Blog de promovări online

luni, martie 18, 2024

Inovare, pași spre viitor

 

Romfilatelia

Romfilatelia introduce în circulație marți, 19 martie a.c. o emisiune cu un atribut de unicitate, care ilustrează în imaginile mărcii poștale, coliței dantelate și plicului „prima zi”, „o nouă lume a timbrelor” în care tradiționalul clasor este înlocuit de colecția digitală.

 

Titlul generic Inovare, pași spre viitor definește o Inovare care deschide o nouă epocă în filatelie, imaginile timbrelor NFT, timbre poștale emise sub formă de tokenuri (jetoane simbol) non-fungibile (care nu pot fi înlocuite cu altele de același fel).

 

Un NFT este un tip de activ digital care utilizează tehnologia blockchain pentru a autentifica unicitatea și proprietatea unui element digital, cum ar fi o imagine, un fișier audio sau orice alt conținut digital. În cazul timbrelor NFT, acestea sunt versiuni digitale ale timbrelor poștale tradiționale. Ele sunt create și stocate pe blockchain, ceea ce le conferă proprietăți deținute și verificate digital. De obicei, aceste timbre NFT-uri pot fi colecționate, tranzacționate și comercializate pe piețele online dedicate pentru NFT-uri.

 

Romfilatelia a lansat, în data de 26 aprilie 2023, pe platforma guvernamentală a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București colecţia unică de 15 NFT-uri intitulată „O Lume într-un Timbru”.

 

Timbrele cu realitate augmentată sunt timbre poștale tradiționale care, atunci când sunt scanate folosind tehnologia realității augmentate (RA) pe un dispozitiv mobil sau pe un computer, oferă o experiență interactivă suplimentară. Acest lucru se realizează prin integrarea unui cod vizibil sau invizibil pe timbru care poate fi citit de dispozitivul care rulează aplicația RA corespunzătoare.

 

Odată ce timbrul este scanat, aplicația RA poate adăuga elemente suplimentare pe ecran, cum ar fi animații 3D, videoclipuri, sunete sau informații suplimentare despre subiectul timbrului. Aceste elemente adiționale pot oferi o experiență mai interactivă și educativă pentru colecționarii de timbre sau pentru cei interesați de subiectul reprezentat de timbru.

 

Această tehnologie poate fi folosită pentru a adăuga valoare colecțiilor de timbre, pentru a educa și a atrage mai mult atenția asupra subiectelor reprezentate pe timbre sau pentru a oferi o experiență de corespondență mai interesantă și interactivă.

 

Marca poștală a emisiunii cu valoarea nominală de 13 lei reproduce un timbru tradițional recunoscut, Cap de bour transpus într-o realitate virtuală, ca într-un portal. Pentru că timbrul înseamnă și călătorie, s-a imaginat o poveste în care apare un element comun – VR headset (caschetă virtuală) – prin care sunt vizualizate, în 3 D, timbrul tradițional transpus în realitate augmentată.

 

Timbrul înseamnă și imaginație, de aceea, viitorul poate semnifica și călătoria timbrului în spațiu, portaluri, colecționari virtuali. Dacă există plicuri „zburate”, viitorul poate aduce frumoase povești virtuale prin timbre.

 

Grafica timbrului din colița cu valoarea nominală de 33 lei și a plicului „prima zi” redau întocmai aceste idei.

 

În cadrul parteneriatului existent, Romfilatelia și ICI București, vor colabora pentru a inova lumea colecționării de timbre prin NFT-uri, timbre în realitate augmentate și crypto.


ICI București și Romfilatelia investighează aspectele tehnologiilor Web3 cu utilitate, aplicate în domeniul timbrelor cripto (crypto stamps) – obiecte colectabile fizice însoțite de un echivalent digital (Digital Twins) sub formă de NFT-uri.

 

În cadrul Conferinței din perioada 16-18 aprilie 2024, Romfilatelia și ICI București vor promova atât emisiunea de mărci poștale Inovare, pași spre viitor, cât și o colecție de NFT-uri dedicate.

 

Romfilatelia reinventează tradiția și își aduce experiența pentru a păstra farmecul colecționării, aducând această pasiune și în era nativilor digitali.

 

Sursa: Romfilatelia.ro

joi, februarie 15, 2024

Visual Fan extinde la 70% portofoliul de acțiuni al Intervision Trading, distribuitorul AKAI

 

Allview - Akai

Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță o nouă etapă strategică în dezvoltarea sa, prin achiziționarea unui nou pachet de 9% din acțiunile companiei Intervision Trading. Această mișcare strategică marchează o creștere semnificativă a participației Visual Fan în compania Intervision Trading, atingând astfel un total de 70% din pachetul de acțiuni al distribuitorului exclusiv al brandului AKAI pe piețele din România, Europa Centrală și de Est. Din diferența de 30%, 2% din acțiuni sunt deținute de Ovidiu Bejan, Director Executiv al Intervision Trading, ceea ce subliniază angajamentul continuu al echipei de conducere în dezvoltarea și succesul companiei.

 

Brandul AKAI este prezent în 15 țări din Europa: România, Polonia, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia, Muntenegru, Albania, Moldova, Ucraina, iar anul 2023 s-a încheiat prin adaugarea unor noi distribuitori exclusivi pentru Serbia și Armenia. Strategia companiei urmărește extinderea ariei de distribuție și consolidarea prezenței brandului AKAI la nivel european.

 

Asocierea solidă dintre Visual Fan și Intervision Trading, ambele companii cu o istorie îndelungată care demonstrează stabilitate, lichiditate și solvabilitate, deschide noi orizonturi de business și oportunități către piețele internaționale. Această alianță facilitează extinderea canalelor de vânzare pentru Intervision Trading și oferă posibilitatea de a crește numărul de potențiali clienți. Dorin Ciobanu, CEO-ul și fondatorul Intervision Trading, a rămas în funcție și va conduce strategia companiei în continuare.

 

„Prin achiziția suplimentară a pachetului de acțiuni al Intervision Trading, întărim poziția noastră și contribuim cu resursele necesare pentru dezvoltarea și consolidarea piețelor pe care brandul Akai este prezent.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan.

 

Dorin Ciobanu (CEO și Fondator Intervision Trading): „Suntem încântați să continuăm parteneriatul nostru cu Visual Fan și să lucrăm împreună pentru a aduce inovație și calitate pe piața produselor audio-video. Prin această tranzacție, ne consolidăm angajamentul față de clienții noștri și ne pregătim pentru o perioadă de creștere și expansiune pe piețele internaționale, având în vedere potențialul brandului AKAI.”

 

„Sunt încântat să anunțăm această achiziție strategică, care întărește parteneriatul nostru cu Visual Fan și consolidează poziția brandului AKAI în zona în care este prezent. Achiziția acestui pachet suplimentar de acțiuni reprezintă o confirmare a încrederii investitorilor în viitorul companiei noastre și în direcția pe care ne-am propus-o în dezvoltarea brandului AKAI în regiune.”, a declarat Ovidiu Bejan, Director Executiv al Intervision Trading.

 

În ciuda contextului geopolitic instabil și imprevizibil din 2023, Intervision Trading a înregistrat o evoluție optimistă, evidențiind o creștere a profitului. Această performanță remarcabilă a fost rezultatul strategiilor eficiente de optimizare a costurilor operaționale și de introducere cu succes a unor noi game de produse în portofoliu. Cifra de afaceri preliminară, deși a reflectat o ușoară ajustare față de anul precedent, a consolidat și mai mult planurile companiei și ale grupului.

 

În anul 2023 Intervision Trading a evidențiat angajamentul său față de inovație și calitate. S-a pus accent pe dezvoltarea gamei de produse AKAI prin introducerea unor modele flagship în gama de divertisment audio-video pentru acasă, diversificarea portofoliului cu noile game de produse, printre care Infiny, noua gamă de trotinete electrice și o noua gamă completă de căști audio in/on ear, precum și implementarea unui nou sistem informatic.

 

Pentru anul 2024, Intervision Trading și brandul AKAI își propun să-și consolideze poziția de lider în categoria produselor audio, prin introducerea de produse inovatoare și performante. Un accent deosebit va fi pus pe dezvoltarea gamei de boxe audio "DJ System", pentru a oferi clienților o experiență audio unică și personalizată. În plus, un proiect de sustenabilitate va fi implementat prin lansarea unor noi game de produse, cum ar fi căștile audio fabricate din bambus și materiale reciclabile.

 

Despre Visual Fan

Cei peste 22 de ani de experiență în domeniul tehnologiei, precum și know-how-ul deținut de către echipa Visual Fan, a deschis noi orizonturi de business. Astfel, bazate pe viziunea companiei de a crea un viitor sustenabil, au fost demarate noi parteneriate și proiecte scalabile și profitabile, care să îmbunătățească viața oamenilor. În anul 2023, Visual Fan a lansat noi proiecte în cadrul diviziilor existente: IT&C, Solar Energy, Electric Vehicles, care au dus la consolidarea și dezvoltarea acestora.

 

Sursa: Allview România

marți, februarie 06, 2024

JYSK inaugurează un magazin în Borșa și ajunge la 139 de magazine în România

 

JYSK Borșa

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru, continuă expansiunea în România și deschide un magazin în Borșa joi, pe 8 februarie 2024. Odată cu inaugurarea magazinului JYSK din Borșa, compania ajunge la 139 de unități în țară.

 

Amplasat pe Strada Libertății nr. 91, JYSK Borșa are o suprafață totală de 1250 mp. Programul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.

 

Deschiderea va fi marcată printr-un eveniment special ce va avea loc joi, 8 februarie, începând cu ora 10:00, în cadrul căruia clienții vor avea parte de multe surprize, muzică și oferte speciale de deschidere.

 

„JYSK este prezent în județul Maramureș încă de la intrarea companiei pe piața locală, al treilea magazin deschis în țară fiind în Baia Mare. În prezent, avem două magazine în Baia Mare și unul în Sighetul Marmației, iar acum ajungem și în zona de est a județului, ceea ce facilitează accesul unui număr mai mare de clienți la produsele și serviciile noastre. Este o zonă turistică, pitorească, cu multe case de vacanță și pensiuni, și credem că produsele JYSK vor fi apreciate de clienții din zonă, inclusiv de clienții Business to Business”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

 

Oferte de până la 75%

Pentru a sărbători noul magazin, compania a pregătit o săptămână de oferte speciale valabile doar în JYSK Borșa. Reducerile ajung până la 75% și includ cele mai bine vândute produse JYSK din categoriile de perne, plăpumi, saltele, lenjerii de pat, mobilier de interior, produse pentru baie, decorațiuni și textile pentru casă.

 

„Magazinul arată foarte plăcut și este amenajat conform celui mai nou concept JYSK, Store 3.0, pe care unii clienți îl cunosc deja din Baia Mare sau Sighetu Marmației. Atmosfera de acasă se simte în magazin prin amenajările care imită încăperile dintr-o locuință. Credem că vizita la JYSK va fi o experiență foarte plăcută pentru locuitorii din Borșa și din localitățile apropiate. Magazinul este amplasat foarte bine, iar spațiul ne-a oferit posibilitatea de a expune într-un mod atrăgător produsele noastre, astfel încât clienții să se inspire mai ușor. După săptămâni intense de muncă, de pregătire și de instrucție, echipa magazinului așteaptă cu entuziasm deschiderea și întâlnirea cu clienții”, a spus Cristina Cservenszki, Directorul de Magazin al JYSK Borșa.

 

Ce urmează pentru JYSK în 2024

În primăvară sunt planificate alte trei magazine noi, precum și reamenajarea a cel puțin șase magazine mai vechi, care vor fi modernizate și redeschise conform conceptului cel mai nou de magazin JYSK. Magazinele ce urmează să fie modernizate se află în Cluj, Pitești, Curtea de Argeș, Galați și București, în timp ce magazinul din Huși va fi mutat într-un spațiu mai mare.

 

JYSK are în plan în următoarea perioadă modernizarea tuturor unităților mai vechi și aducerea lor la conceptul de design actual.

 

În prezent, 111 magazine din cele 139 sunt amenajate conform noului concept, iar ritmul investițiilor în reamenajarea magazinelor este rapid.

 

Sursa: JYSK România

miercuri, ianuarie 17, 2024

Aegon Pensii devine Carpathia Pensii

 

Carpathia Pensii

Aegon Pensii se transformă în Carpathia Pensii, marcând intrarea într-o nouă eră a societății în industria de pensii private din România.

Tranzacția, finalizată cu Vienna Insurance Group, deschide drumul pentru o rebranduire profundă și o reînnoire a angajamentului față de clienții săi.

Noul nume, Carpathia Pensii, reflectă o conexiune puternică cu patrimoniul local și o viziune îndreptată spre inovație și soliditate financiară.

 

Anul 2024 reprezintă un moment important în istoria Aegon Pensii, un nume consacrat pe piața administrării fondurilor de pensii private din România. Aegon Pensii se transformă în Carpathia Pensii, marcând intrarea într-o nouă eră a societății în industria de pensii private din România. Această transformare este mult mai profundă decât o simplă schimbare de denumire. Ea semnifică o redefinire a identității și strategiei companiei. Prin adoptarea numelui Carpathia Pensii, firma își reafirmă angajamentul de a răspunde cu atenție și profesionalism la dinamica pieței locale. „Această rebranduire reprezintă o promisiune de continuare a bunelor practici pe care le-am adoptat încă din 2007 de la înființare, prin adaptare la nevoile și așteptările în schimbare ale participanților la fondurile noastre de pensii. Carpathia Pensii își propune să devină un pilon de stabilitate în sectorul de pensii private, un exemplu de bune practici, adaptate și îmbunătățite constant la cerințele și reglementările pieței de pensii private din România”, afirmă Marius RAȚIU, director general Carpathia Pensii.

 

Finalizarea tranzacției cu Vienna Insurance Group (VIG) în 2023 a marcat un punct crucial în evoluția Aegon Pensii. Această schimbare majoră a proprietății a permis companiei să își reînnoiască și să își întărească poziția pe piața financiară din România. Sub egida VIG, Carpathia Pensii capătă acces la resurse extinse și specializate, permițându-i să își consolideze businessul pe termen lung. Această evoluție strategică continuă angajamentele luate față de clienți, oferind o abordare mai personalizată și orientată spre nevoile lor. Rebranduirea în Carpathia Pensii simbolizează un angajament ferm către simplificare, integritate și excelență în servicii, subliniind obiectivele companiei de a fi alături de participanții la fonduri pe întreaga perioadă de economisire pentru o pensie privată și de a investi prudent activele fondurilor de pensii private administrate, în interesul participanților.

 

Alegerea numelui Carpathia Pensii nu este doar o decizie strategică, ci și o manifestare a respectului și angajamentului companiei față de patrimoniul și valorile locale. Prin această rebranduire, compania nu doar că își reafirmă rădăcinile în regiunea Carpaților și a Transilvaniei, dar și angajamentul de a servi interesele participanților la fondurile de pensii administrate prin simplificare și atenție la nevoile acestora. Noul nume simbolizează un pilon de stabilitate și încredere în sectorul pensiilor private, reflectând dorința companiei de a oferi o bază solidă pentru planificarea financiară a clienților săi, cu respectarea de asemenea a tradițiilor și valorilor locale. Carpathia Pensii se poziționează astfel nu doar ca un administrator de fonduri de pensii, ci ca un partener de încredere.

 

„Carpathia Pensii se angajează să păstreze și să consolideze tradiția de excelență operațională a Aegon Pensii, oferind și în continuare soluții de economisire pentru pensie prin simplitate, etică profesională și atenție la nevoile participanților la fondurile de pensii. Cu o nouă viziune, Carpathia Pensii este pregătită să navigheze provocările pieței de pensii private, asigurând participanților la fondurile de pensii administrate un parteneriat bazat pe profesionalism, încredere, stabilitate și transparență, bază pentru ca participanții fondurilor administrate să se bucure la vârsta pensionării de o pensie privată pe măsura sumelor economisite pe parcursul vieții profesionale. Suntem aceeași echipă ca și până acum și suntem siguri că ce ne propunem vom și realiza”, încheie Marius RAȚIU.

 

Sursa: Adrian B. Gog, Reprezentant PR

joi, ianuarie 04, 2024

„Păsări de iarnă acvatice”, o nouă emisiune filatelică

 

Romfilatelia

Romfilatelia pune la dispoziția colecționarilor și a publicului larg, o nouă emisiune cu tematica Faună, sub titlul generic „Păsări de iarnă acvatice”, compusă din patru timbre, un plic „prima zi” și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat. Emisiunea va fi introdusă în circulație vineri, 5 ianuarie 2024.

 

Păsările de iarnă ale căror imagini sunt reproduse pe timbrele emisiunii fac parte, după clasificarea biologilor, din familia homeotermelor, ale cărei specii au posibilitatea de a-și menține temperatura corpului constantă, indiferent de anotimp.

 

Ferestrașul mic (Mergellus albellus), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2 Lei, este o specie de păsări acvatice înrudite cu rațele, gâștele și lebedele, care trăiește în zonele de apă dulce din taiga, în nordul Europei și Asiei.

 

În România, în perioada de pasaj și iernare, specia poate fi observată pe majoritatea lacurilor și râurilor mari, de la câmpie până în zona montană joasă. Ocazional au fost observate perechi cuibărind în Delta Dunării.

 

Ferestrașul mic atinge 38 – 44 cm lungime, 500 – 900 g greutate și o anvergură a aripilor de 56 – 69 cm.

 

Ferestrașul mic nu este o specie amenințată, dar pierderea habitatului și poluarea apei pot avea un impact negativ asupra populațiilor locale.

 

Cufundarul mic (Gavia stellata), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 4 Lei, este o specie de pasăre de apă care trăiește și cuibărește în zonele de tundră, de coastă și în apropierea lacurilor din regiunile nordice ale Europei. Unele exemplare ajung și în România.

 

Lungimea corpului este de 55 – 67 cm, greutatea medie de 1 – 2,5 kg iar anvergura aripilor este cuprinsă între 91 – 110 cm.

 

Cufundarii mici ating maturitatea sexuală relativ târziu, în jurul vârstei de 3 – 4 ani și pot trăi până la aproximativ 20 de ani.

 

Rața fluierătoare (Mareca penelope), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 12 Lei, este o specie care cuibărește în Europa de Nord și Asia și migrează pentru iernare pe distanțe foarte mari. Specia poate apărea în România în timpul migrației, atât toamna, cât și primăvara.

 

Masculii au penajul de pe cap și gât de culoare castanie, cu fruntea maroniu-gălbuie și pieptul rozaliu, iar femelele au o culoare mai discretă, predominant brună. În timpul iernii, masculii au un penaj mult mai tern, asemănător cu al femelelor. Lungimea corpului este de 45 – 51 cm, greutatea este de 600 – 1000 de g în cazul masculului și 500 – 800 g în cazul femelei, iar anvergura aripilor este de 75 – 86 cm.

 

Gâsca de semănătură (Anser fabalis), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 13 Lei, este o specie cu o distribuție largă în Eurasia, reproducându-se în nordul Europei, precum și în Siberia. În România este o specie rară.

 

Specia nu prezintă dimorfism sexual, masculii și femelele având penaj asemănător. Lungimea corpului este de 71 – 89 cm, greutatea medie a corpului este de 3,4 kg (masculul) și 2,8 kg (femela), iar anvergura aripilor de 135 – 163 cm.

 

Lebăda mică sau lebăda de tundră (Cygnus columbianus), ilustrată pe plicul „prima zi” a emisiunii, este o specie care trăiește în regiunile de tundră din emisfera nordică, sub forma a două subspecii, Cygnus columbianus columbianus (în America de Nord), respectiv Cygnus columbianus bewickii (în Eurasia). Subspecia C. c. bewickii apare în România ca oaspete de iarnă, fiind răspândită în special în regiunile din sud-estul țării (Dobrogea, Bărăgan). Subspecia a fost denumită după naturalistul englez Thomas Bewick.

 

Romfilatelia mulțumește Cercet. Șt. Gr. I Luis Popa, directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru consultanța documentară acordată la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Sursa: Romfilatelia.ro

vineri, decembrie 15, 2023

Proiectul centralelor fotovoltaice pentru Compania de Apă Arad a fost recepționat și pus în funcțiune

Centrale fotovoltaice Allview - Compania de Apă Arad


Visual Fan S.A., unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologii sustenabile și de soluții inovatoare pentru producția de energie verde, anunță finalizarea și punerea în funcțiune a centralelor fotovoltaice pentru Compania de Apă Arad S.A..

 

Proiectul, demarat la jumătatea lunii august 2023, a avut ca obiectiv construcția a două centrale fotovoltaice cu o putere totală de 799,5 kWp, amplasate în cadrul Uzinei de Apă II și a Stației de Epurare Arad. Echipa Visual Fan a reușit să implementeze cu succes proiectul, respectând termenele stabilite și dând dovadă de profesionalism și eficiență în gestionarea fiecărei etape.

 

Cele două centrale fotovoltaice, de 399,75 kWp fiecare, sunt echipate cu 1.230 de panouri fotovoltaice de 650 W, marca Allview și 6 invertoare solare Growatt On-Grid, cu o putere nominală de 110 kW. Structurile de susținere, realizate din beton armat, au fost proiectate pentru a asigura stabilitate și rezistență în condiții meteo nefavorabile. Acestor subansamble li se alătură un sistem de accespoint și echipamente de Data Management și Energy Meter.

 

Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), este aliniat cu obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 și contribuie semnificativ la tranziția energetică și modernizarea sistemului energetic, într-un cadru de sustenabilitate.

 

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan, a subliniat importanța proiectului, declarând: „Suntem mândri să anunțăm finalizarea proiectului pentru Compania de Apă Arad. Această realizare reprezintă nu doar un succes operațional semnificativ, ci și o confirmare a competenței, profesionalismului și expertizei echipei Visual Fan.”

 

Visual Fan, prin divizia specializată Allview INDUSTRY – IMM, continuă să se implice activ în cercetarea și dezvoltarea de tehnologii pentru producția de energie regenerabilă. Cu o perspectivă orientată spre viitor, compania își propune să aibă un portofoliu de peste 100 MW de proiecte de energie solară implementate până la finalul anului 2024. Mai multe detalii despre serviciile oferite de divizia dedicată producției de energie verde puteți regăsi pe website-ul oficial www.allview.ro/solarenergy/industry-imm/.

 

Despre Visual Fan SA

Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română - AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, aplicația Allview AVI ChatGPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI). Allview continuă să investească în cercetare și dezvoltare și își propune să creeze un robot inteligent - asistent personal în viitor.

 

Sursa: Olivia Dragomir, Brand Manager Allview

joi, noiembrie 30, 2023

Editura Litera a anunțat topul celor mai vândute cărți la Gaudeamus 2023

 

Topul Editurii Litera la Gaudeamus 2023

Târgul de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat anul acesta la Pavilionul Central Romexpo în perioada 22 – 26 noiembrie, a ajuns la final, iar cititorii Litera, mari și mici, s-au bucurat în aceste zile de un portofoliu de noutăți impresionant, de reduceri și de întâlniri de excepție cu autorii favoriți, de discuții literare și de sesiuni de autografe.

 

Bătălia pentru viitorul României, de Mircea Geoană, o lectură despre reziliență, progres și un optimism conectat la realitate se află în topul celor mai vândute cărți Litera la Gaudeamus 2023. Topul este completat de noile volume semnate de Igor Bergler: Cronicile nesăbuinței, parte din seria Charles Baker care a apărut la insistențele în continuă creștere ale fanilor, și Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi.

 

Cititorii au fost foarte interesați de cele mai noi apariții editoriale de nonficțiune, Istoria viitorului, de Peter Turchin și Leadership, semnată de Henry Kissinger, unul dintre diplomații legendari ai Americii.

 

Găsiți lista completă a celor mai căutate titluri Litera la Târgul de Carte Gaudeamus 2023:

 

TOP 10 LITERA 

  1. Bătălia pentru viitorul României, de Mircea Geoană
  2. Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, de Igor Bergler
  3. Fetele disparute, de Claire Douglas
  4. Nu mă poți rani, de David Goggins
  5. Impostorul, de Zadie Smith
  6. Palatul de Cristal, de Amitav Ghosh
  7. Icebreaker, de Hannah Grace
  8. Viața ca un râu, de Shelley Read
  9. Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi, de Igor Bergler
  10. Istoria viitorului. Elite, contraelite și calea spre dezintegrare politică, de Peter Turchin

 

TOP COLECȚIA CLASICI LITERA

  1. Impostorul, de Zadie Smith
  2. Palatul de Cristal, de Amitav Ghosh 
  3. O viață măruntă, de Hanya Yanagihara 
  4. Încredere, de Hernan Diaz 
  5. Doctorul cel bun, de Damon Galgut

 

TOP COLECȚIA FOLIO

  1. Micul prieten, de Donna Tartt
  2. Viața ca un râu, de Shelley Read
  3. Copacii, de Percival Everett 
  4. Apă proaspătă pentru flori, de Valérie Perrin
  5. Fotograful amintirilor pierdute, de Sanaka Hiiragi

 

TOP FICȚIUNE COMERCIALĂ

  1. Fetele dispărute, Claire Douglas 
  2. Când viața îți mai da o șansă, de Jojo Moyes
  3. Chiriași tăcută, de Clémence Michallon
  4. Începuturi fără sfârșit, de Rebecca Yarros
  5. Colivia, de Eve Chase 

 

TOP BOOKTOK 

  1. Icebreaker, de Hannah Grace 
  2. Binding 13. Băieții de la Tommen #1, de Chloe Walsh
  3. Insomnia, de Sarah Pinborough
  4. Un destin de ruină și urgie, de Jennifer L. Armentrout
  5. Experimentul iubirii adevărate, de Christina Lauren

 

TOP AUTORI ROMÂNI

  1. Bătălia pentru viitorul României, de Mircea Geoană
  2. Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, de Igor Bergler
  3. Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi, de Igor Bergler
  4. Păturica roz. Întemnițat în China comunistă, de Marius Balo
  5. Rătăciri deliberate, de Doina Gecse-Borgovan

 

TOP DEZVOLTARE PERSONALĂ 

  1. Nu mă poți răni, de David Goggins
  2. Arta de a lua cele mai bune decizii. Sfaturi practice pentru a gândi limpede în orice situație, de Shane Parrish
  3. Despre viața bună și cum s-o trăim, de Robert Waldinger și Marc Schulz
  4. Moștenirea emoțională. Vechi traume de familie și cum poți rupe ciclul acestora, de Galit Atlas
  5. 366 de legi ale succesului. Totul despre putere, seducție, control, strategie și natura umană, de Robert Greene

 

TOP NONFICȚIUNE

  1. Istoria viitorului. Elite, contraelite și calea spre dezintegrare politică, de Peter Turchin
  2. Caesar. Viața unui titan, de Adrian Goldsworthy
  3. Iluminismul. Căutarea fericirii. 1680–1790, de Ritchie Robertson
  4. Ambasadorii. Diplomația de la Machiavelli până în timpurile moderne, de Robert Cooper
  5. Leadership. Șase studii de strategie mondială, de Henry Kissinger

 

TOP ENCICLOPEDII 

  1. Cărți care au schimbat istoria. De la Arta războiului la Jurnalul Annei Frank, DK
  2. Istoria lumii. Hartă cu hartă (editia a II-a), DK
  3. Scriitori. Viața și opera, DK
  4. Weekenduri de vis în România, de Alexandra-Elena Marcu și Răzvan Marcu
  5. Istoria ilustrată a lumii, National Geographic

 

TOP CĂRȚI PENTRU COPII 

  1. Disney. Calendar de Advent. Set cu 24 de carticele
  2. Disney. Dorința. Povestea filmului
  3. Enciclopedia copiilor. Cartea care explică totul, DK
  4. Seria Julia Donaldson
  5. Marea carte a Crăciunului

 

Sursa: Editura Litera, www.litera.ro