Blog de promovări online

miercuri, mai 30, 2012

Iti place sa calatoresti?

Genius Travel
Iţi place să călătoreşti? Sau să-ţi destinzi privirea cu plăcerea priveliştilor vizitate? Îţi place să te relaxezi la umbra unui palmier sau, poate, a unui Theobroma cacao? Iţi place să stai la soare sau să-ţi scalzi trupul în apa turcoaz a mării? Îţi doreşti să-ţi răsfeţi simţurile şi gusturile cu noi mâncăruri? Sau, mai ştii, să dai culoare locului vizitat prin simpla-ţi prezenţă?

Cred că, dacă eşti genul de persoană ambiţioasă care îşi doreşte cu exaltare un lucru, printre care şi pe acela de a călători într-un loc inedit, orice devine concretizabil prin fapte viabile.

Şi cum să nu-ţi doreşti a vizita Croaţia, litoralul bulgar, Kudasi, acest city break al Turciei, Insula Thassos a Greciei, Parisul, Madridul ş.a.m.d., mai ales că în această perioadă a anului, ofertele sunt tentante şi poţi obţine chiar discounturi semnificative (a se vedea de exemplu www.geniustravel.ro).

Prin urmare, putem conchide că ar fi de remarcat şi de luat în consideraţie faptul că, dacă îţi doreşti ceva cu atâta ardoare de-a lungul vieţii, trebuie să lupţi cu orice şi cu oricine pentru a-ţi atinge scopul mult râvnit!!!   

marți, mai 29, 2012

Cea mai eficienta si ieftina metoda de promovare a unui site (blog) este optimizarea pentru motoarele de cautare (SEO)!

Articole Sponsorizate
Inainte de a incepe “aventura” de a crea un blog (si credeti-ma ca este o aventura, presarata cu multa munca si mult timp pierdut), nefiind inca bine informat, am crezut ca o idee buna colaborata cu un design simplu si eficient ma pot conduce la un mare succes (in cazul de fata, www.autovital.ro). Abia dupa cateva luni bune de munca, aveam sa revin cu picioarele pe pamant si sa realizez ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.

Dar ce m-a readus totusi la realitate si m-a trezit dintr-un vis parca prea frumos? Vizitele unice pe blog, care din pacate nu vin doar batand din palme. Am realizat ceea ce cred ca ati realizat si d-voastra, faptul ca la momentul de fata sunt foarte multe site-uri si blog-uri, care acopera practic cam toate domeniile posibile si imposibile, fiind practic din ce in ce mai greu sa iesim in fata cu site-urile (blog-urile) noastre.

AUTOvital va ajuta sa va promovati GRATUIT si cat mai usor afacerea din domeniul auto!

www.autovital.ro
Dupa cum stiti probabil deja, www.autovital.ro este un blog auto unde puteti gasi multe stiri, informatii, documentatii, noutati, evenimente, anunturi, forum, oferte, concursuri, configuratoare auto, configuratoare jante, configuratoare anvelope, cataloage piese, cataloage uleiuri si multe alte lucruri interesante, toate din domeniul auto.

Din dorinta de a va ajuta sa va promovati GRATUIT si cat mai usor afacerea din domeniul auto, am lansat o noua modalitate prin care ne puteti trimite articole auto pentru publicare GRATUITA. Pe langa modalitatea clasica de trimitere a articolelor auto la adresa de e-mail auto.vital@yahoo.com, acum aveti la dispozitie si varianta completarii unui simplu formular la adresa http://www.autovital.ro/2011/01/adaugati-un-articol-auto.html, nefiind necesar sa va creati un cont pe blog.

Unul din marile avantaje al articolelor auto publicate pe www.autovital.ro este faptul ca acestea sunt publicate si pe retelele de socializare Google+, Facebook, Twitter, Toate Blogurile, precum si alte site-uri care preiau articolele AUTOvital (ZTB.ro, ZiareLive.ro, AllBlogs.ro, etc.), marind considerabil posibilitatea ca acestea sa fie vizualizate de cat mai multi cititori.

luni, mai 28, 2012

D-l Goe - comentariu

I-Referat
D-l Goe de Ion Luca Caragiale este o schita.

Opera literara in proza, de dimensiuni reduse ,cu o actiune simpla, care intr-un stil concis prezinta un singur episod semnificativ din viata unuia sau a mai multor personaje se numeste schita.

Modurile de expunere care s-au folosit sunt naratiunea la persoana a III-a si dialogul.

Prin naratiune se comunica un sir de intamplari:
1.Mamita, mam'mare, tanti Mita si Goe asteapta pe peronul garii din orasul x trenul accelerat cu care sa ajunga la Bucuresti.
2.Familia se urca in tren si Goe ramane pe coridorul vagonului, cu barbatii.
3.Goe isi pierde palaria si biletul.
4.Cucoanele platesc amenda si biletul.
5.Goe se inchide in toaleta.
5.El trage semnalul de alarma.

duminică, mai 27, 2012

Loreen, castigatoarea (absolut pe merit) Eurovision 2012

In ultimul timp sunt din ce in ce mai multe competitii care sunt castigate de cei care merita mai putin atat de ravnitele trofee. O exceptie care ma face sa cred ca inca lucrurile se mai pot schimba in bine in lumea aceasta si ca inca mai avem capacitatea de a aprecia adevaratele valori este Loreen, castigatoarea Eurovision 2012. Felicitari, Loreen! 


sâmbătă, mai 26, 2012

Rochiile sunt o marca a feminitatii

Rochii.biz
Rochiile sunt o marcă a feminităţii şi a respectării structurii interioare specifice fiecăreia din noi. Iubim foarte mult rochiile, fiindcă acestea ne pun în evidenţă forma corpului, pe care îl moştenim, sau ni-l formăm prin exerciţii adecvate. Rochia devine feminină atât timp cât persoana ce o poartă îi dă viaţă, aceasta constituie o pecete a voluptăţii în măsura în care selectezi modelul compatibil fiinţei tale (aici punem în discuţie atât mărimea potrivită rochiei, cît şi dimensiunea acesteia).

Aş putea adăuga că deţinem un avantaj, deoarece în condiţiile în care nu identificăm modelul dorit în magazine, putem căuta online diverse sortimente de rochii fie de zi, fie de seară şi care să ne accentueze feminitatea. Şi câte rochii nu sunt: casual, tricotate, pentru plajă, de seară!

Astfel, poţi comanda online rochii distincte alegând mărimea, culoarea, lungimea rochiei şi selectând preţul acesteia, în funcţie de bugetul pe care îl achiziţionăm. Şi trebuie să recunoaştem posibilitatea pe care o avem online: unele modele de rochii şi, de ce nu, în general, vestimentare, sunt chiar la preţuri accesibile, iar livrarea acestora mai este şi gratuită!!!

vineri, mai 25, 2012

Skateboard sau role?

Skateboard sau role
Un sondaj recent facut printre adolescenti si preadolescenti a scos la iveala cateva rezultate surprinzatoare.

Companiile de profil au vrut sa afle care este de fapt preferinta tinerei generatii in materie de entertainment in aer liber.

Lasand la o parte bicicletele si scuterele, care se incadreaza intr-o categorie separata de gadgeturi de acest fel (si pentru care ni s-a promis un alt studiu in cel mai scurt timp), se pare ca rolele si skateboardurile au fiecare fanii lor printre copiii nostri, acestia impartindu-se in doua clase nu intotdeauna identice ne spune administratorul magazinului online www.lumeacopiilor.com.ro.