Foto: ECC Romania |
2.430 solicitări primite direct de la consumatori români
si redirecționate de Comisariatele Județene și Regionale pentru Protecția
Consumatorilor 277 solicitări primite de la consumatori rezidenți
în alte state membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Norvegia și
Islanda, prin intermediul altor Centre din Rețea.
ECC Romania, ca parte a Rețelei Centrelor Europene ale
Consumatorilor, care include 30 de centre din toate cele 28 de state membre ale
UE, Islanda și Norvegia, are competență numai în soluționarea pe cale amiabilă
a litigiilor transfrontaliere de consum, respectiv acele litigii ivite ca
urmare a achiziționării de către un consumator rezident în România a unor
produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul într-un stat membru
al UE, altul decât România, precum și acele litigii ivite ca urmare a achiziționării
de către un consumator rezident într-un alt stat membru al UE a unor
produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul în România.
În anul 2018, sesizările îndreptate împotriva operatorilor de transport aerian (1.027 solicitări) și cele vizând comerțul online (987 solicitări) au fost în top. Reclamațiile vizând drepturile pasagerilor în transportul aerian au fost legate, în principal, de întârzieri și anulări ale zborurilor și refuzul companiilor aeriene de a acorda călătorilor compensațiile stabilite prin legislația europeană, dar și probleme cu bagajele, cazuri în care cel mai important aspect reclamat a fost modul de calcul al compensațiilor pentru pierderea, întârzierea sau deteriorarea bagajelor. În privința comerțului online, cei mai mulți consumatori s-au plâns de faptul că produsele nu au fost livrate, au fost livrate cu întârziere ori parțial, s-au livrat produse cu defecte sau care nu au fost comandate.

Alte probleme reclamate de consumatori au vizat domeniul
garanțiilor produselor (141 solicitări),
servicii turistice (148 solicitări)
si închirierea autovehiculelor (103
solicitari).
Cele mai multe reclamații primite de la consumatorii rezidenți în România au vizat comercianți din Ungaria, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Irlanda și Italia. De cealaltă parte, cele mai multe reclamații ale unor consumatori din alte state membre împotriva comercianților din România au provenit din Bulgaria, Italia, Franța, Ungaria, Irlanda și Belgia.
În anul 2018, aproximativ 75% din cazurile soluționate pe cale amiabilă au primit o rezolvare favorabilă consumatorilor, iar prejudiciul total recuperat pentru cazurile închise cu soluție obținută pe cale amiabilă, favorabilă consumatorilor a fost de 206.403 euro.

Sursa: Irina Chiritoiu, ECC Romania