Blog de promovări online

joi, mai 29, 2014

De Ziua Copilului, cei mici isi pot descoperi o noua pasiune: bricolajul cu sculele electrice Dremel

Atelier de bricolaj Dremel
Copiii din București și Ploiești care merg între 30 mai – 1 iunie la Afi Palace Cotroceni și Afi Palace Ploiești, între orele 10:00 - 18:00, au ocazia să-şi descopere o nouă pasiune – bricolajul. Astfel, cei mici pot fi inițiați în tainele bricolajului direct de specialiştii Dremel şi își pot lăsa imaginaţia liberă

Pentru că vor să-i serbeze pe cei mici de ziua lor într-un mod inedit, Bosch şi AFI Palace Cotroceni și Ploiești le oferă copiilor din Bucureşti și Ploiești ocazia să înveţe şi să se distreze în acelaşi timp. Astfel, în perioada 30 mai - 1 iunie, specialiştii Dremel, unul din brandurile de scule electrice ale concernului Bosch, se vor transforma în profesori, iar copiii au ocazia să facă alături de părinţi primii paşi în domeniul bricolajului. Cei mici vor învăţa tehnica topirii pe polistiren, a pirogravurii, a traforajului şi aplicarea tehnicilor patchwork şi decopatch, gravura pe lumânare şi cea pe ghiveci de ceramică, totul într-un cadru festiv şi distractiv.

miercuri, mai 28, 2014

Parcul National Retezat, o experienta de neuitat

Parcul National Retezat
Ideea rezervarii spatiilor naturale de degradare de catre populatia umana cu scopul de a conserva intacte sit-uri grandioase, de a proteja biotopuri rare sau extraordinare sau locuri pe cale de disparitie nu este noua. Ea a aparut de la sfarsitul secolului al XIX lea in tarile anglo-saxone o data cu crearea primelor parcuri nationale. In Romania primul parc de acest fel a fost Parcul National Retezat.

Un parc national este un teritoriu relativ vast a carui bogatie biologica, calitate peisajera, interes cultural si caracter istoric prezervat justifica o protectie si o gestiune care garanteaza perenitatea acestui patrimoniu considerat exceptional.

Infiintarea Parcului National Retezat in 1935 este recunoasterea oficiala a bogatiei patrimoniului natural al Carpatilor Meridionali si a necesitatii tuturor de a-l conserva. Suprafata parcului a apartinut Casei Regale, fiind domeniu de vanatoare. In 1979 parcul a devenit cunoscut ca Rezervatie a Biosferei datorita statutului de arie naturala protejata de interes national si international.

vineri, mai 23, 2014

Bosch isi consolideaza pozitia in Romania si incepe productia intr-o noua fabrica din Cluj

Bosch isi consolideaza pozitia in Romania si incepe productia intr-o noua fabrica din Cluj
*Notă: Ca urmare a unei modificări a politicilor contabile, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o măsură limitată cu cifrele pentru 2012 publicate anterior. Decizia de a anticipa aplicarea consolidării proporţionale afectează în special BSH Bosch şi Siemens Hausgeräte GmbH și ZF Lenksysteme GmbH.
Bucureşti – Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a atins anul trecut în România o cifră de afaceri de 212 milioane de euro. În raport cu anul 2012, în 2013 volumul vânzărilor a crescut cu 18 la sută. „2013 a fost un an foarte important pentru Bosch în România, caracterizat prin dezvoltarea solidă a tuturor activităţilor grupului. În plus, ne-am întărit semnificativ prezenţa pe piaţa românească, iar în anii următori dorim, de asemenea, să continuăm extinderea şi consolidarea activităţii noastre”, afirmă Mihai Boldijar, reprezentantul Grupului Bosch în România. În anul precedent, Bosch a investit peste 70 de milioane de euro în România, în special în finalizarea fabricii de tehnologie auto din Cluj şi în extinderea fabricii existente din Blaj. La începutul anului 2014, Bosch avea aproximativ 1.700* de angaja
ți în cele patru locaţii din România. Până la sfârşitul anului, numărul angajaţilor din România va depăşi 2.400 de persoane.


joi, mai 22, 2014

Dezvoltarea proiectelor de investitii pentru producerea energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale

Energie din surse regenerabile
Ghidul operational M2RES ”Dezvoltarea proiectelor de investitii pentru producerea energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale”.

"APSNE SUNE ca partener in consortiul proiectului realizat pe fonduri sud est europene " De la Terenuri marginale la amplasamente pentru producerea energiei curate din surse regenerabile- M2RES" prezinta autoritatilor locale si stakeholderilor interesati de astfel de investitii, Ghidul Operational M2RES - ”Dezvoltarea proiectelor de investitii pentru producerea energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale”.

Ghidul operational M2RES ”Dezvoltarea proiectelor de investitii pentru producerea energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale”, este o lucrare realizata prin contributia partenerilor in proiectul M2RES si in special a membrilor Comitetului Tehnic la nivel SEE al proiectului MRES.


Al doilea proiect din lume ca marime, centrala solara din apropiere de Cottbus, in zona de est a Brandenburgului

Solar Park Lieberose
APSNE SUNE ca partener în consorţiul proiectului realizat pe fonduri sud-est europene "De la terenuri marginale la amplasamente pentru producerea energiei curată din surse regenerabile- M2RES" furnizează autorităţilor locale şi stakeholderilor interesaţi de astfel de investiţii: informaţii cu caracter de ştiri, exemple de bună practică, traininguri specializate, vizite de studiu şi a organizat un Grup de tip Task Force la nivel naţional care să asigure sustenabilitatea în viitor a conceptului M2RES în România.

Al doilea proiect din lume ca mărime, centrala solară din apropiere de Cottbus, în zona de est a Brandenburgului.

Articolul a apărut în ziarul german Der Spiegel.

Ca nici o altă regiune din Germania, până la această dată, Lusatia este caracterizată de extracţiile miniere de lignit, generarea de energie electrică din lignit și, astfel, are o istorie industrială de lungă durată. Mulți oameni asociază orașul Cottbus cu energia, și nu doar din cauza clubului de fotbal "Energie Cottbus".

Energia solara pentru deceniile viitoare

Parcul solar Lieberose
APSNE SUNE ca partener în consorţiul proiectului realizat pe fonduri sud -est europene "De la terenuri marginale la amplasamente pentru producerea energiei curată din surse regenerabile- M2RES" furnizează autorităţilor locale şi stakeholderilor interesaţi de astfel de investiţii: informaţii cu caracter de ştiri, exemple de bună practică, traininguri specializate, vizite de studiu şi a organizat un Grup de tip Task Force la nivel naţional care să asigure sustenabilitatea în viitor a conceptului M2RES în România.

Fostele site-uri militare se evidenţiau adesea prin lipsa de facilităţi şi o existență mizerabilă. Conversia realizată la Parcul solar Lieberose, construit pe un fost teren de antrenament al Armatei Roșii ruseşti de pe teritoriul Germaniei, dă o perspectivă însorită site-ului.

Lieberose Solar Park
Produsele chimice, grenadele de mână, muniția, sau chiar focoasele -lista de arme extrem de periculoase, au transformat fosta zonã de antrenament militar Lieberose a Armatei Sovietice în comunitatea Turnow - Preilack lângă Cottbus într-o " zonă unde nu trebuie să mergi", pentru mult timp. Și pentru că nu au fost niciodată suficiente fonduri pentru a elimina resturile explozive, zona imensă a rămas periculoasă și nefolositã de ani de zile.

miercuri, mai 21, 2014

Codul Bunelor Maniere – pur si simplu

Codul Bunelor Maniere
Vino și tu joia aceasta, 22 mai, la un eveniment de stil şi bune maniere, de excepţie!

Serendipity Business Club te invită în lumea magică a bunului simţ, a râsului, a diplomaţiei şi a respectului, în cadrul lansării cărții Codul Bunelor Maniere – pur și simplu, scrisă de Laurențiu Florea.

Codul bunelor maniere este arta de a fonda o imagine bună şi de a primi respect, susţine Laurenţiu Florea.

Codul bunelor manierelor – pur şi simplu este un paşaport, simplu, clar şi corect, către succesul personal şi profesional, este testimonialul dat de către Bogdan Comănescu pe cartea lui Laurențiu Florea.