Cluj-Napoca găzduiește pentru al
doilea an consecutiv, între 6-9 Iunie, “Techsylvania”, cel mai mare eveniment
internațional pe zona de tehnologie și inovație din
regiune, la Casa de Cultură a Studenților.
Ediția din 2015 debutează cu un hackathon (maraton de programare) de 24 de ore (în perioada 6-7 Iunie) care se adresează unui număr de peste 130 programatori pasionați, dornici să pună bazele unor aplicații din domeniul dispozitivelor wearable (la purtător) și internet of things. Aceste dispozitive, cele mai noi din domeniu, vor fi puse la dispoziția participanților prin intermediul partenerilor evenimentului.
La finalul celor 24 de ore de programare, în urma unei sesiuni de prezentări, vor fi validate 3 echipe câștigatoare, care vor primi premii ce constau în dispozitive și invitații de a își prezenta produsul la acceleratoare de startup-uri.