Indiferent dacă ești sau nu pasionat de gadget-uri, dacă ai
un stil de viață impus de revoluția tehnologică sau continui să ignori
trendul, rămânând un utilizator moderat și tradiţional, acum ai ocazia să trăiești o experiență pentru care nu plătești nimic, dar pe care sigur nu o vei uita
niciodată.
Google Glass poate fi
testat gratuit de românii din cinci orașe.
În perioada 8 mai - 8
iunie, exclusiv în magazinele QuickMobile din București, Timișoara, Cluj, Iași și Baia Mare, între orele 16 şi 18, publicul poate experimenta cu
Google Glass o nouă dimensiune a viitorului. Unul nu foarte îndepărtat!
În condițiile în care Google
Glass nu pot fi testați în mod oficial nicăieri în Europa, compania QuickMobile oferă gratuit
românilor posibilitatea de a simți, purta și trăi senzațiile oferite de un gadget ce pare de domeniul SF.