Visual Fan SA, companie listată la Bursa de
Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță o
nouă etapă strategică în dezvoltarea sa, prin achiziționarea unui nou pachet de
9% din acțiunile companiei Intervision Trading. Această mișcare strategică
marchează o creștere semnificativă a participației Visual Fan în compania
Intervision Trading, atingând astfel un total de 70% din pachetul de acțiuni al
distribuitorului exclusiv al brandului AKAI pe piețele din România, Europa Centrală
și de Est. Din diferența de 30%, 2% din acțiuni sunt deținute de Ovidiu Bejan,
Director Executiv al Intervision Trading, ceea ce subliniază angajamentul
continuu al echipei de conducere în dezvoltarea și succesul companiei.
Brandul AKAI este prezent în 15 țări din
Europa: România, Polonia, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația,
Slovenia, Muntenegru, Albania, Moldova, Ucraina, iar anul 2023 s-a încheiat
prin adaugarea unor noi distribuitori exclusivi pentru Serbia și Armenia.
Strategia companiei urmărește extinderea ariei de distribuție și consolidarea
prezenței brandului AKAI la nivel european.
Asocierea solidă dintre Visual Fan și
Intervision Trading, ambele companii cu o istorie îndelungată care demonstrează
stabilitate, lichiditate și solvabilitate, deschide noi orizonturi de business
și oportunități către piețele internaționale. Această alianță facilitează
extinderea canalelor de vânzare pentru Intervision Trading și oferă
posibilitatea de a crește numărul de potențiali clienți. Dorin Ciobanu, CEO-ul
și fondatorul Intervision Trading, a rămas în funcție și va conduce strategia
companiei în continuare.
„Prin achiziția suplimentară a pachetului
de acțiuni al Intervision Trading, întărim poziția noastră și contribuim cu
resursele necesare pentru dezvoltarea și consolidarea piețelor pe care brandul
Akai este prezent.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual
Fan.
Dorin Ciobanu (CEO și Fondator Intervision
Trading): „Suntem încântați să continuăm parteneriatul nostru cu Visual
Fan și să lucrăm împreună pentru a aduce inovație și calitate pe piața
produselor audio-video. Prin această tranzacție, ne consolidăm angajamentul
față de clienții noștri și ne pregătim pentru o perioadă de creștere și
expansiune pe piețele internaționale, având în vedere potențialul brandului
AKAI.”
„Sunt încântat să anunțăm această achiziție
strategică, care întărește parteneriatul nostru cu Visual Fan și consolidează
poziția brandului AKAI în zona în care este prezent. Achiziția acestui pachet
suplimentar de acțiuni reprezintă o confirmare a încrederii investitorilor în
viitorul companiei noastre și în direcția pe care ne-am propus-o în dezvoltarea
brandului AKAI în regiune.”, a declarat Ovidiu Bejan, Director
Executiv al Intervision Trading.
În ciuda contextului geopolitic instabil și
imprevizibil din 2023, Intervision Trading a înregistrat o evoluție optimistă,
evidențiind o creștere a profitului. Această performanță remarcabilă a fost
rezultatul strategiilor eficiente de optimizare a costurilor operaționale și de
introducere cu succes a unor noi game de produse în portofoliu. Cifra de
afaceri preliminară, deși a reflectat o ușoară ajustare față de anul precedent,
a consolidat și mai mult planurile companiei și ale grupului.
În anul 2023 Intervision Trading a
evidențiat angajamentul său față de inovație și calitate. S-a pus accent pe
dezvoltarea gamei de produse AKAI prin introducerea unor modele flagship în
gama de divertisment audio-video pentru acasă, diversificarea portofoliului cu
noile game de produse, printre care Infiny, noua gamă de trotinete electrice și
o noua gamă completă de căști audio in/on ear, precum și implementarea unui nou
sistem informatic.
Pentru anul 2024, Intervision Trading și
brandul AKAI își propun să-și consolideze poziția de lider în categoria
produselor audio, prin introducerea de produse inovatoare și performante. Un
accent deosebit va fi pus pe dezvoltarea gamei de boxe audio "DJ
System", pentru a oferi clienților o experiență audio unică și
personalizată. În plus, un proiect de sustenabilitate va fi implementat prin
lansarea unor noi game de produse, cum ar fi căștile audio fabricate din bambus
și materiale reciclabile.
Despre Visual Fan
Cei peste 22 de ani de experiență în
domeniul tehnologiei, precum și know-how-ul deținut de către echipa Visual Fan,
a deschis noi orizonturi de business. Astfel, bazate pe viziunea companiei de a
crea un viitor sustenabil, au fost demarate noi parteneriate și proiecte
scalabile și profitabile, care să îmbunătățească viața oamenilor. În anul 2023,
Visual Fan a lansat noi proiecte în cadrul diviziilor existente: IT&C,
Solar Energy, Electric Vehicles, care au dus la consolidarea și dezvoltarea
acestora.
Sursa: Allview România