Jocul si joaca!

Foto: JocuriVolei.ro

Viaţa reprezintă, din punctul meu de vedere, o adevărată provocare. De ce afirm aceste lucruri, fiindcă te poţi ciocni de orice „obstacol” la orice pas. Ceea ce este important în viaţă este să accepţi provocarea acesteia!

Ca adult, gândeşti lucrurile şi, dacă „provocarea” chiar te „provoacă” mai mult decât simţi că este normal, poţi refuza să dai curs acesteia! Dar şi provocările vieţii, câteodată, sunt ademenitoare! Se spune că, dacă nu-ţi depăşeşti limitele, nu reuşeşti să-ţi atingi scopul în viaţă! Oare aşa să fie?!

Pe lumea aceasta orice este şi devine posibil atât timp cât raţionamentul corect,  gândirea pozitivă şi lupta continuă te motivează! Dar, dragii mei, nu este mai bine de copilaşii aceştia inocenţi, puri, delicaţi şi fragezi, pentru care doar jocul, joaca şi jucăriile contează?!

Nicolae Iorga afirma spre exemplu:

„Copiii trebuie crescuţi pentru ei, nu pentru părinţi”!

Credeţi, dragi cititori, că există vreun sâmbure de adevăr în această afirmaţie a lui Nicolae Iorga?! Eu cuget ca da, este un mare adevăr evidenţiat de Nicolae Iorga. Copiii se nasc şi aduc bucuria odată cu naşterea lor în căminul din care fac parte!

Dumnezeu, „Creatorul Cerului şi al Pământului/ Văzutelor tuturor şi nevăzutelor” a înzestrat femeia cu multe calităţi şi una dintre acestea, miraculoasă de altfel, este de a da naştere copiilor!

Naşterea în sine este unică, complexă şi uimitoare în calitate de fenomen natural. Copiii sunt născuţi de mamele lor şi aduc bucuria şi zâmbetul pe chipul părinţilor odată cu sosirea lor în/pe această lume!

Şi, la drept vorbind, ce-i şade mai bine copilului decât să se joace! Pentru că jocul, joaca şi, logic, jucăriile sunt numai ale copilului! Pentru micuţul copilaş ce atinge un anişor şi ceva, jocul, joaca şi jucăriile capătă o mare semnificaţie în viaţa lui!

Şi cum s-ar putea altfel? Fiecare mingiuţă, maşinuţă, bicicletă, tricicletă, fiecare joc-puzzle s.a.m.d. sunt cu adevărat valoroase pentru micuţul ce, treptat-treptat, începe să cunoască lumea!

Spre exemplu, copilul meu de un an şi 11 luni are diferite jocuri pe care şi le alege întâmplător: jocul cu setul de vaporaşe, astfel, a descoperit apa şi băiţa, pe care le îndrăgeşte foarte mult!

Jocul cu maşinuţele pe care le iubeşte enorm, aleargă în mână cu acestea şi nu le scapă din ochi, dacă, cumva, în setul său de maşinuţe, s-a întâmplat să mai achiziţioneze un nou model primit de la tăticul, mămica, mătuşa, bunicul, bunica, nănuţa etc.

Ce să mai spun de jocul cu mingea?!

Pentru că micuţului nostru îi plac foarte mult mingile, el are o minge mare de fotbal, pe care o loveşte cu piciorul şi din ce observăm noi, părinţii, putem crede că are trăsături de viitor fotbalist...... Dar cine ştie acest lucru decât Creatorul tuturor lucrurilor pe acest pământ! Pe lângă mingea de fotbal, micuţul nostru mai deţine o minge asemănătoare mingii de volei, mai uşoară, mai lejer de mânuit chiar şi cu mâinile.

Pe aceasta, micuţul o foloseşte în mod diferit: fie dă cu piciorul în ea şi şutează la o poartă improvizată de noi, părinţii, şi, sinceră să fiu, nu trebuie să vă mire acest lucru, fiindcă ai noştri copii actuali sunt cu mult mai energici, cu mult mai activi, cu mult mai deştepţi, cu mult mai centraţi pe tehnica online şi nu numai... decât eram noi în vremurile noastre!

Sau revenind la mingiuţa amintită, aceasta este folosită drept minge de volei şi astfel, provocându-ne la joacă, copilaşul nostru aruncă mingea de la un părinte, la altul atât afară, cât şi în camera lui de joacă. O minge ca aceasta, cu siguranţă, va fi întrebuinţată la mare în calitate de minge de volei pe plaja încinsă de soarele arzător!

Deci nici nu pot conchide într-un alt mod acest articol decât citându-l pe Ion Creangă:

„Dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să cetească”.

„Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice”.

"Copiii trebuie crescuti pentru ei si nu, pentru parinti"!, Nicolae Iorga