Urgent
Cargus, a doua cea mai mare companie de curierat din România, lansează campania
„Am / N-am expediat” prin
care își propune să informeze consumatorii cu privire la
obiectele care pot fi livrate utilizând serviciile de curierat, precum și
regulile importante ce trebuie urmărite pentru expedierea în deplină siguranță
a coletelor.
Pe lângă adoptarea măsurilor speciale de siguranță,
menite să asigure continuitate într-o perioadă în care tendința de migrare
către cumpărăturile online a fost puternic stimulată de criza COVID-19, Urgent
Cargus dorește să le reamintească românilor, folosind educația prin
divertisment, ce anume pot sau nu pot trimite celor dragi atunci când utilizează
serviciile de curierat. Astfel, noua campanie reprezintă doar unul dintre
eforturile continue ale Urgent Cargus de a-și îmbunătăți calitatea serviciilor,
prin livrarea fiecărui colet rapid, eficient și în siguranță.
„Perioada aceasta fără precedent a venit cu provocări
deosebite pentru mulți dintre partenerii Urgent Cargus, precum și pentru toți
colegii noștri. Ținând cont de responsabilitatea pe care o avem față de afacerile
acestora, destinatarii și colegii noștri, considerăm că este important ca toată
lumea să fie informată cu privire la modalitățile de ambalare și bunurile care
pot fi transportate”, a declarat Ciprian Rozoleanu, Director Comercial Urgent
Cargus.
Cu tactici de comunicare dezvoltate pe pagina de Facebook
și website-ul Urgent Cargus, campania este inspirată de
jocul Am / N-am sau Never have I ever, unul dintre
cele mai răspândite jocuri din lume, popular pe rețelele sociale și canalele de
YouTube ale celor mai urmăriți vloggeri. Este jocul care îi „constrânge” pe
participanți să răspundă sincer și deschis chiar și celor mai incomode
întrebări adresate de către ceilalți parteneri de joc. În acest context,
campania se concentrează în jurul unei serii de povești amuzante, care prezintă
scenarii haioase, extreme sau chiar absurde despre lucruri care au fost sau nu
au fost trimise prin Urgent Cargus, deschizând astfel discuția, care are o
componentă educativă, despre obiectele care pot fi trimise prin serviciul de curierat
al companiei.
„Prin această campanie venim în întâmpinarea nevoilor
clienților noștri și le transmitem informațiile necesare pentru un transport
sigur și rapid într-un mod amuzant, ușor de înțeles și, mai ales, captivant.
Așa ne-am îndreptat către ideea de joc, ghicitoare și provocare și am reușit să
adunăm toate elementele pe care le căutam pentru comunicarea acestei inițiative,
astfel încât mesajul să fie asimilat foarte ușor și rapid”, a adăugat Ciprian
Rozoleanu, Director Comercial Urgent Cargus.
„Am / N-am expediat” a luat naștere în contextul în
care volumul livrărilor a crescut exponențial în această perioadă și implicit
au crescut și solicitările de livrare a unor obiecte pentru care există
proceduri speciale de transport. Astfel, Urgent Cargus transmite că transportul
mărfurilor periculoase este reglementat cu scopul de a preveni, pe cât posibil,
accidentele și daunele cauzate oamenilor, mediului, mijloacelor de transport
sau a bunurilor, iar ambalarea, măsurarea și evaluarea corectă a valorii
coletului devin etape necesare pentru livrarea în perfectă stare. Este vorba
despre o responsabilitate comună pe care compania o împarte cu clienții săi
astfel încât să poată asigura calitatea și eficiența serviciilor de transport.
Clienții pot apela cu încredere la Urgent Cargus pentru a
trimite o gamă largă de produse: de la haine, produse cosmetice, echipamente
IT&C, articole și produse din sticlă, instrumente muzicale, până la
tipărituri, piese auto sau articole sport. Totodată, există și câteva limitări
pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere în momentul în care doresc să
efectueze o livrare: Urgent Cargus nu livrează metale și pietre prețioase,
teste de laborator, bunuri de valoare, tutun sau produse perisabile.
Toate
aceste prevederi și lista completă a bunurilor interzise la transport sunt
prezentate pe website-ul Urgent Cargus și pot fi documentate accesând link-ul
următor: https://www.urgentcargus.ro/DOC/modalitati-de-ambalare-si-restrictii-la-transport.pdf.
Sursa: Diana Țăpuru, PR Specialist GraffitiPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu