Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta Zorile Store. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zorile Store. Afișați toate postările

vineri, aprilie 19, 2013

Sandale pentru sufletul meu

ZorileStore.ro
Personal, cred că fiecare dintre noi avem un anotimp preferat, cu care ne identificăm vizibil. Un anotimp care să ne placă din punctul de vedere al alimentaţiei consumate, al frigului sau al căldurii, al vestimentaţiei, al încălţămintei întrebuinţate, cu alte cuvinte, un anotimp al nostru.   

Din punctul meu de vedere, iubesc vara! Este anotimpul, dintre cele patru ale anului, în care organismul debordează atât de energie fizică, cât şi de cea psihică. În plus, când vine vara, avem posibilitatea să mergem în concediu la mare sau la munte, în funcţie de preferinţele fiecăruia dintre noi, să ne relaxăm temeinic odată cu timpul liber de care dispunem, să facem călătorii de plăcere sau iniţiatice, să purtăm hainele uşoare de vară şi o încălţăminte adecvată sesonului.

Chiar ne putem simţi bine dacă alegem vestimentaţia potrivită şi, de asemenea, o încălţăminte lejeră, uşoară, fără tocuri, cu talpă plată, comodă, în care să ne simţim bine, iar piciorul să poată fi relaxat.

vineri, martie 29, 2013

In cautarea blogger-ului ambasador ZorileStore.ro!

ZorileStore.ro
Cred că, la un moment dat în viaţă, fiecare dintre noi se identifică cu un anumit stil vestimentar şi, respectiv, cu diferite produse de încălţăminte adecvate.

Cu siguranţă că preferăm culori specifice şi abordăm stiluri vestimenare, care ne plac şi ne fac viaţa mai armonioasă şi chiar mai frumoasă.

Din punctul meu de vedere, cel puţin, acestea sunt simţămintele mele referitoare la achiziţionarea vestimentaţiei, cât şi a încălţămintei.

Şi nu putem trece cu vederea faptul că aceste produse de încălţăminte şi articolele vestimentare pot fi cumpărate atât din magazine, cât şi online.

Un site deosebit prin structură şi prin articolele expuse este www.zorilestore.ro.

Aici, putem descoperi articole diferite, pornind de la încălţăminte, îmbrăcăminte şi continuând cu distincte branduri, colecţii, produse outlet.

sâmbătă, august 11, 2012

Papuci GRENDHA pentru femei

Papuci  femei GRENDHA
Papucii reprezintă un accesoriu important al ţinutei noastre cotidiene. Fie că sunt de zi sau destinaţi unor ocazii speciale şi anume: întruniri de afaceri, lansări de carte, prezentare de modă, nunţi, botezuri, concediu etc., aceştia trebuie aleşi cu mult gust şi în funcţie de evenimentul la care participăm. Oricum, alegerea încălţămintei, alături de ţinuta vestimentară, accentuează personalitatea şi structura persoanei purtătoare.

Vom pune în discuţie câteva aspecte referitoare la structura şi aspectul papucilor Grendha, în posesia cărora am intrat în această vară. Perechea aleasă a fost papuci GRENDHA pentru femei TRENDS FEM EXP FF cod 80543_20838, mărimea 38, culoarea albă. Pot sublinia că perechea de papuci, pe care o port în zilele toride ale acestei veri, este confortabilă, lejeră şi poate fi accesorizată cu o fustă albă, lungă, din bumbac sau cu o ţinută clasică de vară. Papucii sunt comozi, încât de cele mai multe ori, ai senzaţia că nu eşti încălţată cu nimic şi te simţi liberă şi uşoară de fiecare dată când îi porţi. Papucii sunt fabricaţi în Brazilia, sunt din PVC şi sunt în concordanţă cu trendul actual modern.

Din punctul meu de vedere, eu recomand şi altor doritori acest gen de papucei, indiferent de modelul ales, deoarece toţi – din această gamă – sunt văratici şi conferă o ţinută elegantă fiecărei persoane de gen atât masculin, cât şi feminin.   

duminică, aprilie 01, 2012

Si incaltamintea reflecta personalitatea noastra!

Papuci
Foto: www.zorilestore.ro
Fiecare dintre noi avem nevoie de încălţăminte. Aceasta reflectă personalitatea noastră, este schimbată sau aleasă odată cu sosirea unui nou anotimp şi în funcţie de activităţile pe care le desfăşurăm sau la care suntem invitaţi. Fie că ne place sau nu, asemănător îmbrăcăminţei, încălţămintea reprezintă un accesoriu util şi necesar vieţii cotidiene. De aceea, aceasta ar trebui aleasă cu meticulozitate, deoarece, în acest fel, putem sau nu, să fim remarcaţi în diferite circumstanţe ale existenţei noastre: spre exemplu, dacă suntem invitaţi la o serată sau la un dineu, încălţămintea pe care o vom purta trebuie (fie că suntem bărbaţi sau femei) să fie elegantă şi într-o nuanţă coloristică asemănătoare îmbrăcămintei. Dacă vom merge la serviciu, atunci încălţămintea trebuie să corespundă ţinutei office sau casual în funcţie de solicitările jobului desfăşurat. Sunt înregistrate şi anumite situaţii, în care, din motive de sănătate – probleme ortopedice –, încălţămintea trebuie să corespundă acestor solicitări.

Odată cu venirea unui nou anotimp – primăvara – şi peste puţin timp, a verii, cerinţele noastre se vor îndrepta spre o încălţăminte mai uşoară, mai comodă şi, poate, mai vaporoasă.