții sau reamenajări interioare, ducând, implicit, la multiplicarea comenzilor pe segmentele de bricolaj, materiale de construcții, electrocasnice și mobilier.


Serviciul Home Delivery, nișat pe livrarea la domiciliu a comenzilor tip cargo (între 25 și 45 kg), a fost favorizat de această conjunctură și de reorientarea mai multor retaileri către vânzările online. La nivel de companie, creșterile cu două cifre pentru Home Delivery au contrabalansat scăderile transporturilor de marfă din perioada martie - aprilie 2020.


Lansat în 2018, serviciul de livrări la domiciliu al Gebrüder Weiss România a fost gândit pentru a acoperi segmentul de comenzi voluminoase. Este un produs nișat, pe care holdingul Gebrüder Weiss îl oferă la nivel de grup în mai multe țări din Europa de Vest. Pentru a doua jumătate a anului 2021, planurile companiei includ optimizarea acestui serviciu pe piața locală prin introducerea unor opțiuni suplimentare, de care se bucură deja clienții din afară: servicii de asamblare și instalare ale mobilierului.


“Am mizat pe livrările specializate la domiciliu încă de acum doi ani, fiind evidentă traiectoria ascendentă a comerțului online. Pandemia a fost un factor accelerator, dar care a propulsat un produs deja maturizat, cu rezultate foarte bune. Surpriza a fost procentul de creștere, care a reușit inclusiv să acopere în bună parte scăderile din primăvară de pe alte segmente de business ale companiei”, menționează Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.


Despre Gebrüder Weiss în România

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.


Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo - Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.


Ca parte din strategia digitala, Gebrüder Weiss a lansat la începutul anului 2020 platforma ETA (en. Estimated Time of Arrival), prin care clienții companiei pot urmări procesul de expediere online, inclusiv timpul estimat de sosire a comenzilor. Gebrüder Weiss oferă acest serviciu digital pentru transportul de marfă în regim de grupaj în toate locurile unde compania efectuează livrarea finală.


Simona Roșu, Managing Partner raspberry communication

joi, februarie 11, 2021

DERTOUR ofera vacante all inclusive gratuite celor care s-au despartit de jumătatea lor in 2020

 

Oferte inedite la Targul online de Turism DERTOUR

Dacă te-ai despărțit de partener în 2020, DERTOUR îți oferă o vacanță pentru noi începuturi pe tărâmuri însorite.

 

Anul trecut a pus la grea încercare și cuplurile. De aceea, în preajma Valentine’s Day, DERTOUR va oferi vizitatorilor la Târgul online de Turism un pachet inedit: vacanțe pentru noi începuturi celor care s-au despărțit în ultimul an.

 

Cei care au rămas cu inima frântă în anul pandemiei și sunt nevoiți să petreacă Valentine’s Day singuri sunt invitați să se înscrie la concursul pentru o vacanță gratuită pe www.dertour.ro/targ-turism pe perioada Târgului online de Turism, până pe 20 februarie 2021.

 

Tragerea la sorți va avea loc în ultima zi de Târg, duminică, 21.02. Valoarea premiilor este de 2.250 de euro și include 3 pachete de vacanță în Egipt, la hotel de 5 stele, cu servicii all inclusive, și transport avion charter.

 

Aceasta nu e singura ofertă specială cu care DERTOUR s-a pregătit pentru acestă ediție a Târgului online de Turism, care se va desfășura live, pe platforma online www.dertour.ro/targ-turism, de azi și până pe 21 februarie. La Târg, iubitorii de călătorii sunt așteptați cu propuneri de vacanțe cu reduceri de până la 50% și avans zero. Toți cei interesați să își rezerve din timp vacanța de primăvară sau de vară pot intra live pe chat cu unul din cei peste 50 de consultanți în turism ce vor fi disponibili pentru oferte personalizate pe perioada Târgului.

 

Datorită desfășurării online, turiștii pot primi consultanță și oferte din confortul propriei case, fără să stea la coadă sau în aglomerație.

 

Printre ofertele de la Târg se numără vacanțe exotice de safari în Kenya, Ras al Khaimah, Dubai, Maldive, Punta Cana, Turcia, Egipt, Tunisia, Antalya, Hurghada sau Grecia.

 

Prețurile pornesc de la 367 euro pentru o vacanță în Egipt,577 euro pentru o vacanță de 7 nopți pe plajele fascinante din emiratul Ras al Khaimah,1099 euro pentru o vacanță exotică în Kenya în luna martie, cu cazare în regim de 4 stele, sau de la 319 euro pentru vacanța de vară în Grecia. Tarifele pentru destinațiile de vară sunt în acest moment la cel mai mic nivel posibil.

 

Vacanțele oferă zboruri charter directe, în condiții de maximă siguranță, cu testare Covid-19 la plecare și au politică de avans zeroserviciul de asigurare a vacanței împotriva riscurilor Covid-19 atât înainte de plecare, cât și în timpul vacanței.

 

DERTOUR vine cu oferte și pentru cei care vor să profite în plus și de reducerile de Early Booking pentru vacanța de vară 2021, pentru care nu trebuie să plătească avans. Turiștii pot alege sa rezerve acum fara niciun risc - fără avans -și totodată să profite de discount-urile de Early Booking, ce ajung până la 50%.

 

DERTOUR este una dintre cele mai mari rețele de agenții de turism și turoperare din lume.

Detalii complete despre pachete sunt disponibile pe www.dertour.ro/targ-turism

 

Despre DER Touristik Group

DER Touristik Group, parte a grupului Rewe, este unul dintre liderii industriei de turism din Germania. Are sediul în Köln, peste 130 de companii și a generat un venit total de 6,7 milioane de euro în 2018. Are o echipă de 10.500 de persoane în 16 țări europene. În fiecare an, 9,9 milioane de turiști aleg vacanțele organizate de unul dintre turoperatorii și specialiștii Grupului: Dertour și ITS în Germania; Kuoni & Helvetic Tours; Exim Tours și Kartago Tours în Europa de Est; Apollo în Scandinavia; precum și Kuoni în Marea Britanie și Franța.

 

Sursa: Dora Chelariu, Senior PR Executive gmpPR

joi, mai 28, 2020

A 20-a editie a competitiei SuperBlog isi premiaza castigatorii creativi

Catalina Popa
Primăvara aceasta, blogosfera și-a petrecut izolarea în mod creativ: provocându-și inspirația și perseverența în competiția SuperBlog, ajunsă la cea de-a 20-a ediție. Totodată, brandurile participante și-au prezentat ofertele într-un context inedit și au descoperit în rândul concurenților noi influenceri, susținând astfel dezvoltarea și profesionalizarea blogosferei.

Desfășurată între 1 martie și 22 aprilie a.c., Spring SuperBlog 2020 a atras la start 121 de bloggeri (din toată țara și din diasporă), din care 50 au participat la toate provocările lansate de sponsori, pe teme dintre cele mai variate: electrocasnice și produse pentru casă, servicii de închiriere auto, accesorii pentru călătorii cu mașina, alimente sănătoase, cosmetice, ceasuri și bijuterii, echipamente de gaming, turism și experiențe, articole promoționale, proiectare rezidențială, materiale de construcții, servicii de suport pentru industria HoReCa. Șapte săptămâni și 16 probe mai târziu, competiția numără 1119 articole, juriul având dificila misiune de a le evalua și de a stabili câștigătorii celor peste 200 de premii acordate (în bani, produse sau servicii).

De data aceasta, câștigătorii sunt aplaudați doar în mediul online: restricțiile de distanțare socială impuse de pandemie au determinat anularea Galei de premiere - o tradiție mult-așteptată în comunitatea SuperBlog, la finalul fiecărei competiții. Rămâne însă promisiunea că următoarea reuniune offline va compensa din plin așteptarea.

Pe podiumul competiției se clasează concurentele Alexandra Cardel - autoarea blogului inefabil.ro, pe locul al treilea, Grațiela Vlad pe locul secund, cu blogul gratielavlad.ro, iar Cătălina Popa - catalinapopa.com, aflată la a treia participare și clasare pe podium, primește trofeul Spring SuperBlog 2020 și premiul de 2000 lei. Clasamentul final și alte informații sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.

“Participarea mea în competiția SuperBlog a venit din dragostea pentru scris. De altfel, eu și lucrez la o carte în această perioadă. De aceea, am avut rezultate încă de la prima ediție la care am participat. Foarte puțini superbloggeri au luat trofeul din prima încercare. Un parcurs și o evoluție există indiferent că o simți sau nu de la o ediție la alta. Se spune că, dacă vrei să fii scriitor, trebuie să scrii zilnic, așa că am luat competiția SuperBlog ca pe un experiment, dar s-a dovedit o experiență care m-a definit ca om. Parcursul meu a fost foarte interesant: la prima ediție m-am aflat pe locul al III-lea, la următoarea am luat locul al II-lea, iar acum am câștigat. Nu aș schimba nimic la acest parcurs. Dacă aș putea alege, nu aș vrea să fi câștigat din prima pentru că nu aș fi ajuns să mă dezvolt atât de mult. Orice faceți, faceți cu credință, cu motivație! Acceptați cine sunteți si dați tot ce aveți mai bun. Eu accept că sunt o timidă incurabilă, dar, în același timp, sunt un om care are ceva de spus, în scris sau verbal, iar pentru ideile mele, lupt să fie expuse clar și inedit. Cam așa este și cu fiecare probă SuperBlog: pleci de la tema dată și o faci să fie a ta. Succes tuturor participanților!”, a declarat câștigătoarea Cătălina Popa.

Cea de-a 20-a ediție SuperBlog a fost sponsorizată de companiile AIA Proiect, AutoGedal, Autonom, Dajar România, Driedfruits.ro, Experimenteaza.ro, Farmec, Franke România, LitoralulRomanesc.ro, Lokofood, Spacer, StoneMania Bijou, Vindem-Ieftin.ro, WatchShop.ro, Today Advertising.

“Ediția Spring SuperBlog 2020 a fost una specială, în condiții de criză, care ne-a schimbat tuturor gândurile, perspectivele, preocupările. Astfel, am abordat o temă mai sensibilă și i-am invitat pe participanți să ne transmită ideile lor de implicare socială a companiei Farmec, fiindcă în comunitate se nasc proiectele cele mai frumoase și mai eficiente, care ne vizează pe toți. Le mulțumim tuturor celor care au scris pentru, despre și cu farmec, și așteptăm să ne reîntâlnim la toamnă cu la fel de multă inspirație și energie.” - Liliana Popa, PR Manager Farmec

“Nu a fost deloc o misiune ușoară să jurizăm articolele scrise de participanții în această competiție și pe această cale dorim să le mulțumim tuturor pentru această provocare, pentru implicarea și creativitatea de care au dat dovadă. Am citit articole care ne vor rămâne cu siguranță în memorie, articole din care am învățat și am descoperit oameni foarte talentați și pasionați de ceea ce fac. Felicitări organizatorilor pentru că au dezvoltat acest proiect an de an!” - Maria Tătaru, Marketing Manager Autonom

“Pentru noi, participarea la competiția SuperBlog a devenit o obișnuință, fiind un eveniment pe care îl așteptăm cu nerăbdare, de fiecare dată. Ne bucurăm că proba propusă de noi a stârnit interesul bloggerilor, care ne-au încântat și de această dată cu articole creative și bine documentate. Le mulțumim tuturor pentru participare și îi felicităm pentru rezultatele obținute. Așteptăm cu entuziasm următoarea competiție și, până atunci, le urăm tuturor inspirație și spor la creație!” - Alin Dăbuleanu, manager SC AUTO GEDAL IMPEX SRL

"Timpul și scrisul sunt elementele care ne aduc împreună. Contextul actual ne-a făcut să aducem într-o nouă lumină ambiția, perseverența și curajul - în special de partea bloggerilor, pentru a scrie despre o temă sensibilă pentru publicul larg. WatchShop este la a doua astfel de colaborare și întotdeauna ne bucurăm pentru o oportunitate de a da înapoi comunității și de a crește împreună cu bloggerii." - Andreea Eremia, Marketing Specialist WatchShop

“Ca de fiecare dată, această competiție este o încântare, suntem onorați să vă fim alături. Primiți, vă rog, felicitările noastre pentru o nouă ediție reușită și numai gânduri bune adresate tuturor participanților, sponsorilor și organizatorilor!” - Echipa AIA Proiect

"Pentru noi, cei de la Today Advertising, a fost o experiență nouă și foarte plăcută. Am descoperit oameni minunați cu care intenționăm să colaborăm pe termen lung și cu siguranță ne vom alătura vouă și anul viitor." - Nadia Vișan, Business Development Director Today Advertising

“Superbloggerii ne-au surprins și de această dată cu energia pozitivă, imaginația bogată și talentul de a scrie. Mulțumim pentru articolele scrise pentru Spacer. Ne-ar fi plăcut să ne revedem cu toții la Gală, însă, având în vedere că am participat cu toții la o ediție Spring SuperBlog care va intra în istorie, aceasta va trebui să mai aștepte.” - Cătălin Onea, General Manager Royal Computers

"Proba sponsorizată de Litoralulromanesc.ro s-a derulat în plină stare de urgență, care a însemnat pentru toată lumea restricții, incertitudine și îngrijorare cu privire la ce ne aduce ziua de mâine. Dar, în ciuda contextului, bloggerii care au participat la această probă au reușit să ne transpună pe noi, juriul, precum și pe cititorii lor, înapoi în lumea normală, cea în care vacanțele la mare nu sunt un vis intangibil. Le mulțumim pentru efortul de a-și imagina această stare de normalitate și sperăm că și pentru ei a fost "un respiro" de la cotidianul dominat de vești dramatice. A fost o experiență care, paradoxal, în pofida contextului, ne-a adus mai aproape unii de ceilalți. Sperăm ca interacțiunile viitoare să aibă loc într-un moment mai bun și, până atunci, să ne putem bucura vara aceasta de vacanțe la mare." - Ionuț Nedea, owner Litoralulromanesc.ro, agenția de turism online care aduce cei mai mulți români în vacanțe la Marea Neagră.

“Se pare că ediția de primăvară a SuperBlog a adus o experiență nouă pentru întreaga comunitate. Ne-am bucurat să vedem că bloggerii și-au păstrat optimismul și au reușit să creeze articole care să inspire. Așteptăm Gala pentru atunci când va fi posibil, dar și ediția de toamnă pentru care avem deja planuri.” - Florin Genet, fondator Experimenteaza.ro

“Pandemia ne-a reînvățat să apreciem mai mult socializarea, să comunicăm mai mult cu cei apropiați și să iubim mai mult planeta. Dragi bloggeri, mulțumim că v-ați păstrat inspirația, entuziasmul și implicarea. Abia așteptăm să ne recitim, dar mai ales să ne revedem în noua ediție de toamnă SuperBlog.” - Bianca Ghiță, manager vânzări Vindem-Ieftin

Parteneri media: Catchy.ro, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, CREADIV, Fashion8, IXPR, MTH Digital, Mujer.ro, PRwave, Red Marketing, Social Media în Culise, toateBlogurile.ro, TVR2, Zelist Monitor, Zile și Nopți.

Bloguri partenere: alina-gheorghe.ro, calatoriaperfecta.ro, casutaunuimelc.ro, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.ro, mirelacarmen.ro, moneywatch.ro, opisicaneagra.ro, pisicapesarma.ro, presainblugi.com, robintel.ro, storyspelling.ro, tssecrets.com, visatorprinlume.ro. 

Organizator: SwissPlan.biz.

Despre SuperBlog
Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept scop să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără deja 20 de ediţii încheiate (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, circa 3000 de participanți și s-au scris peste 38.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

Despre SwissPlan.biz
Servicii de marketing, comunicare & productie video pentru mediul online.
Calitate elvetiana la preturi corecte.

Sursa: ComunicatedePresa.ro

marți, martie 03, 2020

Peste 3 milioane de romani atinsi de mesajul campaniei Ecotic "Fii la tine-n tara la fel ca afara"

Campanie Ecotic
În 2020 românii sunt încurajați să „fie în țară la fel ca afară” și să predea deșeurile de echipamente electrice și electronice în mod responsabil.

Campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară” lansată de ECOTIC împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în luna ianuarie a acestui an, este promovată prin acțiuni de conștientizare în mediul online, offline, cât și prin media tradițională (TV și presa scrisă).

Ideea campaniei este aceea de a încuraja românii să fie motorul schimbării în România în ceea ce privește protecția mediului și în special în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor electronice. Cetățenii își doresc „o țară ca afară” și pentru asta este necesară și contribuția lor activă.

Începând cu data de 14 ianuarie un public de aproape 3 milioane de persoane au văzut spotul video dedicat campaniei. Canalele unde acesta a fost difuzat sunt: PRO TV, PRO Cinema, PRO X, Digi24, Digi Sport 1, Digi Sport 2, TVR 1, TVR 2, B1 TV, Discovery și România TV. De asemenea, pe platfoma video YouTube, în doar 20 de zile de la lansarea acestuia, spotul a fost vizionat de cel puțin 750.000 de persoane.

Începând cu 20 februarie, 45 de influenceri de pe platforma Instagram s-au alăturat campaniei pentru a duce mai departe, în toate colțurile țării, informația colectării separate a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Scopul acestei campanii pe rețelele de socializare este ca mesajul ECOTIC să ajungă la tinerii care au puterea de a învăța bunele practici, de a le promova și de a schimba mentalități, în stilul lor caracteristic.

Incepând cu luna martie, în cadrul acestei campanii, ECOTIC va desfășura acțiuni de informare și colectare în mai multe județe precum: Constanța, Iași, Galați, Cluj, Brașov, Botoșani, Prahova și nu numai. Ca un prim demers în acest context, Primăria Municipiului Brașov s-a alăturat campaniei ECOTIC cu scopul de a contribui la răspândirea informației în rândul cetățenilor și îndeamnă populația Municipiului să preia demersurile colectării separate de deșeuri de echipamente electrice și electronice.

În acest context, ECOTIC invită cetățenii să urmărească dezvoltarea campaniei pe website-ul www.ecotic.ro si pe canalele social media ale organizației  pentru a afla unde și când se vor desfășura următoarele campanii locale de colectare.

Colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice au o miză foarte importantă dintr-o dublă perspectivă: 1) multe dintre DEEE-uri conțin substanțe extrem de toxice și periculoase pentru mediu; 2) DEEE-urile au una dintre cele mai ridicate rate de reciclare, 80-90% din componentele lor putând fi reciclate și reutilizate în economie ca materii prime secundare (metale, metale prețioase etc).

„Prin actuala campanie dorim ca cetățenii întregii țări să conștientizeze importanța colectării separate. Încurajăm cetățenii să predea în mod corect deșeurile de echipamente electrice și electronice punându-le la dispoziție puncte de colectare și soluții de debarasare, sperând ca acest comportament să fie preluat și în ceea ce privește colectarea altor tipuri de deșeuri”, declară Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC

Sursa: Ecotic.ro

joi, februarie 20, 2020

Dr.Max a deschis 418 farmacii in 93 de orase din Romania

Dr.Max
Foto: A&D Pharma
2020 este anul în care Dr.Max intră oficial în viața românilor cu peste 400 de farmacii în toată țara, acoperind cele mai importante orașe și zone geografice. Printre alte orașe de pe harta României, Dr.Max va fi prezent în București, Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța.

Dr.Max, cel mai mare lanț farmaceutic din Europa Centrală și de Est, are un concept de succes pe fiecare piață unde se extinde. Prin achiziția Grupului A&D Pharma în 2018, Dr.Max este, în acest moment, un jucător de top pe piața farmaciilor din România.

După o analiză detaliată a nevoilor consumatorilor români în ceea ce privește piața de retail a farmaciilor, Grupul A&D Pharma a decis să raspundă nevoilor pieței cu două branduri distincte: Dr.Max și Sensiblu. Lanțul de farmacii Sensiblu va continua, astfel, să răspundă nevoilor clienților din mediul urban, în căutare de produse de frumusețe și wellness, prin oferte premium, locații de top și servicii de cea mai bună calitate, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma își propune să devină lider pe piața de profil din România.

Începând de astăzi, misiunea brandului Dr.Max este să ofere cele mai bune produse la prețuri accesibile, în toată România, punând accent în special pe nevoile pacienților cu afecțiuni cronice, ale seniorilor și ale tinerelor mame. Nu în ultimul rând, în farmaciile Dr.Max fiecare client poate beneficia de oferte speciale, valabile exclusiv cu cardul de loialitate Dr.Max.

Clienții care vor trece pragul farmaciilor Dr.Max vor beneficia de servicii la cele mai ridicate standarde, din toate punctele de vedere. Toate farmaciile vor avea un design unitar și un sistem de clasificare bine definit a produselor, cu scopul identificării acestora de către clienți, într-o manieră extrem de simplă. De asemenea, clienții Dr.Max vor fi întâmpinați de farmaciști profesioniști și instruiți pentru o experiență cât mai plăcută.

“Vrem să contribuim la îmbunătățirea nivelului de sănătate, pornind de la nevoile reale ale consumatorilor care se află în centrul modelului nostru de business. Acest lucru se reflectă în tot ceea ce reprezintă brandul Dr.Max: un raport excelent calitate-preț, proximitate, oferte personalizate și servicii de relații cu clienții la cele mai ridicate standarde. Sperăm că românii vor descoperi în Dr.Max un partener de încredere pentru o viață mai sănătoasă, un partener care le oferă produse și servicii de calitate la prețuri accesbile. Prin tot ceea ce facem, ne dorim să devenim prima alegere a oamenilor atunci când vine vorba de achiziționarea de produse farmaceutice”, spune Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma Group.

Brandul Dr.Max este prezent și în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia și are același obiectiv de a contribui la îmbunătățirea nivelului de sănătate a consumatorilor, oferind o gamă extinsă de medicamente și servicii farmaceutice. Dr.Max este un brand modern care are curajul să inoveze și să ridice constant standardele industriei pentru a oferi cele mai eficiente soluții pentru o viață sănătoasă, cu produse de calitate la prețuri accesibile.

A&D Pharma deține două linii de business, ambele de importanță strategică: linia de distribuție de medicamente și linia de retail pharma.

Sursa: comunicat de presa A&D Pharma