Foto: www.casaanke.ro |
Iubirea este un sentiment unic, trăit de fiecare
dintre noi. Este o trăire pură şi, în accepţia mea, aceasta ar putea fi
structurată în funcţie de persoanele cu care intrăm în contact: iubirea
adresată celor dragi şi anume: părinţilor, iubirea faţă de fraţi, rude,
prieteni, cunoştinţe etc., iubirea faţă de iubitul ce, poate, în viitor, îţi va
deveni partener de viaţă şi te va întovărăşi pe drumul vieţii şi de ce nu,
iubirea faţă de copiii proprii. Astfel sunt multe sentimente pe care le declanşează
şi, în acelaşi timp, iubirea le întreţine. Te simţi bine când eşti iubit (ă),
dar şi când împărtăşeşti iubire la rândul tău. Iubirea – ce atinge un moment de
vârf şi este consimţită mutual de parteneri – devine un eveniment important în
viaţa noastră şi se poate concretiza într-o nuntă. Afirmăm, în acest caz, nu de
o nuntă oareşicare, ci de o nuntă de vis, inedită, frumoasă şi de care ne vom
aduce aminte, cu mult drag, de-a lungul timpului. Pentru fiecare dintre noi,
nunta, în general vorbind, începe să devină de vis în momentul în care toate
pregătirile sunt gata, iar invitaţii trec pragul casei, respectiv, al localului
unde se celebrează evenimentul.
Din proprie experienţă, actanţii principali ai nunţii,
respectiv – mirele şi mireasa – uimesc plăcut invitaţii prin delicateţe,
gingaşie, ţinută vestimentară, conduită exemplară, comunicare interpersonală,
frumuseţea discursului ţinut în faţa invitaţilor, fineţea, graţia şi
exactitatea executării dansului, iar în această circumstanţă un loc de seamă îl
ocupă dansul mirilor, atât de aşteptat în cadrul nunţii de vis. Momentul
dansului celor doi miri este unul magic, feeric. Aceştia vor să creeze bună
dispoziţie invitaţilor, dar şi să surprindă plăcut nuntaşii, prin splendoarea
dansului în sine. Ţinuta invitaţilor este adecvată momentului nunţii, iar
vestimentaţia mirilor ţine de personalitatea acestora, este aleasă cu grijă şi
respectă rigorile evenimentului în sine. La o nuntă de vis cadrul petrecerii şi
al trecerii evenimentului se desfăşoară într-un loc intim, special ales de
miri, un loc ce-ţi conferă linişte, echilibru, siguranţă şi exprimă cel mai
bine ineditul evenimentului. Florile sunt foarte importante la o nuntă de vis,
deoarece acestea, indiferent de structura florală, împodobesc atât omul, cât şi
locul! Verighetele sunt mărturii ale dragostei incontestabile dintre cei doi şi
vor fi purtate de miri cu credinţă şi respect, imediat după sfinţirea acestora în
biserică.
Foto: www.efotografnunta.ro |
Momentele nunţii pot rămâne memorabile odată cu
inscripţionarea acestora de un fotograf sau de un cameraman profesionist. Pozele,
albumele de nuntă şi dvd-urile rămân de-a lungul timpului şi constituie
amintiri vii ale nunţii ce a fost fizic odată, dar este mental prezentă ori de
câte ori ne dorim acest lucru.
Cu această ocazie, vă recomand un fotograf nunta Bucuresti şi
un magazin online cu rochii de mireasa.
Din punctul meu de vedere, o nuntă de vis constă în
exprimarea bucuriei evenimentului şi în desfăşurarea lui în conformitate cu
standardele şi exigenţele fiecăruia dintre noi. O nuntă de vis este creaţia
individuală a actanţilor, derivă din satisfacţia treptată a realizării
lucrurilor, din tenacitatea şi perseverenţa faptelor în deplinătatea acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu