Noi … Doi, de Mihaela Hriban

            Ninsori de flori cad peste Noi,

Şi mă gândesc,

            La Noi, la Astăzi sau Poimâine-n Doi,

Când existam doar Noi.

            Un Timp Etern era atunci,

Şi exista în Noi,

            Iar Soarele era în Noi,

Chiar mai semeţ decât Noi Doi.

            Eram Noi Doi

Şi chiar credeam în Tine, în Voi şi-n Noi Toţi,

Dar, încă, poate, NU ştiam,

            Câtă viaţă este în Doi!

            Trăind frumos şi „cultivând” speranţe, bucurii, plăceri,

Noi n-am uitat că eram Doi,

            Sub o ninsoare de-nmiresmate ploi,

Ce „luminau” chipul altor Doi, cum – poate-odată – eram NOI!