Foto: Eventim.ro |
Masha, Ursul și prietenii
lor au început pregătirile pentru Crăciun. Dintr-odată, toate decorațiunile,
dulciurile, chiar și bradul, plin cu tot felul de jucării, dispar într-un mod
misterios. Oare cine este vinovatul? Doar detectivul Masha poate dezleaga
misterul, bineînțeles, ajutată de prietenii ei animale, dar, mai ales alături
de toți copiii isteți care vor descoperii misterul maleficei magii.
Se zice că de
Crăciun poveștile devin realitate. Ei bine, da! Cel mai urmărit serial de
desene animate rusesc, „Masha și Ursul”, un adevărat fenomen al Internetului,
prinde viaţă din nou pe scenele din România cu o frumoasă Poveste de
Crăciun, în perioada 9- 14 decembrie 2018, într-un turneu național ce
cuprinde orașele Suceava (9 decembrie, Casa de Cultură a
Sindicatelor), Bacău (10 decembrie, Teatrul de Vară ), București (11
și 12 decembrie, Sala Polivalentă) și Oradea (14 decembrie, Casa de Cultură). Spectacolul
este dublat în limba română.
Biletele la
spectacolul „Masha și Ursul- Poveste de Crăciun” se pot cumpăra online
pe www.eventim.ro, în rețeaua Eventim (magazinele
Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti),
sau de la casele de bilete ale sălilor unde se desfășoară spectacolul, la
prețurile de 200 lei, 150 lei , 90 lei, 60 lei pentru București , 125
lei, 80 lei, 55 lei pentru Suceava, 140 lei, 85 lei, 55 lei pentru Bacău și 120
lei , 65 lei pentru Oradea.
Inspirat
dintr-un basm popular, „Masha și Ursul” a fost tradus în 25 de limbi diferite
și este difuzat în peste 120 de țări. Desenul animat este în primele zece cele
mai vizionate canale de Youtube din lume, fiind de asemenea disponibil şi pe
Netflix, HBO și NBC Universal.
Desenul animat
prezintă povestea unei fetițe numite Masha și a părintelui ei - Ursul, care
încearcă să o țină departe de năzbâtii.
Masha trăiește
în pădure alături de cățelul, capra și porcul ei și este o fetiță
neastâmpărată, gurmandă, plină de inițiativă și de energie, a cărui scop
principal este să se amuze și să profite de viață. Îi place tot ce e dulce, îi
place să pună mână pe orice, să se joace cu trofeele și cupele prietenului ei,
ursul, să se joace cu mingea, să sară în apă și să pună o mulțime de întrebări.
Ursul Michka
este un urs bun, nu vorbește și este un adult care încearcă s-o supravegheze pe
micuța Masha. Fostă vedetă foarte populară de circ, acesta a obținut de-a
lungul carierei nenumărate trofee și diplome. Acum, le admiră și lustruiește pe
fiecare în parte. S-a retras în pădure și apreciază pacea, liniștea și confortul
de-aici. Iubește mierea, pescuitul și fotbalul. Cântă la chitară, trombon și
pian.
„Masha și
Ursul” este un adevărat fenoment al Internetului. Canalul de Youtube al
desenului animat are peste 930.000.000 de vizualizări și peste 3.745.000
de abonați. Multe din episoade au avut un succes spectaculos pe Youtube. În
special episodul „Recipe for Disaster” ( Rețeta pentru dezastru) a
depășit 3.2 miliarde vizualizări, fiind al patrulea cel mai vizionat videoclip
din toată lumea și cel mai vizionat videoclip fără sunet. Celelalte episoade de
peste 300 milioane vizualizări sunt: „Bon Appetit” (Poftă bună) cu 720
milioane vizualizări, „Laundry Day” ( Ziua de spălat haine) cu peste 700
milioane vizualizări, „La Dolce Vita” (Viața frumoasă) cu peste 570
milioane vizualizări). „The Foundling” (Copilul găsit), cu peste 510
vizualizări, „Hocus Pocus”, „Two Much” (Doi în plus), „Little
Cousin” (Micul verișor) și „One, Two, Three! Light the Chistmas Tree!”
( Unu, doi, trei! Pornesc luminițele de Crăciun cu ei!)
Turneul este susținut de
Kaufland România din dorința de a oferi copiilor un spectacol de neuitat.
Sursa: Eventim
Romania