Mobilierul de grădină inspirat de natură, împreună cu
decorațiuni care urmează cele două trenduri ale anului 2023, BELONGING și
RELEASE, au fost în centrul atenției la evenimentul de prezentare a noii
colecții de mobilier și accesorii de grădină organizat de JYSK.
Ambasada Danemarcei în România a găzduit din nou
evenimentul de prezentare a noului sortiment pe care compania scandinavă l-a
pregătit pentru Vara 2023. Într-o zi de adevărată vară nordică, peste 60 de
jurnaliști, bloggeri și influenceri au venit să testeze mobilierul, să se
inspire din noile tendințe, să socializeze și să fotografieze cele mai
interesante articole de mobilier și decorațiuni.
Gazda evenimentului a fost E.S. Ambasadorul Regatului
Danemarcei în România, domnul Uffe A. Balslev.
Sustenabilitatea materialelor
Printre noutățile colecției se numără setul de terasă
ILLERUP cu blat din lemn masiv de tec certificat FSC®, masa HOLTE din lemn
masiv de salcâm certificat FSC®, cu un design aparte, cu blat rotund și picior
construit dintr-un cilindru de stinghii și șezlongul dublu UGILT, care poate fi
folosit fie ca un pat de zi dublu, fie ca două șezlonguri separate.
„Anul acesta, vara s-a lăsat îndelung așteptată, de
aceea, în 2023 cred că vom dori mai mult decât oricând să profităm de lunile
calde și însorite și să petrecem mai mult timp în aer liber. În colecția de anul
acesta am adăugat produse noi cu aspect natural, care se potrivesc cu
tendințele scandinave de astăzi și oferă spațiului exterior un aspect mai
primitor și mai relaxat. Am diversificat și mai mult mobilierul de grădină și
de terasă și am inclus articole care au un design modern, foarte interesant și
foarte apreciat de clienți. Un exemplu este masa de grădină TAGELHOM, prima
noastră masă rotundă de exterior cu opțiunea de a adăuga o extensie”, spune
Alex Bratu, Country Manager JYSK România, Bulgaria și Turcia.
Tot mobilierul de grădină din lemn este certificat FSC®,
ceea ce înseamnă că lemnul are trasabilitate și provine din păduri în care nu
sunt exploatați mai mulți pomi decât pădurea poate regenera natural.
Gama SADBJERG include, de asemenea, produse relizate din
materiale mai sustenabile. Gama include un șezlong și scaune stivuibile din
plastic oceanic, aluminiu reciclat și lemn reciclat certificat FSC© (FSC®
N001715).
O altă noutate în acest an este reprezentată de umbrelele
de soare cu franjuri, cu un design feminin și romantic, precum umbrelele
STENSTRUP și YPPENBJERG. Franjurile sunt o tendință din ce în ce mai populară
în designul spațiilor. Umbrelele de soare sunt, de asemenea, o modalitate
simplă de a adăuga diferite expresii cu culori și modele în grădină.
Cele două tendințe ale anului 2023
Decorațiunile pentru sezonul estival urmează cele două
tendințe ale anului 2023, BELONGING și RELEASE. Mobilierul de grădină a fost
accesorizat cu perne, pături, ghivece, jardiniere, vaze, lămpi și felinare de
grădină inspirate de unul dintre cele două trenduri.
Cu trendul RELEASE ne îndepărtăm de conformitate și ne
stabilim propriile reguli despre cum să trăim și cum să ne bucurăm de viață. În
spațiul în care locuim, vrem să putem să ne relaxăm, să respirăm adânc și să
facem o pauză.
Trendul pleacă de la premisa că ultimii ani din viața
noastră au fost marcați de incertitudini, dar acum simțim nevoia să ne eliberăm
de toate frământările. Vrem să ne putem permite, din nou, să celebrăm viața și
să ne bucurăm de momentele de fericire.
Cu BELONGING, ne concentrăm atenția asupra unui spațiu
care să ofere confort și să ne permită să ne folosim energia pentru a ne bucura
de cei pe care îi iubim.
Căutăm un sentiment de nostalgie și vrem să ne înconjurăm
de trenduri retro precum materiale matlasate și culori inspirate din anii 1970,
precum portocaliu și roz, amestecate cu tonuri de albastru, nisipiu și gri
deschis, care evidențiază formele simple.
Apreciem natura și lumea în care trăim, de aceea folosim
materiale naturale precum lemnul și fibrele textile naturale, într-un amestec
de franjuri și margini cu volane care oferă o atmosferă de casă rustică.
Culorile scandinave calme și relaxante, precum nuanțele
de verde, albastru deschis și tonurile neuter de maro și gri sunt folosite
pentru a face spațiul mai apropiat de cel natural. Astfel, ne simțim mai conectați
cu natura, cu ceilalți și cu noi înșine.
Noua colecție de mobilier și accesorii de grădină este
disponibilă în magazinele JYSK și pe JYSK.ro.
Sursa: JYSK România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu