Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta Asigurari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asigurari. Afișați toate postările

vineri, august 21, 2026

Eazy Asigurări lansează prima soluție de asigurare auto, activă pe durata parcării, din România

 

Eazy Asigurări

Disponibilă exclusiv prin aplicația AmParcat, Eazy ParkUp Insure oferă protecție pe durata parcării pentru 1 leu/oră și include asistență rutieră prin Autonom Group.


Eazy Asigurări anunță lansarea Eazy ParkUp Insure, prima asigurare auto din România concepută pentru perioada în care un autoturism este parcat. Disponibilă exclusiv prin aplicația AmParcat, polița de asigurare poate fi activată și reînnoită pentru doar 1 leu/oră, în parcările publice marcate. Plata asigurării se poate face online, exclusiv cu cardul, direct din aplicația AmParcat.


Dezvoltată în parteneriat cu AmParcat și Autonom Group, soluția introduce pe piață un model nou de protecție auto: o asigurare care poate fi activată exact în momentul parcării și este valabilă doar atât timp cât autoturismul rămâne staționat într-un loc de parcare eligibil. Asigurarea trebuie reînnoita pentru fiecare oră de parcare plătită.


Eazy ParkUp Insure este disponibilă pentru autoturisme înmatriculate în România, cu o vechime de maximum 20 de ani. Activarea asigurării este integrată în fluxul obișnuit de plată a parcării din aplicația AmParcat. Utilizatorul (persoana fizică) selectează opțiunea de parcare cu asigurare de la Eazy Asigurări, completează informațiile necesare la prima utilizare, apoi achită online, cu cardul, costul asigurării, adică 1 leu pentru o oră de parcare.


Polița se emite pentru o oră și poate fi reînnoită succesiv, în funcție de durata parcării. În limita maximă de despăgubire de 7.500 lei/eveniment, sunt acoperite daunele produse în parcare de riscurile de incendiu, trăsnet și explozie, precum și daunele suferite de autoturism ca urmare a furtului sau a tentativei de furt, reclamate la poliție (de exemplu: deteriorarea portierelor, a portbagajului prin forțare și spargerea geamurilor). Eazy ParkUp Insure include în același cost de 1 leu/oră și un pachet de asistență rutieră asigurat de Autonom Group.


Astfel, utilizatorii beneficiază atât de protecție împotriva riscurilor acoperite, cât și de asistență imediată în situațiile în care autoturismul nu mai poate fi pornit sau deplasat (de exemplu, în cazul unei pene de cauciuc, al unei baterii descărcate sau al efectelor unor fenomene atmosferice produse în intervalul de parcare menționat în aplicație), prin intervenție la fața locului pentru depanare sau, după caz, prin transportul autovehiculului pe platformă, în limita a 50km.


În plus, în situația în care, în urma unui risc acoperit, autoturismul este nedeplasabil și parcarea nu a fost oprită în aplicatie, sunt incluse și cheltuieli suplimentare de parcare în limita a 500 de lei.


În această etapă, Eazy ParkUp Insure este disponibil în București, urmând ca produsul să fie extins, în perioada următoare și în alte orașe mari din România.


Lansarea Eazy ParkUp Insure marchează rezultatul unei colaborări între trei companii care reunesc expertiza din diferite arii, într-o soluție unitară de protecție auto. Produsul este construit prin integrarea rolurilor complementare ale Eazy Asigurări, AmParcat și Autonom Group, de la dezvoltarea și gestionarea soluției de asigurare, la integrarea digitală în aplicația de parcare și serviciile de asistență rutieră completă, incluse în poliță.


„La Eazy Asigurări simplificăm prin tehnologie și procese digitalizate, modul în care clienții interacționează cu soluțiile de asigurare. Eazy ParkUp Insure confirmă această direcție: un produs de asigurare conceput pentru a răspunde unei nevoi punctuale identificate în piață, protecția pe perioada parcării. În plus, o soluție eficientă ca acoperiri și cost și integrată nativ în experiența digitală a utilizatorilor.Cred că este doar începutul unei direcții care va deveni, în scurt timp, normalitatea pieței de asigurări din România”, menționează Cristian Ionescu, CEO Eazy Asigurări.


Echipa AmParcat

„Pentru utilizatorii AmParcat, parcarea însemnă deja un proces simplu, rapid și sigur, direct din aplicație. Prin parteneriatul cu Eazy Asigurări, putem adăuga acestei experiențe un beneficiu important și la fel de accesibil: protecție pe durata parcării și asistență rutieră, pentru doar 1 leu/oră, adică un plus de siguranță pe care ne bucurăm să o putem oferi comunității noastre de clienți”.


„Inovația în asigurări nu înseamnă doar digitalizare, ci și să construiești produse pornind de la situațiile concrete în care oamenii au nevoie de protecție. Cred că viitorul pieței va fi definit de soluții mai flexibile, integrate firesc în experiența de zi cu zi și disponibile exact atunci când apare nevoia de protecție. Eazy ParkUp Insure este un exemplu despre cum colaborarea dintre companii cu expertize complementare poate transforma o idee într-un produs simplu, relevant și ușor de utilizat. Ne bucurăm că Autonom contribuie la această inițiativă prin serviciile de asistență rutieră și că putem fi parte din dezvoltarea unor soluții noi care răspund unor nevoi care până acum nu au fost suficient acoperite pe piața din România”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator Autonom Group. 


Sursa: eazyinsure.ro

miercuri, iulie 10, 2013

Asigurarile medicale de calatorie - tot o necesitate

Asigurari medicale de calatorie
Foto: www.asiguratorii.ro
Scriam acum cateva zile un articol despre asigurarile de sanatate, care sunt o necesitate. Ei bine, nu sunt singurele asigurari care ne sunt atat de necesare in viata de zi cu zi. Sunt si multe alte tipuri de asigurari care ar trebui incheiate pentru a avea o siguranta si a putea dormi noaptea, in masura posibilitatilor binenteles.

In acest perimetru se incadreaza si asigurarile medicale de calatorie (vacanta), destinate in special persoanelor care calatoresc in strainatate. Aceasta asigurare, cunoscuta si sub denumirea de asigurare de calatorie, ofera celui care o incheie siguranta financiara pe perioada in care se afla pe teritoriu strain. Astfel, polita acopera o serie de riscuri care pot aparea pe timpul calatoriilor, si vorbim aici de riscuri de natura medicala.

Ca la orice tip de asigurare ne intrebam ce riscuri acopera, cat costa si de unde o putem procura. Sunt cele 3 intrebari la care vom raspunde in urmatoarele randuri. Riscurile care sunt acoperite de o asigurare de calatorie pot sa difere de la o companie de asigurari la alta, dar cele mai intalnite sunt serviciile de diagnosticare medicala, plata analizelor de sange, tratamentul medicamentos ambulatoriu, transportul de urgenta cu ambulanta la spital, cheltuielile cu medicamentele necesare pentru tratament, diversele materiale medicale prescrise de medic, nasterea prematura, urgentele stomatologice etc. Deci, vorbim in general de riscuri care nu sunt asteptate de apara.

duminică, iulie 07, 2013

Asigurarile de sanatate - o necesitate

Asigurari de sanatate
Foto: www.asiguratorii.ro
Ne place sau nu, asigurarile sunt din ce in ce mai prezente in vietile noastre si multe dintre ele sunt deja obligatorii, iar cele care nu sunt inca, vor fi cu siguranta in viitorul mai mult sau mai putin apropiat. Putem vorbi deci ca exista chiar o dependenta intre vietile noastre si asigurari si privit dintr-un anumit punct de vedere, este normal sa se intample acest lucru.

Este limpede ca putem vorbi la momentul actual despre asigurari RCA si asigurari CASCO (la autovehicule), asigurari obligatorii si facultative de locuinte, asigurari de calatorie, asigurari CMR (asigurari de raspundere a transportatorului pentru marfa transportata in calitate de caraus), dar mai ales de asigurari de sanatate, care chiar daca nu sunt inca prezente intr-o forma obligatorie, sunt foarte raspandite in varianta facultativa.

Cum sanatatea reprezinta cel mai important lucru din viata noastra si o constientizam binenteles doar ori de cate ori ne este afectata, este bine sa ne gandim la o asigurare de sanatate care sa ne ofere mai multe beneficii decat cele care ne sunt oferite la momentul actual prin sistemul de sanatate public.