Atunci cand spatiul
dvs. locativ este parte componenta a unui imobil ce face din programul de
reabilitare termica, aveti nevoie de servicii conexe lucrarilor de constructii
ce se desfasoara in imobilul dumneavoastra. Aceste servicii presupun demontarea
si remontarea ulterioara a tot ceea ce aveti dvs. montat in exteriorul
cladirii. Efectuarea acestor operatii cu personal calificat care sa acorde
garantie pentru lucru efectuat este obligatorie. Nr. de aparate la care se
intervine in urma reabilitarii este destul de mare. Operatiunea de demontare a
unui aparat de aer conditionat este relativ simpla. Aceasta operatie presupune
inchiderea agentului frigorific in unitatea exterioara si decuplarea tevilor si
a cablului electric pe care vin comenzile unitatii exterioare.
joi, octombrie 25, 2012
Încălzirea pe lemne,
realizată cu tehnologia corespunzătoare, va deveni din ce în ce mai utilizată
în viitor. Noul cazan pe combustibil solid, cu gazeificare, perfecţionat de
Buderus şi introdus pe piaţă – modelul Logano S121-2 – utilizează soluţii
tehnologice avansate, astfel încât generarea căldurii să fie cât mai economică,
cât mai eficientă energetic şi, în acelaşi timp, cu un impact cât mai redus
asupra mediului înconjurător.
Având dimensiuni compacte şi un design nou, robust şi puternic, cazanul Logano S121-2 asigură un grad ridicat de confort pentru utilizatori şi un nivel optim de randament. Pentru o durată lungă de viaţă, cazanul are în componenţă cărămidă refractară de cea mai înaltă calitate. Automatizarea de ultimă generaţie Logamatic R-2112, cu care este dotat cazanul, coordonează funcţionarea echilibrată şi în siguranţă a componentelor sistemului termotehnic şi, de asemenea, asigură o ardere curată şi ecologică a combustibilului, precum şi utilizarea eficientă a energiei termice eliberate de lemn.

Pilaf sarbesc
Ingrediente:
2 cepe
1 morcov
1 ardei gras verde
1 ardei gras galben
1 ardei gras rosu
300g ciuperci champignon
300g orez
800 ml supa de legume (eu am fiert apa cu delicat si am facut o “supa” mai concentrata ca sa nu mai fiu nevoita sa mai adaug sare la pilaf)
2 linguri ulei
piper
2 frunze dafin
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

duminică, octombrie 21, 2012
Credem sau nu, bijuteriile ne reprezintă şi
constituie mărturii ale personalităţii noastre inegalabile. Alegem bijuteriile atât
în funcţie de eveniment, cât şi de posibilităţile materiale, pe care le avem. Un
site inedit, unic şi bine organizat este
www.onlinebijoux.ro.
Acesta este un magazine online de bijuterii cu produse
la îndemana oricui şi de o diversitate foarte mare. Identificăm bijuterii argint, bijuterii placate cu aur,
ceasuri şi bijuteri ieftine.
Unul din produsele distincte şi nenumărate, pe care le-am
îndrăgit în cadrul site-ului, este reprezentat de cerceii clips cu trei pietre. Articolul de bijuterie conţine pietre
şlefuite multifaţetat, în trei culori de genul:
albastră, roşie, verde şi pietre swarovski albe. Cerceii sunt placaţi cu
aur şi conferă un aer distinct şi anume nobiliar. Aceştia pot fi accesorizaţi
fie unei ţinute de zi, fie, cu predilecţie, unei vestimentaţii de noapte, dedicate
celebrării unor evenimente deosebite: nuntă – în calitate de invitat –, zi de naştere,
botez – drept naşă –, banchet, diverse evenimente aniversare familiale sau
colegiale etc.
vineri, octombrie 19, 2012
Divizia de Sisteme de
Securitate Bosch este primul furnizor de sisteme de securitate din România care
oferă o linie telefonică gratuită de suport tehnic dedicată clienţilor care
şi-au instalat gama de sisteme de siguranţă Advantage Line. Aceste produse se
adresează locaţiilor de dimensiuni mici şi medii, fiind special create pentru
aplicaţii precum micile afaceri, magazinele de cartier sau şcoli. Portofoliul
Advantage Line include camerele analogice şi digitale CCTV, recorderele video
DVR 400, sistemele de adresare publică Plena Easy Line, difuzoare, panourile
anti-incendiu FPC 500 şi accesorii, toate la un raport calitate – preţ
avantajos pentru clienţii Bosch. Linia gratuită dedicată posesorilor gamei
Advantage Line este deschisă de luni până vineri, între orele 09:00 şi 21:00,
la numărul de telefon 0800.410.118.
’’Pentru a veni şi mai mult în întâmpinarea clienţilor noştri, am lansat în premieră naţională prima linie telefonică gratuită de suport tehnic. Astfel, orice posesor al unui produs din gama Advantage Line poate afla informaţii şi poate primi suport, pentru a beneficia la maxim de avantajele sistemelor noastre de securitate. Această gamă se adresează firmelor mici şi medii, şcolilor, hotelurilor mici şi medii, dar şi oricărui tip de firmă sau casă privată care are nevoie de un sistem de calitate avantajos din punct de vedere financiar, dar şi uşor de instalat şi de folosit. Bosch are o experienţă de peste 100 de ani în domeniul sistemelor de securitate, iar prin această linie telefonică gratuită am vrut să fim şi mai aproape de clienţii noştri, oferindu-le atât produse de calitate, cât şi know-how-ul nostru’’, a afirmat Alexandru Bogdan, Director de vânzări, Divizia de Sisteme de Securitate din cadrul Robert Bosch SRL.

miercuri, octombrie 17, 2012
Bosch a creat capsatorul cu acumulator PTK 3,6 LI, cel
mai mic capsator din clasa sa. Unealta cântăreşte doar 800 de grame şi măsoară
aproximativ 15 x 16 x 5 cm, iar datorită acumulatorului integrat este oricând
pregătită de utilizare, oferind o libertate maximă de mişcare prin casă sau
grădină, fără să mai fie nevoie de cablu electric. Este pentru prima dată când
acumulatorul litiu-ion integrat este folosit la producţia capsatoarelor Bosch,
iar această tehnologie prezintă numeroase avantaje. “Capsatoarele sunt de
obicei utilizate pentru a fixa în lemn diverse materiale subţiri, pentru a
tapisa mobila sau pentru a decora casa, de exemplu, de Paşte sau de Crăciun”,
explică reprezentanţii Bosch. “Acumulatorii litiu-ion nu se descarcă dacă nu
sunt utilizaţi o mare perioadă de timp, aşadar, capsatorul este pregătit
oricând de un nou proiect”. De asemenea, acumulatorii nu au efect de memorie şi
pot fi reîncărcaţi oricând, asigurându-se astfel o deteriorare minimă a
performanţei acestora.
Versatil în casă şi în grădină
Acumulatorii litiu-ion sunt compacţi, ceea ce permite o dimensiune redusă a produsului şi facilitează utilizarea capsatorului într-un mod versatil atât în casă, cât şi în grădină. De exemplu, capsatorul PTK 3,6 LI poate fi folosit pentru a tapisa un scaun, pentru a fixa un nou acoperiş din pâslă căsuţei de păsări din grădină sau pentru a aplica decoraţiunile pentru o petrecere în aer liber. Atunci când acumulatorul este încărcat la maxim, deţine suficientă putere pentru a fixa cel puţin 400 de capse în lemn de esenţă moale. Capsele utilizate sunt cele de tip 53. Acestea au o lăţime de 11.4 mm şi o lungime cuprinsă între 4 şi 10 mm. Nivelul de încărcare al acumulatorului este indicat de LED-ul dispozitivului.

Etichete:
6 LI,
Bosch,
Bosch PTK 3,
Produse,
Promovari produse
,,Vreau sa traiesc!” Acesta este mesajul
Andradei, o tanara adolescenta de doar 17 ani din Calan, jud. Hunedoara, care
sufera de leucemie. In data de 16 Septembrie 2011 a inceput cosmarul Andradei
printr-un lesin in strada.
Peste doar cateva zile insa a venit si diagnosticul care i-a schimbat viata si a declansat cosmarul familiei ei: Leucemie acuta Limfoblastica cu celule Pre-B, L2. A fost internata in Targu Mures pentru doua luni de zile, insa medicamentele necesare parintii au fost nevoiti sa le suporte din fonduri proprii si sa le cumpere din strainatate pentru ca nu se gaseau in Romania.
Dupa acceptarea formularului E112 Andrada a fost internata la Clinica San Matteo Pavia – Italia, unde este pana in momentul de fata. Tratamentul a decurs foarte bine si are sanse foarte mari sa se vindece complet de leucemie. La inceputul lunii noiembrie Andrada se va intoarce in Romania, dupa mai bine de un an de zile de tratament in Italia. Insa, pentru ca Andrada sa fie din nou sanatoasa, sa poata din nou spera la viata, are nevoie de un tratament care se va intinde pe durata a doi ani de zile. Acest tratament are rolul de a intretine rezultatele tratamentului din Italia si pentru ca boala sa nu revina in corpul ei.