Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările

vineri, iunie 25, 2021

McDonald’s lanseaza in premiera Supreme Chicken Tenders dezvoltate impreuna cu Transavia

 

Supreme Chicken Tenders

Noul produs surprinde clienții din România prin gustul autentic de 100% piept de pui fraged.

 

McDonald’s lansează pentru prima dată în România Supreme Chicken Tenders, după o rețetă dezvoltată alături de Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe plan local. Noile Supreme Chicken Tenders conțin trei bucăți generoase și gustoase de piept de pui fraged, învelite într-un strat fin de pesmet crocant și condimentate cu fulgi de ardei iute. Produsele sunt disponibile în toate restaurantele McDonald’s din țară începând de astăzi, 25 iunie.

 

Noile Supreme Chicken Tenders sunt realizate din bucăți întregi de 100% piept de pui din gama Fragedo, gamă sub care Transavia oferă produse de cea mai înaltă calitate, cu gust autentic, frăgezime și savoare și valoare nutrițională superioară. Astfel, McDonald’s continuă să colaboreze cu partenerii săi locali și să dezvolte noi rețete, cu ingrediente premium, care răspund nevoilor și preferințelor consumatorilor din România. 

 

„40% dintre ingredientele pe care le folosim în restaurantele noastre provin de la furnizori locali și ne bucurăm că am avut ocazia să creăm această rețetă alături de partenerii noștri de încredere de la Transavia. Carnea de pui este unul dintre ingredientele preferate ale românilor și pentru că ne dorim să venim mereu cu noi rețete inedite, în această vară le oferim oaspeților noștri un produs realizat în România, din 100% piept de pui suculent și gustos.”, a declarat Irina Angelescu, director de marketing Premier Restaurants România, compania care operează restaurantele McDonald’s din România.

 

„Parteneriatul nostru cu McDonald’s, construit pe încredere și pe atenția pe care o acordăm fiecare dintre noi standardelor de calitate, aduce clienților din România un produs cu gust autentic de piept de pui fraged și savuros, făcut așa cum trebuie. Puii Fragedo crescuți natural, hrăniți 100% cu cereale din fermele noastre proprii în care respectăm cu strictețe toate normele europene legislative de siguranță și sustenabilitate, asigură noii rețete Supreme Chicken Tenders valoare nutritivă superioară, textură fragedă și un gust savuros. Ne dorim să continuăm să dezvoltăm împreună și în viitor, cu aceeași responsabilitate și dedicare, noi rețete din carne de pui savuroase, sigure, pe gustul românilor”, a adăugat Tulia Cășvean, director de comunicare și PR Transavia.

 

Noile Supreme Chicken Tenders sunt disponibile în toate restaurantele McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive sau prin McDelivery, începând cu data de 25 iunie 2021. O porție de Supreme Chicken Tenders este formată din trei bucăți generoase de carne de pui, iar consumatorii pot comanda o porție sau o pot include într-un meniu, alături de o băutură răcoritoare la alegere și de cartofi prăjiți.

 

Sursa: Iulia Serafim, Graffiti PR

miercuri, iunie 16, 2021

Efectele interactiunii dintre cofeina si taurina in bauturile energizante

 

Continutul de cofeina al diverselor produse

Puțini dintre noi știu că o băutură energizantă de calitate conține aproape 90% apă, restul reprezentând zahăr granulat, cofeină (32 mg de cofeină / 100 ml de produs), taurină (400 mg / 100 ml) și vitaminele din complexul B (B3 – niacină, B5 –acid pantotenic, B6 – piridoxină, B2 – riboflavină și B12 – cobalamină), la care se adaugă doi aminoacizi esențiali pentru menținerea tonusului (carnitină și L-arginină), acid citric, aromă de caramel și regulator de aciditate, fără adaos de conservanți.

                

Și mai puțini știu că totalul de cofeină conținut de o băutură energizantă este același dintr-o cafea espresso sau din două cești de ceai negru sau verde.

 

„Una dintre percepțiile greșite care stau la baza faptului că băuturile energizante sunt controversate este conținutul de cofeină al acestora. Cred că trebuie să fim conștienți că și în cazul băuturilor energizante, ca și în cazul celor mai multe alimente pe care le consumăm, nu cofeina este cea care ne face rău, ci consumul exagerat. Un adult sănătos poate consuma în siguranță 400 mg de cofeină pe zi, echivalentul a cinci băuturi energizante la 250 ml1”, a declarat Șerban Damian, doctor specializat în nutriție sportivă.

 

Un alt ingredient din băuturile energizante despre care se vorbește mult, însă fără o informare corectă de cele mai mule ori, este taurina.

 

„Taurina este un acid organic prezent în secreția biliară, care împreună cu acid colic formează acidul taurocolic, acesta fiind produs de organismul uman mai ales în mușchi, creier, inimă și sânge. O persoană cu o greutate de 70 kg are în mod normal aproximativ 70 de grame (70.000 mg) de taurină distribuită în întregul corp, adică de 70 de ori mai multă decât se găsește într-o băutură energizantă (1.000 mg de taurină / 250 ml de produs)”, a declarat Șerban Damian, doctor specializat în nutriție sportivă.

 

Relația dintre cofeină și taurină și efectele interacțiunii dintre acestea

Cofeina exercită efecte stimulatoare asupra sistemului nervos central și, deși taurina acționează în general ca un neuromodulator inhibitor, posibilitatea existenței unor efecte stimulatoare ale cofeinei și taurinei asupra acestuia nu a fost exclusă de oamenii de știință.

 

În 2013 a fost realizat un test în două etape, pe 19 subiecți sănătoși, care au primit inițial o singură doză de băutură sportivă controlată, fără cofeină sau taurină (1.000 ml), o băutura sportivă cu taurină (4.000 mg), o băutura sportivă cu cofeină (320 mg) și o băutură energizantă (4.000 mg de taurină, 320 mg de cafeină și 240 mg de acid glucuronic, un derivat din glucoză), în patru ocazii separate. A doua etapă de testare a fost efectuată pe aceiași subiecți, de data aceasta cu o doză unică, de 750 ml, din aceleași băuturi.

 

În urma rezultatelor raportate pentru ambele testări, s-a observat o creștere semnificativă a presiunii sistolice (arteriale) în urma consumului băuturii sportive cu cofeină pentru ambele teste, mai mică în cazul băuturii sportive de origine controlată și a celei cu taurină, în timp ce în cazul băuturii energizante nu au existat diferențe semnificative între cele două testări.

 

Infografic despre consumul de cofeina si bauturi energizante

Grupul de studiu a remarcat cu surprindere că băutura energizantă nu a contribuit la creșterea presiunii sângelui, ceea ce ar fi fost de așteptat având în vedere conținutul ei de cofeină.

 

Pe baza studierii efectele antagonice ale cofeinei și taurinei asupra sistemului cardiovascular, cercetătorii au ajuns la concluzia că, dacă există interacțiuni la nivel cardiovascular între cofeină și taurină, taurina ar putea reduce efectele cardiovasculare ale cofeinei2.

 

Cu toate acestea, unii producători de băuturi energizante cred cu tărie că moderația și echilibrul sunt esențiale pentru păstrarea stării de bine și recomandă consumul a nu mai mult de o băutură energizantă pe zi.

 

Sursa: Simona Ene, Account Manager Image PR

 

1 Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară / European Food Safety Authority, Scientific Opinion on the safety of caffeine, 2015 (https://www.efsa.europa.eu/sites/default/files/consultation/150115.pdf)

2Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară / European Food Safety Authority, Scientific Opinion on the safety of caffeine, 2015, pagina 39 (https://www.efsa.europa.eu/sites/default/files/consultation/150115.pdf)

vineri, mai 07, 2021

AVON lanseaza Muzeul Povestilor de Dragoste din Izolare

Dragostea Din Izolare


AVON lansează
Muzeul Poveștilor de Dragoste din Izolare, o colecție virtuală a poveștilor de dragoste din perioada izolării și a obiectelor care le definesc.

 

Muzeul este găzduit pe platforma Instagram @DragosteaDinIzolare și își propune să realizeze o retrospectivă a anului 2020 despre ,,testul” prin care au trecut relațiile de cuplu, cu scopul de a celebra dragostea care supraviețuiește în fața oricărei provocări – și nu oricum, ci cu multe povești de spus.

 

Fiecare cuplu are povestea sa din izolare, iar AVON și-a propus să le strângă pe toate și să creeze un muzeu inspirat de aroma unică a parfumurilor care celebrează dragostea în toate momentele ei, prin simțuri – This Love. Today. Tomorrow. Always.

 

Oricine poate înscrie povești

Au fost momente dificile, dar și momente frumoase, emoționante, amintiri ale unui an plin de neprevăzut, care ne-au arătat că dragostea reală poate supraviețui multor încercări.

 

În luna mai, AVON invită cuplurile să contribuie cu un ,,exponat la muzeu. Cei care au o poveste pot posta textul și o fotografie cu un obiect reprezentativ folosind hashtagul #DragosteaDinIzolare pe pagina de Facebook sau Instagram, sau pot să o trimită direct printr-un mesaj privat pe pagina de Instagram a campaniei @DragosteaDinIzolare, urmând să fie expusă apoi în muzeul colaborativ.

 

Cele mai frumoase povești vor fi premiate

Toți cei care își înscriu povestea au șansa de a câștiga unul dintre cele 100 de seturi de parfumuri AVON Today. Tomorrow. Always.

 

Povestea trilogiei Today. Tomorrow. Always., inspirația din spatele Muzeului Poveștilor de Dragoste din Izolare, începe acum 15 ani, când a fost creată de maestrul parfumier Olivier Cresp.

 

Noul parfum This Love se alătură colecției Today. Tomorrow. Always și sărbătorește în note romantice de grapefruit roz, petale de iasomie și mosc dragostea în toate stadiile ei, cu o aromă creată să reziste la fel ca dragostea adevărată, astăzi, mâine și pentru totdeauna.

 

Despre AVON

AVON este prezent de peste 23 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumusețe și independenţă femeilor, dar și să le îmbunătățească viața, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială și militând continuu pentru sănătatea și standardul lor de viață.

 

Sursa: Dora Chelariu, Senior PR Executive gmp PR

marți, aprilie 27, 2021

HELL ENERGY lanseaza in Romania primul sau energizant dedicat gamerilor

 

Hell Energy Gamer Nova

HELL ENERGY, liderul pieței de băuturi energizante din România, lansează în România prima sa gamă de băuturi energizante dedicată unei categorii speciale de public, gamerilor.

 

Pe cât de incredibil ar suna, statisticile arată că, la nivel mondial, peste 2,7 miliarde de oameni consumă jocuri video ocazional sau zilnic, această sumă echivalând cu o treime din populația totală a globului. Doar în Romania, aproape 8 milioane de români (52% bărbați și 48% femei) joacă jocuri video pe telefon, calculator, consolă sau tabletă, potrivit unui studiu realizat la finele anului trecut de RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România).

 

Același studiu arată că un utilizator se joacă în medie pe 2-3 dispozitive, cele mai populare fiind telefonul mobil (64%), PC/laptopul (60%), tableta (20%) și consola (15,5%), cei mai mulți jucători din ultima categorie (68%) cheltuind lunar 46 de lei pentru acest hobby.

 

Piața de gaming are deja o cotă imensă la nivel mondial, de aceea nu e de mirare că tot mai multe companii lansează branduri dedicate gamerilor. Inscripția „gamer” apărută inițial pe calculatoare, laptopuri și periferice, apoi pe scaune și mese de gaming, se află astăzi pe o gamă mult mai extinsă de produse realizate pentru aproape fiecare categorie de gameri.

 

În prezent, putem găsi jucării, articole vestimentare, tricouri, șepci și căni cu logo-urile jucătorilor pe ele, aproape peste tot.

 

De asemenea, pe piață sunt disponibili ochelari pentru jocuri, care filtrează lumina albastră emisă de monitoare, astfel încât ochii celor care stau în fața ecranului ore întregi să nu obosească sau să nu sufere de uscăciune.

 

Branduri precum Nike și Puma au lansat pantofi sport special concepuți pentru gameri. Aceștia sunt, pe de o parte, confortabili și oferă o aderență bună, iar pe de altă parte au culorile și simbolurile unor jocuri de referință.

 

Datorită colaborării dintre Ax și Microsoft, produse precum deodorante, geluri de duș și șampoane destinate acestei industrii au ajuns pe rafturile magazinelor din Australia și Noua Zeelandă.

 

„Industria produselor alimentare a descoperit și ea gamerii și și-a dat seama de nevoile pe care aceștia le au prin prisma faptului că petrec foarte multe ore sau chiar întreaga noapte concentrați în fața calculatorului. Gamerii din America de Nord obișnuiesc să consume produse pe bază de cofeină și taurină în timpul jocurilor, iar meniurile speciale pentru gameri au apărut în tot mai multe țări, cu oferte la pizza și restaurante fast food, dar nu numai”, a declarat Márton Domokos, Director Executiv Hell Energy România.

 

Hell Energy Gamer va fi disponibil pe piața din România în 3 variante – Arcade, Nova și PvP –, cu arome diferite (exotic, cireșe și cocos) și un conținut de 32 ml de cofeină pentru 100 ml de produs, doi aminoacizi esențiali (L-carnitină și L-arginină), precum și un mix de vitamine din complexul B (B2, B3, B5, B6 și B12), cu rol important în performanța mentală normală și reducerea stării de oboseală.

 

Sursa: Simona Ene, Account Manager Image PR

 

marți, martie 02, 2021

Gebrüder Weiss Romania: Crestere record in pandemie pentru serviciul de livrari la domiciliu

 

Home Delivery Gebruder Weiss

Serviciul Home Delivery din portofoliul Gebrüder Weiss România a înregistrat, în 2020, creșteri semnificative pentru toți indicatorii cheie de performanță. Comparativ cu anul anterior, numărul de expedieri a fost cu 123% mai mare – peste 130.000 de transporturi efectuate, reflectându-se și în creșterea cu 85% a cifrei de afaceri pe acest segment.


Rezultatele de excepție pentru serviciul de livrări la domiciliu al companiei au fost înregistrate în contextul extinderii uriașe a comerțului online în urma restricțiilor sociale generate de pandemia de coronavirus. Restrângerea liberei circulații și cvasi-generalizarea muncii la domiciliu au crescut interesul pentru proiecte de construcții sau reamenajări interioare, ducând, implicit, la multiplicarea comenzilor pe segmentele de bricolaj, materiale de construcții, electrocasnice și mobilier.


Serviciul Home Delivery, nișat pe livrarea la domiciliu a comenzilor tip cargo (între 25 și 45 kg), a fost favorizat de această conjunctură și de reorientarea mai multor retaileri către vânzările online. La nivel de companie, creșterile cu două cifre pentru Home Delivery au contrabalansat scăderile transporturilor de marfă din perioada martie - aprilie 2020.


Lansat în 2018, serviciul de livrări la domiciliu al Gebrüder Weiss România a fost gândit pentru a acoperi segmentul de comenzi voluminoase. Este un produs nișat, pe care holdingul Gebrüder Weiss îl oferă la nivel de grup în mai multe țări din Europa de Vest. Pentru a doua jumătate a anului 2021, planurile companiei includ optimizarea acestui serviciu pe piața locală prin introducerea unor opțiuni suplimentare, de care se bucură deja clienții din afară: servicii de asamblare și instalare ale mobilierului.


“Am mizat pe livrările specializate la domiciliu încă de acum doi ani, fiind evidentă traiectoria ascendentă a comerțului online. Pandemia a fost un factor accelerator, dar care a propulsat un produs deja maturizat, cu rezultate foarte bune. Surpriza a fost procentul de creștere, care a reușit inclusiv să acopere în bună parte scăderile din primăvară de pe alte segmente de business ale companiei”, menționează Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.


Despre Gebrüder Weiss în România

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.


Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo - Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.


Ca parte din strategia digitala, Gebrüder Weiss a lansat la începutul anului 2020 platforma ETA (en. Estimated Time of Arrival), prin care clienții companiei pot urmări procesul de expediere online, inclusiv timpul estimat de sosire a comenzilor. Gebrüder Weiss oferă acest serviciu digital pentru transportul de marfă în regim de grupaj în toate locurile unde compania efectuează livrarea finală.


Simona Roșu, Managing Partner raspberry communication