Prinţul Albert al II-lea de Monaco a vizitat pe 10 iulie
sediul central al Robert Bosch GmbH din Stuttgart, unde s-a întâlnit pentru
discuţii cu dr. Volmark Denner, preşedintele consiliului de administraţie al
concernului german. În acest context, a fost prezentat conceptul de "oraş
conectat", care subliniază posibilităţile de a lega informaţii şi sisteme
de comunicare, clădiri, instituţii şi elemente de infrastructură. Cu această
ocazie a fost semnată o scrisoare de intenţie prin care părţile implicate sunt
de acord ca Bosch să elaboreze un studiu de fezabilitate pentru Principatul de
Monaco cu privire la conceptul de "oraş conectat".
Principatul de Monaco este interesat să menţină calitatea excepţional de ridicată a vieţii în oraşul-stat, şi priveşte conceptul ca pe o extindere a activităţilor sale de promovare a sustenabilităţii. Astfel, Principatul de Monaco vrea să dezvolte şi să implementeze soluţii în domenii precum mobilitatea, energia, sănătatea şi comunicaţiile.
Bosch are o experienţă recunoscută în tehnologiile necesare pentru acest concept al oraşului. În ultimii ani, compania a dedicat multă atenţie subiectului interconectivităţii şi a lucrat în domeniile senzorilor inteligenţi şi al internetului de bunuri şi servicii. Mai mult decât atât, Bosch deţine un know-how extins în ceea ce priveşte controlul sistemelor complexe.
"Suntem mândri că putem folosi tehnologia inovatoare Bosch pentru a ajuta la luarea naşterii unui oraş conectat al viitorului", a afirmat dr. Volkmar Denner.
Prinţul Albert al II-lea de Monaco a adăugat: "Sunt mulţumit că scrisoarea de intenţie pe care am semnat-o astăzi va permite studiul tehnologiilor inovatoare care vor asigura viitoarea dezvoltare sustenabilă a principatului."

Sursa: Bosch Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu