883 de
participanți la Bucharest Marathon au alergat pentru Dăruiește Viață și pentru
construcția Campusului Medical Pediatric de la Marie Curie. Printre Alergătorii
Dăruitori s-au numărat persoane publice și artiști precum: Anastasia Sandu,
Alexandra Căpitănescu, Larisa Mihăeș, Mira, Raluca Aprodu, Adelin Petrișor,
Cornel Ilie, Daniel Nuță, Jean Gavril, Marcus Mureșan, Marius Manole, Sandro
Machado și Ștefan Iancu. De asemenea, Anamaria Brânză, Andra Andriucă și Alex
Zob au susținut public echipa Dăruitorilor de kilometri.
Este prima participare pentru Dăruiește Viață la
Bucharest Marathon sau la o activitate similară. Toate fondurile strânse în
urma acțiunii sunt direcționate către construcția Campusului Medical Pediatric
pe care Asociația îl ridică, în continuarea Spitalului finalizat deja la Marie
Curie. În Spitalul construit de Dăruiește Viață, doar din donații și
sponsorizări, s-au tratat deja, în primul an de funcționare, peste 3.500 de
copii din toată țara. Artistul Dan Perjovschi, susținător cu tradiție al
Dăruiește Viață, este creatorul sloganului purtat pe tricourile realizate în
ediție limitată: Alerg până la Capăt Campus.
„Când oamenii predau unul altuia
ștafeta binelui, atunci începe schimbarea. La fel se întâmplă și cu proiectele
Dăruiește Viață, care devin realitate când oamenii donează, fiecare cât poate.
Suntem în faza de proiectare a celei de-a doua clădiri din Campus, dar
mobilizarea de la prima noastră participare la un astfel de eveniment ne
demonstrează încă odată că se poate. Le mulțumim tuturor și invităm în
continuare oamenii să se implice alături de noi, cei care am promis că nu ne
oprim. Un SMS la 8835 cu textul PROMIT (5 euro/lună) ne ajută să ne ținem de
cuvânt.” Carmen Uscatu, cofondatoare Dăruiește Viață
„Pentru mine, acest Maraton a fost
o premieră din mai multe motive, nu doar ca participare cu Dăruiește Viață, ci
și ca alergător. Am alergat 2,5 km pentru Campus. Nu e mult, dar e un început,
și asta îmi aduce aminte cum am început noi să construim Spitalul, tot așa, cu
pași mici. Acum ne pregătim de Campus, alergăm pentru primul Campus Medical
Pediatric din România, pe care îl construim la Marie Curie, în continuarea
Spitalului deja finalizat, în care s-au mutat o parte din secțiile spitalului.
Le mulțumesc tuturor celor care au alergat, cu siguranță mai mult ca mine, dar
pic cu pic se-adună. Și îi invit și pe cei care nu aleargă să ne susțină
printr-o donație pe daruiesteviata.ro – e tot un pas și-acolo.” Oana Gheorghiu,
cofondatoare Dăruiește Viață
Construcția Campusului Medical
Pediatric este principalul proiect Dăruiește Viață pentru următorii 5 ani. Cea
de-a doua etapă presupune construcția unei noi clădiri care va fi conectată cu
prima și în care se vor reloca și celelalte secții din Spitalul Marie Curie. De
la începutul anului 2025 au avut loc multiple discuții între echipele medicale
și echipa de arhitecți pentru definirea schemelor funcționale și a temei de
proiectare. O primă formă a proiectului tehnic va fi gata la finalul lui 2025.
În plus, în curtea Spitalului Marie Curie se lucrează pentru identificarea și
relocarea unor rețele de instalații pentru pregătirea terenului de construcție.
Campusul Medical Pediatric este
continuarea inițiativei #NoiFacemUnSpital, construcția Spitalului de la Marie
Curie, unde s-au relocat o parte din secțiile spitalului. În aprilie 2024, Spitalul
a devenit funcțional, iar în primul an a tratat deja peste 3.500 de copii din
toată țara. Dăruiește Viață continuă inițiativa prin construcția unui Campus
Medical Pediatric, astfel încât toți copiii care ajung aici să aibă acces la
aceleași condiții de tratament. În plus, Dăruiește Viață organizează periodic
activități pentru dezvoltarea psiho-socială a pacienților și părinților și
investește pentru dezvoltarea profesională a cadrelor medicale.
Asociația îi invită pe toți cei
care vor să se implice în continuare să sponsorizeze sau să doneze prin
următoarele modalități:
COMPANII
●Direcționarea a 20% din impozitul pe profit până la
finalul anului, prin contract de sponsorizare direct pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza
DONATORI PERSOANE FIZICE
● Donație online pe www.daruiesteviata.ro/investeste
● SMS la 8835 cu textul PROMIT pentru o donație lunară
de 5 euro
● Donarea zilei de naștere pe
www.daruiesteviata.ro/campanii
● Cadouri cu sens pe www.daruiesteviata.ro/cadouri
Sursa: Dionisia SANDU,
Dăruiește Viața
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu