Divizia de Sisteme de Securitate Bosch
îşi continuă evoluţia în domeniul sistemelor de conferinţă, prin lansarea unui
nou sistem de conferinţă - DCN Multimedia. Acest sistem inovator de conferință utilizează arhitectura de rețea OMNEO, arhitectură structurată pe
tehnologia IP și dezvoltată de Bosch, și unitățile de conferință cu touch-screen, având la bază o
versiune a sistemului de operare AndroidTM. Sistemul de operare permite o
utilizare uşoară, fiind familiar tuturor utilizatorilor de smart-phone-uri care
au sistemul Android ca mod de operare.
Sistemul de conferinţă DCN Multimedia este special creat pentru a facilita
comunicarea din cadrul conferinţelor, oferind o calitate ridicată a sunetului,
dar integrându-se şi foarte bine în orice locaţie datorită design-ului elegant,
microfonului discret și
ergonomiei lui. Comunicarea în cadrul prezentărilor este uşurată datorită
sistemului DCN Multimedia, care permite integrarea conținutului audio, video și a materialelor interactive necesare
unei şedințe (de
exemplu, recuperarea documentelor, distribuția de prezentări în sistem), oferind
şi acces la internet într-un sistem unic, fără a mai fi nevoie de conectarea la
echipamente suplimentare. În timp ce vorbesc, participanții pot distribui informațiile importante pentru a susține prezentarea sau discuția, iar ascultătorii pot vizualiza pe
ecran numele vorbitorului. În plus, oamenii pot naviga printre informațiile despre subiectul discutat și pot consulta lista de subiecte
abordate în ședință.