Blog de promovări online

Se afișează postările cu eticheta Promovari stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Promovari stiri. Afișați toate postările

duminică, mai 14, 2023

JYSK a lansat noua colecție de mobilier și accesorii de grădină pentru Vara 2023

 

Mobilier și accesorii de grădină JYSK pentru Vara 2023

Mobilierul de grădină inspirat de natură, împreună cu decorațiuni care urmează cele două trenduri ale anului 2023, BELONGING și RELEASE, au fost în centrul atenției la evenimentul de prezentare a noii colecții de mobilier și accesorii de grădină organizat de JYSK.

 

Ambasada Danemarcei în România a găzduit din nou evenimentul de prezentare a noului sortiment pe care compania scandinavă l-a pregătit pentru Vara 2023. Într-o zi de adevărată vară nordică, peste 60 de jurnaliști, bloggeri și influenceri au venit să testeze mobilierul, să se inspire din noile tendințe, să socializeze și să fotografieze cele mai interesante articole de mobilier și decorațiuni.

 

Gazda evenimentului a fost E.S. Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, domnul Uffe A. Balslev.

 

Sustenabilitatea materialelor

Printre noutățile colecției se numără setul de terasă ILLERUP cu blat din lemn masiv de tec certificat FSC®, masa HOLTE din lemn masiv de salcâm certificat FSC®, cu un design aparte, cu blat rotund și picior construit dintr-un cilindru de stinghii și șezlongul dublu UGILT, care poate fi folosit fie ca un pat de zi dublu, fie ca două șezlonguri separate.

 

„Anul acesta, vara s-a lăsat îndelung așteptată, de aceea, în 2023 cred că vom dori mai mult decât oricând să profităm de lunile calde și însorite și să petrecem mai mult timp în aer liber. În colecția de anul acesta am adăugat produse noi cu aspect natural, care se potrivesc cu tendințele scandinave de astăzi și oferă spațiului exterior un aspect mai primitor și mai relaxat. Am diversificat și mai mult mobilierul de grădină și de terasă și am inclus articole care au un design modern, foarte interesant și foarte apreciat de clienți. Un exemplu este masa de grădină TAGELHOM, prima noastră masă rotundă de exterior cu opțiunea de a adăuga o extensie”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România, Bulgaria și Turcia.

 

Tot mobilierul de grădină din lemn este certificat FSC®, ceea ce înseamnă că lemnul are trasabilitate și provine din păduri în care nu sunt exploatați mai mulți pomi decât pădurea poate regenera natural.

 

Gama SADBJERG include, de asemenea, produse relizate din materiale mai sustenabile. Gama include un șezlong și scaune stivuibile din plastic oceanic, aluminiu reciclat și lemn reciclat certificat FSC© (FSC® N001715).

 

O altă noutate în acest an este reprezentată de umbrelele de soare cu franjuri, cu un design feminin și romantic, precum umbrelele STENSTRUP și YPPENBJERG. Franjurile sunt o tendință din ce în ce mai populară în designul spațiilor. Umbrelele de soare sunt, de asemenea, o modalitate simplă de a adăuga diferite expresii cu culori și modele în grădină.

 

Cele două tendințe ale anului 2023

Decorațiunile pentru sezonul estival urmează cele două tendințe ale anului 2023, BELONGING și RELEASE. Mobilierul de grădină a fost accesorizat cu perne, pături, ghivece, jardiniere, vaze, lămpi și felinare de grădină inspirate de unul dintre cele două trenduri.

 

Cu trendul RELEASE ne îndepărtăm de conformitate și ne stabilim propriile reguli despre cum să trăim și cum să ne bucurăm de viață. În spațiul în care locuim, vrem să putem să ne relaxăm, să respirăm adânc și să facem o pauză.

 

Trendul pleacă de la premisa că ultimii ani din viața noastră au fost marcați de incertitudini, dar acum simțim nevoia să ne eliberăm de toate frământările. Vrem să ne putem permite, din nou, să celebrăm viața și să ne bucurăm de momentele de fericire.

 

Cu BELONGING, ne concentrăm atenția asupra unui spațiu care să ofere confort și să ne permită să ne folosim energia pentru a ne bucura de cei pe care îi iubim.

 

Căutăm un sentiment de nostalgie și vrem să ne înconjurăm de trenduri retro precum materiale matlasate și culori inspirate din anii 1970, precum portocaliu și roz, amestecate cu tonuri de albastru, nisipiu și gri deschis, care evidențiază formele simple.

 

Apreciem natura și lumea în care trăim, de aceea folosim materiale naturale precum lemnul și fibrele textile naturale, într-un amestec de franjuri și margini cu volane care oferă o atmosferă de casă rustică.

 

Culorile scandinave calme și relaxante, precum nuanțele de verde, albastru deschis și tonurile neuter de maro și gri sunt folosite pentru a face spațiul mai apropiat de cel natural. Astfel, ne simțim mai conectați cu natura, cu ceilalți și cu noi înșine.

 

Noua colecție de mobilier și accesorii de grădină este disponibilă în magazinele JYSK și pe JYSK.ro.

 

Sursa: JYSK România

marți, februarie 07, 2023

Planuri JYSK in 2023: cel putin 15 magazine noi si modernizarea a minim 13 magazine existente

 

JYSK Romania

Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK continuă expansiunea în România în 2023. Anul acesta, compania planifică deschiderea a cel puțin 15 magazine noi și modernizarea a minim 13 magazine mai vechi.

 

Primul magazin modernizat în acest an este JYSK Brașov Coresi, care se redeschide pe 9 februarie 2023. Redeschiderea va fi marcată de o săptămână de oferte speciale.

 

Până în august 2023, JYSK are în plan modernizarea a încă 12 magazine. Acestea vor trece printr-o schimbare majoră de design, pentru a fi amenajate conform conceptului actual, Store 3.0. Cu noul concept, atmosfera este mai caldă, apropiată de cea a unei locuințe, amplificată de podelele din lemn de culoare deschisă și de noul sistem de iluminat, care ajută la reducerea consumului de energie destinată iluminatului cu cel puțin 25%.

 

Primul magazin nou din acest an este planificat pentru finalul lunii februarie în Târgoviște, urmând ca în primăvară retailerul să inaugureze alte 4 magazine noi, în orașe în care JYSK nu era prezent până acum, precum Dej, Rădăuți și Câmpulung Muscel.

 

“Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienți și să facem ofertele JYSK accesibile unui număr cât mai mare de oameni. De aceea, continuăm să inaugurăm magazine noi, nu doar în orașe mari, ci și în localități mai mici unde, de multe ori, nu există un alt retailer internațional sau chiar național. O provocare în procesul de expansiune o reprezintă găsirea spațiilor potrivite pentru conceptul de magazin JYSK, care presupune spații de aproximativ 1200 – 1250 mp, potrivite activităților de retail. Anul 2023 va fi unul plin din punct de vedere al deschiderilor și redeschiderilor. Iar noi deja căutăm spații pentru viitoarele magazine, care se vor deschide după 2023”, spune Cristi Zamfir, Development Manager JYSK România.

 

JYSK Brașov Coresi, prima redeschidere a anului

După ce a trecut printr-un proces complex de modernizare, magazinul JYSK din Coresi Shopping Resort, strada Zaharia Stancu nr. 1, Brașov, se redeschide pe 9 februarie 2023, în cadrul unui eveniment special pentru clienți, cu muzică, baloane și oferte de redeschidere de până la 75%, care vor fi valabile timp de o săptămână.

 

Inaugurat în primăvara anului 2016, JYSK Brașov Coresi este amenajat începând cu luna februarie 2023 conform celui mai nou concept, Store 3.0. Clienții vor găsi aici un spațiu modern, cu podele de lemn, iluminat cu leduri, mai multe colțuri inspiraționle și o expunere mai bună a mobilierului.

 

“Noul concept este mult mai atractiv și scoate în evidență mai bine produsele JYSK și rădăcinile scandinave ale brandului. Acum, este mai simplu pentru clienți să vadă cum ar arăta produsele JYSK în casele lor, pentru că avem amenajate trei încăperi – o sufragerie, un dormitor și o zonă de luat masa – cu produse JYSK, decorate conform tendințelor din acest an. Pentru echipa magazinului, modernizarea aduce un mediu de lucru mai plăcut și facilitează procesul de vânzare, pentru că noua expunere a produselor e mai atractivă”, spune Alin Sauca, Store Manager JYSK Brașov Coresi.

 

Între 9 și 15 februarie 2023, doar în magazinul JYSK Brașov Coresi clienții vor găsi oferte speciale de redeschidere. Din ofertă fac parte o gamă variată de saltele, lenjerii de pat, plăpumi, perne, mobilier de interior, decorațiuni și textile pentru casă la prețuri cu până la 75% mai mici.

 

Despre JYSK Brașov Coresi

  • Evenimentul de redeschidere are loc pe 9 februarie 2023, începând cu ora 10.00
  • Magazinul JYSK Brașov Coresi este amplasat în Coresi Shopping City, strada Zaharia Stancu nr. 1
  • JYSK Brașov Coresi a fost inaugurat în martie 2016 și este cel de-al doilea magazin JYSK din Brașov
  • În prezent există 4 magazine JYSK în Brașov: în Eliana Mall, în Coresi Shopping Resort, în Galeria Carrefour și în Bartolomeu – Avangarden.

 

Sursa: JYSK Romania

joi, octombrie 06, 2022

Pasionatii de social media se intalnesc la Webstock 2022!

Webstock 2022


De peste 15 ani, social media au deschis noi cai si au dat noi forme de expresie utilizatorilor de Internet din Romania. Astazi, prezenta pe platformele sociale este una fireasca si necesara atat la nivel personal, cat si profesional. Insa in fiecare an apar noutati si noi tendinte, iar creatorii de continut si companiile trebuie sa fie la curent cu ele.

 

Pe 7 octombrie, cel mai longeviv eveniment de social media si comunicare online din Romania umple din nou salile de la Hotel JW Marriott din Bucuresti. Webstock este cel mai asteptat moment din an, unde creatorii de continut, specialistii in comunicare digitala si managerii de branduri ofera prin prezentari, discutii si momente de socializare perspective noi si tendinte din social media.

 

Webstock revine anul acesta la formatul care l-a consacrat, fiind eveniment modular, ce include 4 scene si o gala de premiere a celor mai bune proiecte si campanii social media. Ca de obicei, conferinta pune mare accent pe creativitate, pe evolutia continutului alaturi de platformele sociale si strategii de promovare eficiente.

 

Evenimentul va fi deschis de doua sesiuni care vor aduce in prim-plan studii de caz in exclusivitate si personalitati care au o voce relevanta atat in social media, cat si in mediul offline si care vor transmite emotie prin povestiri speciale. Webstock continua cu noi sesiuni de conferinta, ce se vor desfasura in paralel pe 3 scene: New Trends Stage, Creators Stage si Strategy Stage, punand accent pe noutate si inovatie.

 

Printre vorbitorii acestei editii se numara: Cuzin Toma (Actor), Patricia Cincora (Content Creator), Dan Badea (Actor & Comedian), Radu Umbres (Author & Anthropologist), Ciprian Zamfirescu (Digital Transformation & Innovation Manager, Vodafone Romania), Andreea Blejan (Head of Social Media HUB, BCR), Laurentiu Ion (Head of Digital & Media, Pepsico Romania), Alex Trif (Content Creator), Dan Oros (Head of Marketing, Google), Sinziana Stoicescu (Digital Channels Senior Manager, BAT Romania), Alex Cotet (Writer & Director), Irina Manuela Butnaru (Corporate Communications Manager, PENNY), Raul Gheba (Copywriter & Comedian), Lorena Visan (Content Creator), Louis Florea (Content Creator), Ana Maria Bajan (Marketing, Business Development & PR Executive Director, Caroli Foods Group), Bogdan Epure (Head of Social Media, Oxygen), Raluca Radu (Managing Partner, MTH Digital), Adina Jipa (Founder & CMO, Socialinsider), Alexandra Mircea (Entrepreneur & Content Creator) si multi altii.

 

Webstock Awards 2022

Incepand cu ora 19:00, comunitatea digitala locala isi da intalnire la Webstock Awards 2022, cea mai importanta gala dedicata proiectelor si campaniilor social media din tara. An de an, cele mai creative proiecte din mediul digital, campanii online realizate in Romania si personalitati care s-au implicat activ atat in online, cat si in offline, sunt premiate in cadrul galei. Anul acesta, in cele 19 de categorii aflate in concurs, au fost nominalizate 320 de proiecte, campanii si persoane, care au fost apreciate de 125 de jurati.

 

Pe langa continutul relevant din cadrul conferintei si gala de premiere a celor mai bune proiecte din social media, evenimentul ofera nenumarate ocazii de socializare cu vorbitorii invitati, dar si cu alti profesionisti din domeniu prezenti la eveniment.

 

Mai multe detalii despre program, invitati si participare sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: www.webstock.ro.

 

Webstock este un eveniment organizat de Evensys in parteneriat cu Vodafone Romania si cu sprijinul George, Pepsi, PENNY, Samsung, DELL, Mastercard, Absolut, McDonald's, glo, Siviero Maria, De'Longhi, SpringFarma, Maestro, Bonduelle, Kozel, Socialinsider, Oxygen, MTH Digital.

 

DESPRE EVENSYS

EVENSYS este o companie de planificare de evenimente, cu peste 16 ani de experienta in organizarea de evenimente business. Evensys este specializata exclusiv pe dezvoltarea de conferinte si de seminarii proprii, ce acopera sapte domenii de activitate: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investitii, HR, Real Estate, Production si Retail. Evenimentele organizate trateaza tematici actuale, care privesc atat industria de business locala, cat si cea din Europa Centrala si de Sud-Est.

 

Sursa: Valentina Topliceanu - Managing Partner EVENSYS

miercuri, august 31, 2022

Premiera pentru vinurile romanesti: eveniment dedicat in exclusivitate Romaniei in cadrul Mundus Vini

 

Marinela Ardelean Wine Expert

Wines of Romania prezintă vinurile românești într-o degustare exclusivă la Mundus Vini, Germania.

 

La inițiativa Wines of Romania, cinci producători de vin din România participă la cea de-a 31-a ediție Mundus Vini, una dintre cele mai importante competiții de vinuri din lume, ce va avea loc în perioada 1-4 septembrie 2022 în orașul Neustdat, Germania.

 

Domeniile Averești, Crama SERVE, Vintruvian Estates (Via Viticola și Domeniile Prince Matei), Crama Gramofon și Crama Jidvei își vor prezenta vinurile în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv țării noastre care include un Masterclass introductiv susținut de Marinela Ardelean, fondator Wines of Romania, urmat de degustarea unor vinuri de top, din soiuri românești și internaționale.

 

Pentru prima oară în istoria competiției mondiale Mundus Vini, vinurile românești vor fi prezentate, jurizate și apreciate în cadrul unui eveniment de amploare dedicat țării noastre. Astfel, în 3 septembrie 2022, producătorii români propun participanților la degustare o selecție atentă și reprezentativă de vinuri, în care accentul va fi pus atât pe soiurile autohtone - Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin, Zghihară de Huși, Tămâioasă românească, Fetească albă, Fetească regală - cât și pe soiuri internaționale ce s-au acomodat foarte bine în podgoriile noastre și din care se obțin vinuri de excepție.

 

Momentul dedicat României în cadrul concursului mondial Mundus Vini reprezintă o inițiativă Wines of România. WOR este un univers digital dedicat vinurilor românești, iubitorilor de vin, cumpărătorilor, producătorilor și investitorilor, care își propune să răspundă atât exigențelor iubitorilor de vin, cât și necesităților producătorilor, venind în întâmpinarea interesului exponențial manifestat de importatori, distribuitori, critici de vin și somelieri. Partenerul strategic pentru Wines of Romania este Carrefour România prin Deschidem Vinul Românesc, program național pe termen lung, a cărui misiune este sprijinirea industriei vinului românesc.

 

„Suntem convinși că aceasta este o ocazie unică a producătorilor din România de a vorbi în fața unora dintre cei mai importanți specialiști internaționali despre valențele și potențialul vinurilor noastre. Vinul vorbește despre locuri, oameni, tradiție, istorie, iar noi avem datoria de a-l arăta și a-l lăsa să vorbească în fața lumii. Acest eveniment este o invitație adresată nu doar celor care vor participa la degustare, ci tuturor acelora care, prin acest demers, au ocazia să afle mai multe despre noi. Preocuparea mea constantă în ultimii ani a fost aceea de a face cunoscut vinul românesc în lume. Acum, Wines of Romania, împreună cu Carrefour și cu cei cinci producători parteneri, au ocazia de a vorbi despre ce înseamnă astăzi vinul românesc, despre drumul pe care l-a parcurs spre recunoașterea mondială, dar și despre provocările pe care le presupune tranziția către producerea de vinuri de calitate, după decenii întregi în care producția a fost orientată către volume cât mai mari. Prin participarea la Mundus Vini, dorim să stabilim un reper pentru nivelul de excelență în prezentarea vinurilor românești”, a declarat Marinela Ardelean, fondator Wines of Romania.

 

La ultimele ediții ale Mundus Vini, vinurile românești au demonstrat o creștere în calitate. Personal, găsesc interesantă această creștere corelată cu diversitatea manifestată în filosofia producerii vinurilor. Cu ocazia prezentării organizate anul acesta de Wines of Romania, experți din lumea întreagă vor avea ocazia să guste aceste vinuri nu doar în orb, așa cum se întâmplă în concurs, ci însoțite de detalii și de interacțiunea personală cu reprezentanții cramelor. Din degustările precedente de la Mundus Vini, cei mai mulți dintre ei sunt deja familiarizați cu calitatea vinurilor românești, dar fiind vorba de degustări în orb, nu puteau asocia până acum (gustul) cu un anumit vin sau producător. Aștept cu nerăbdare această seară fantastică, în care producătorii au șansa de a-și prezenta cele mai bune vinuri, iar experții noștri au șansa de a câștiga experiență și cunoștințe aprofundate, cu sprijinul Wines of Romania.” spune Christian Wolf, Director Degustări Mundus Vini.

 

Mundus Vini, unul dintre cele mai mari și importante concursuri de vin de nivel mondial, reunește an de an peste 11.000 de vinuri din întreaga lume, din cele mai importante regiuni viticole. Vinurile celei de-a 31-a edițiii Mundus Vini vor fi degustate și notate de un juriu format din 139 experți din 36 de țări - importatori, oenologi, somelieri, producători de vin, jurnaliști. 

 

Vinurile producătorilor din România sunt premiate de mai mulți ani la această competiție prestigioasă, lucru care atestă atât calitatea acestora, cât și faptul că eforturile producătorilor români din ultimii ani au început să-și arate roadele. Organizarea în premieră, în istoria de 31 de ediții a Mundus Vini, a unui eveniment dedicat în exclusivitate României, în prezența atâtor specialiști reputați ai domeniului, este un prim pas către obiectivul declarat al Wines of Romania: „Ducem vinul românesc în lume, pe locul binemeritat!”

 

Sursa: Claudia Agafiței, Managing Partner, The Circle Agency

miercuri, iulie 20, 2022

415.000 de transporturi si 30.000 de comenzi gestionate prin platforma myGW la doar un an de la lansare

 

myGW

Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, își continuă strategia de digitalizare a serviciilor puse la dispoziție clienților. Astfel, la un an de la lansarea portalului myGW, cca. 400 de utilizatori folosesc deja platforma. Mai mult de atât, într-un an de la lansare (n.r. iunie 2021), aceștia au gestionat 415.000 de transporturi și au plasat 30.000 comenzi prin intermediul portalului.

 

„Primul an de funcționare a portalului myGW s-a dovedit a fi un real succes. Doar în primele 3 luni de la lansare, au fost gestionate peste 30.000 de transporturi și am avut o rată foarte bude adopție ce depășește acum 400 de utilizatori“, a menționat Viorel Leca, Director General Gebrüder Weiss România.

 

Potrivit afirmațiilor sale, cele mai accesate servicii puse la dispoziție de platforma myGW în rândul clienților români au fost cele de track&trace, managementul documentelor și ebooking. Conform feedback-ului din partea utilizatorilor, myGW a prezentat un real interes din perspectiva accesului la informații în timp real, a disponibilității 7/7, 24h/zi și a accesibilității de pe orice dispozitiv. În plus, platforma este considerată intuitivă, cu informații centralizate despre fluxul de mărfuri - pentru transporturi terestre, transport aerian și maritim și logistica depozitării, asigurând totodată un grad maxim de transparență. Acest lucru este validat și de faptul că, la nivel global, soluția myGW este folosită în 25 de țări de peste 6.000 de clienti și 16.000 de utilizatori.

 

Începutul acestui an ne-a confirmat, o dată în plus, importanța investițiilor pe care le derulăm în digitalizare. Astfel, în primele cinci luni din 2022 prin myGW au fost gestionate aproximativ 160.000 de transporturi și au fost plasate peste 26.000 de comenzi”, a mai spus Viorel Leca.


Volumul de investiţii în digitalizare alocat de Gebrüder Weiss România în ultimii 2 ani a fost în linie cu creşterea interesului pentru soluţii tech şi digitalizare. Compania este într-un proces de transformare digitală, cuinvestiții direcționate pe mai multe tronsoane astfel încât să acopere partea de echipamente ce permit transfer electronic de date, portalul digital myGW, programe de planificare a mărfurilor și rutelor și optimizarea de fluxuri pentru bunuri și resurse.

 

Portalul myGW asigură acces permanent la serviciile companiei, autonomie operațională și furnizează date complexe, dovedindu-se o soluție inteligentă care salvează timp și fluidizează procesele și operațiunile. Pentru clienții companiei, myGW înseamnă flexibilitate: toate documentele relevante, cum ar fi facturile sau dovezile de livrare, sunt stocate online, comenzile pot fi plasate electronic sau prețurile de transport pot fi stabilite în scurt timp, cu un singur click. Un alt avantaj decisiv este că mai mulți reprezentanți ai unui client Gebrüder Weiss comunică online prin intermediul aceluiași instrument și pot monitoriza procesele în mod transparent, în orice moment.

 

Despre Gebrüder Weiss în România

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova, ce însumează aproximativ 70.000 mp. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.

 

Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo - Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.

 

O data cu lansarea myGW în România, în 2021, și integrarea ETA (en. Estimated Time of Arrival) în portal, clienții companiei au acces la toate informațiile relevante dintr-un singur cont, oricând și de oriunde (status, documente relevante, stocuri, comenzi).

 

La un an de la lansarea portalului myGW în România, 400 de utilizatori au gestionat prin intermediul portalului 415.000 de transporturi și au plasat 30.000 de comenzi.

 

Sursa: Simona Grindeanu, Managing Partner raspberry communication

sâmbătă, martie 05, 2022

HBO Max soseste pe 8 martie!

 

HBO Max Romania

Ce este HBO Max?

HBO Max este un nou serviciu de streaming, care-ți aduce cele mai fascinante povești de la Warner Bros, HBO, DC, Cartoon Network și multe altele, pentru prima dată într-un singur loc.

 

Cum mă abonez la HBO Max?

Te vei putea abona la HBO Max imediat ce serviciul va fi lansat. Și îți oferim acces imediat la HBO Max dacă ești deja abonat HBO GO.

 

Ce se va întâmpla cu abonamentul meu HBO GO?

Odată cu lansarea HBO Max pe 8 martie, contul tău HBO GO va deveni cont HBO Max. Așa că vei avea acces instant la HBO Max dacă ești deja abonat HBO GO. Un motiv în plus să îți creezi un cont HBO GO chiar acum!

 

Ce se întâmplă dacă m-am abonat la HBO GO printr-un partener autorizat?

Dacă te-ai abonat la HBO GO printr-unul dintre partenerii noștri, contul tău va deveni HBO Max în momentul lansării. Partenerii noștri te vor contacta în curând pentru a-ți oferi toate detaliile.

 

Când se va lansa HBO Max în România?

HBO Max va fi lansat în România pe 8 martie 2022.

 

Ce se va întâmpla cu canalele de televiziune HBO?

Canalele TV HBO vor putea fi urmărite și după lansarea HBO Max. Dacă ai acces atât la un cont HBO GO, cât și la canalele de televiziune HBO, te poți bucura de întreaga ofertă HBO – și chiar mai mult! – începând cu 8 martie. Partenerii noștri îți vor da în curând toate detaliile în acest sens.

 

Este nevoie să descarc o nouă aplicație în telefon?

Da. Odată cu lansarea HBO Max, aplicația HBO Go nu va mai funcționa și vei fi îndrumat să descarci noua aplicație HBO Max. Te așteaptă o mulțime de informații interesante!

 

Sursa: HBO Max Romania

marți, octombrie 12, 2021

Orange lanseaza o noua campanie nationala de constientizare a importantei accesului la tehnologia digitala

 

Lumea digitala trebuie sa fie o lume pentru toti

Prin acces la mediul online, putem să transformăm în realitate visuri care înainte păreau de neatins. Orange vine în sprijinul clienților pentru ca aceștia să își poată îndeplini aceste visuri și lansează campania Facem tehnologia digitală accesibilă tuturor, pentru a atrage atenția asupra importanței subiectului incluziunii digitale în România.

 

Accesul la oportunitățile oferite de lumea digitală ar trebui să fie egal pentru toți, indiferent de mediu, vârstă sau dizabilități fizice. Prin urmare, campania este construită în jurul inițiativelor Orange și ale Fundației Orange care contribuie la dezvoltarea sistemului educațional și a comunităților vulnerabile din România. La acestea se adaugă investițiile constante în extinderea rețelei mobile prin facilitarea accesului la rețeaua Orange 4G în mediul rural și la tehnologia 5G în cel urban. Pentru clienți, aceste investiții se traduc în beneficii directe prin creșterea gradului de digitalizare, un mai bun acces la informații, susținerea mediului educațional, crearea de noi oportunități pe piața muncii, precum și favorizarea dezvoltării mediului de afaceri și a celui antreprenorial din România.

 

Campania Facem tehnologia digitală accesibilă tuturor vine în completarea eforturilor Orange și ale Fundației Orange de a facilita accesul la mediul digital din România, de la copii până la vârstnici. Încă din 2012, am construit o serie de programe care oferă acces românilor la oportunitățile pe care le aduce tehnologia și care schimbă în bine mii de vieți. Până în prezent, peste 710.000 de beneficiari au avut acces la programele noastre, iar această campanie duce mai departe eforturile de digitalizare pentru un impact pe termen lung. În plus, îmbunătățirea constantă a rețelei oferă clienților noștri cea mai rapidă rețea fixă și mobilă, precum și cea mai mare acoperire mobilă, fapt ce contribuie la obiectivele noastre de creștere gradului de acces la tehnologia digitală, a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România

 

Cum arată digitalizarea în România?

Digitalizarea este o componentă extrem de importantă pentru dobândirea unor abilități noi, pentru sistemul educațional sau intrarea pe piața muncii. Cele mai recente studii arată că românii se află pe ultimele locuri în ceea ce privește utilizarea zilnică a internetului[1] comparativ cu celelalte regiuni din Uniunea Europeană. În plus, un raport de țară al Comisiei Europene din 2020 arată că unul din cinci români nu a utilizat niciodată internetul[2].

 

În ceea ce privește competențele digitale, doar 10,1% din populația adultă are abilități peste medie, cel mai mic procent din Uniunea Europeană[3]. Totodată, 39% dintre tinerii din România (cu vârsta între 16 și 19 ani) își autoevaluează competențele digitale ca fiind scăzute, comparativ cu media europeană de 15%[4]. Aceste cifre indică faptul că integrarea tinerilor pe piața muncii poate fi o provocare.

 

Nivelul scăzut al cunoștințelor digitale înregistrate în rândul românilor poate fi o provocare în ceea ce privește dezvoltarea generală a societății. Ritmul accelerat de inovație tehnologică în sectoare precum educație, sănătate, servicii sociale, servicii publice sau chiar a diferitelor industrii presupune existența unui nivel cel puțin mediu de competențe digitale la nivelul populației. În acest context, programele de incluziune digitală sunt un element cheie pentru a creșterea nivelului de alfabetizare digitală a populației și reducerea inegalității sociale, a declarat Claudia Petrescu, Cercetător - Institutul de Cercetare a Calității Vieții

 

Prin inițiativele integrate în campania Facem tehnologia digitală accesibilă tuturor, Orange reconfirmă promisiunea de a oferi sprijin tuturor celor care vor și au nevoie să-și îmbunătățească abilitățile digitale. Pentru că uneori avem nevoie de puțin ajutor ca să ne atingem visurile, iar Orange este pregătit să-l ofere în continuare.

 

Campania face parte din direcția asumată de Grupul Orange încă de la finalul anului 2019, odată cu lansarea noii strategii Engage 2025, care plasează în centrul operațiunilor angajamente de mediu și de incluziune digitală. Mai multe informații aici și în materialele atașate. Inițiativele și programele de responsabilitate ale Orange în România se regăsesc pe platforma #PentruMâine.

__________________________________________________________________________

1https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Digital_society_statistics_at_regional_level#Internet_activities

2 Country Report Romania 2020, European Commision: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1584543810241&uri=CELEX%3A52020SC0522 pag. 51

3 Country Report Romania 2020, European Commision: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1584543810241&uri=CELEX%3A52020SC0522, pag. 35

Country Report Romania 2020, European Commision: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1584543810241&uri=CELEX%3A52020SC0522 pag. 37


Sursa: Beatrice Mituleci, Grafitti PR

joi, august 26, 2021

Gebrüder Weiss vizeaza extinderea spatiilor logistice din Romania

Mirela Brojban


8 hub-uri în România cu o suprafață de cca. 65.000 mp.

Investiții în extindere în Sibiu și București.

Piața de spații logistice, concentrată în zona București, Timișoara și Ploiești.

 

Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, vizează extinderea spațiilor logistice cu cca. 20% în următorul an pentru hub-urile din Sibiu și pentru cele din apropiere de București. Compania deține, în acest moment, centre logistice cu o suprafață totală de cca. 65.000 de metri pătrați, având un grad mediu de ocupare de 90%.

 

Cea mai mare suprafață logistică a Gebrüder Weiss România este concentrată în apropierea Capitalei, însumând 35.000 mp în 4 hub-uri. Al doilea centru din punct de vedere al mărimii este localizat în Arad, cu cca. 15.000 mp, urmat de hub-ul din Cluj-Napoca, cu 7.000 mp, și cele din Sibiu și Brașov cu cca. 5.000 mp fiecare. Compania mai ocupă spații de cca. 3.000 mp și în Constanța, Craiova și Bacău. 

 

Din totalul celor cca. 65.000 mp de spațiu logistic pe care îl gestionăm pe plan local, aproximativ 15% este proprietatea companiei, restul fiind închiriat în parcuri logistice de mare anvergură. Pentru întreaga suprafață, procentul de ocupare este permanent de 90%. Desigur, există și un grad de fluctuație a ocupării de câteva procente, determinat în special de sezonalitatea produselor, campanii promoționale, finalul de lună când se încearcă atingerea țintelor de vânzări sau perioadele de Sărbători și Black Friday”, a declarat Mirela Brojban, Business Unit Manager Soluții Logistice în cadrul Gebrüder Weiss România.

 

Ținând cont de aceste aspecte, reprezentanta companiei a subliniat că, în următoarea perioadă, GebrüderWeiss România vizează extinderea suprafețelor logistice pentru hub-urile din apropierea Capitalei, cât și pentru centrul din Sibiu cu cca. 20%.

 

În acest moment, clientul de spații logistice Gebrüder Weiss România este reprezentat, de cele mai multe ori, de companii mari, multinaționale, cu o cotă de piață importantă, pentru care avantajele puse la dispoziție de spațiile noastre, dar și de serviciile pe care le oferim, sunt fundamentale. Printre cei cca. 2.000 de clienți pe care îi deținem în portofoliu pe plan local, majoritatea activează în domenii precum industria de petrol și gaze, retail, mobilier, automotive sau telecomunicații”, a mai spus Mirela Brojban.

 

Tocmai din acest motiv, ponderea clienților care aleg doar serviciile de depozitare este una redusă. Majoritatea partenerilor companiei optează pentru o gamă largă de servicii logistice în care sunt incluse cele de transport sau cele de comisionare vamală. De altfel, de cele mai multe ori clienții care aleg doar serviciile logistice de depozitare și manipulare marfă sunt cei ale căror mărfuri nu sunt destinate consumatorului final.

 

Piața de spații logistice – concentrată în câteva orașe mari

Potrivit afirmațiilor reprezentantei Gebrüder Weiss România, piața autohtonă de spații logistice este ofertantă și în continuă creștere de la an la an.

 

România a devenit, în ultimii ani, un hub logistic pentru piețele din sud-estul Europei, atrăgând astfel investiții pe acest segment, ceea ce a dus la o extinderea suprafețelor industriale. Estimăm că evoluția va fi una pozitivăși în următorii ani, în special datorită creșterii pieței de e-commerce. De asemenea, odată cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, România va atrage cu siguranță mai multe investiții ce vor presupune o lărgirea suprafețelor logistice”, a subliniat Mirela Brojban.

 

Piața de spații logistice este concentrată în jurul a câtorva orașe mari, Capitala fiind pe primul loc, urmată de Timișoara și Ploiești. La polul opus, zona de Est a țării este cea mai slab reprezentată, în special din cauza lipsei de infrastructură rutieră modernă.

 

În situația în care infrastructura rutieră, în special în zona de Est, nu se dezvoltă în viitorul apropiat, majorarea suprafețelor logistice și crearea de depozite suplimentare va fi direcționată tot către orașele unde deja se află cele mai mari proiecte de acest tip”, a încheiat Mirela Brojban.

 

Despre Gebrüder Weiss în România

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.

 

Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo - Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.

 

Ca parte din strategia digitală, Gebrüder Weiss a lansat la începutul anului 2020 platforma ETA (en. Estimated Time of Arrival), prin care clienții companiei pot urmări procesul de expediere online, inclusiv timpul estimat de sosire a comenzilor. Gebrüder Weiss oferă acest serviciu digital pentru transportul de marfă în regim de grupaj în toate locurile unde compania efectuează livrarea finală.

 

O data cu lansarea myGW în România și integrarea ETA în portal, clienții companiei au acces la toate informațiile relevante dintr-un singur cont, oricând și de oriunde.

 

Sursa: Simona Roșu, Managing Partner raspberry communication

marți, martie 02, 2021

Gebrüder Weiss Romania: Crestere record in pandemie pentru serviciul de livrari la domiciliu

 

Home Delivery Gebruder Weiss

Serviciul Home Delivery din portofoliul Gebrüder Weiss România a înregistrat, în 2020, creșteri semnificative pentru toți indicatorii cheie de performanță. Comparativ cu anul anterior, numărul de expedieri a fost cu 123% mai mare – peste 130.000 de transporturi efectuate, reflectându-se și în creșterea cu 85% a cifrei de afaceri pe acest segment.


Rezultatele de excepție pentru serviciul de livrări la domiciliu al companiei au fost înregistrate în contextul extinderii uriașe a comerțului online în urma restricțiilor sociale generate de pandemia de coronavirus. Restrângerea liberei circulații și cvasi-generalizarea muncii la domiciliu au crescut interesul pentru proiecte de construcții sau reamenajări interioare, ducând, implicit, la multiplicarea comenzilor pe segmentele de bricolaj, materiale de construcții, electrocasnice și mobilier.


Serviciul Home Delivery, nișat pe livrarea la domiciliu a comenzilor tip cargo (între 25 și 45 kg), a fost favorizat de această conjunctură și de reorientarea mai multor retaileri către vânzările online. La nivel de companie, creșterile cu două cifre pentru Home Delivery au contrabalansat scăderile transporturilor de marfă din perioada martie - aprilie 2020.


Lansat în 2018, serviciul de livrări la domiciliu al Gebrüder Weiss România a fost gândit pentru a acoperi segmentul de comenzi voluminoase. Este un produs nișat, pe care holdingul Gebrüder Weiss îl oferă la nivel de grup în mai multe țări din Europa de Vest. Pentru a doua jumătate a anului 2021, planurile companiei includ optimizarea acestui serviciu pe piața locală prin introducerea unor opțiuni suplimentare, de care se bucură deja clienții din afară: servicii de asamblare și instalare ale mobilierului.


“Am mizat pe livrările specializate la domiciliu încă de acum doi ani, fiind evidentă traiectoria ascendentă a comerțului online. Pandemia a fost un factor accelerator, dar care a propulsat un produs deja maturizat, cu rezultate foarte bune. Surpriza a fost procentul de creștere, care a reușit inclusiv să acopere în bună parte scăderile din primăvară de pe alte segmente de business ale companiei”, menționează Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.


Despre Gebrüder Weiss în România

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.


Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo - Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.


Ca parte din strategia digitala, Gebrüder Weiss a lansat la începutul anului 2020 platforma ETA (en. Estimated Time of Arrival), prin care clienții companiei pot urmări procesul de expediere online, inclusiv timpul estimat de sosire a comenzilor. Gebrüder Weiss oferă acest serviciu digital pentru transportul de marfă în regim de grupaj în toate locurile unde compania efectuează livrarea finală.


Simona Roșu, Managing Partner raspberry communication

marți, octombrie 13, 2020

Orange Romania lanseaza cea de-a saptea editie a SuperCoders

 

Orange SuperCoders

Orange România lansează cea de-a șaptea ediție a SuperCoders, program de educație digitală în care copiii cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara învață gratuit noțiuni de programare în Caravana SuperCoders, pe care le pun ulterior în practică pentru a câștiga premii în Concursul național.


Anul acesta, SuperCoders se mută în totalitate în mediul online, astfel încât elementul de noutate al Caravanei este seria de ateliere transformate în webinare. Elevii se pot înscrie la unul dintre cele zece ateliere online de introducere în limbajul de programare Scratch și la webinarele de specialitate, unde mentori le vor fi persoane cunoscute și îndrăgite de ei din gaming, vlogging sau design de joc. Înscrierile sunt deschise până pe 20 noiembrie și se ocupă pe principiul primul înscris, primul confirmat, în limita locurilor disponibile, iar participanții la atelierele online intră automat într-o tombolă cu premii Orange. 


În cea de-a doua etapă, Concursul național, copiii sunt provocați să îi vină din nou în ajutor eroului Coder, personajul principal al programului, și să își folosească imaginația și abilitățile lor de programare vizuală pe platforma online Scratch ca să încheie cu succes o nouă misiune. Micii programatori trebuie să dezvolte începutul de poveste și să îl transforme într-o animație care să îl ajute pe Coder în deblocarea impasului spațio-temporal în care se află. Valoarea totală a premiilor puse în joc depășește suma de 5.500 RON, la care se adaugă șansa de a câștiga unul dintre cele 50 de locuri la Academia online, modul avansat de programare, în cadrul căruia copiii vor învăța noțiuni introductive de Phyton pe parcursul a 12 săptămâni de curs online. Înscrierile în Concurs sunt deschise până pe 22 noiembrie, ora 23:59.


Noua ediție SuperCoders a fost adaptată la contextul de învățare online și se dezvoltă, prin introducerea webinarelor de specialitate, care să îi inspire pe copii în exersarea abilităților de programare prin joc. Noi credem în super puterea lor de a valorifica consumul de tehnologie în creare de conținut, astfel încât timpul petrecut în fața ecranului să fie cât mai util și distractiv. Mai mult, credem că pot dezvolta abilități de viață prin găsirea unor soluții proprii la o problemă dată: misiunea lui Coder”, a declarat Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR Orange România.


Alte două componente noi în această ediție sunt cele dedicate partenerilor strategici ai programului: ateliere de predare în online pentru profesorii de informatică din rețelele Fundației Orange și a Simplon România și o serie de webinare pentru copiii din 10 școli din mediul rural, incluse în programul Digitaliada al Fundației Orange. 


Programul SuperCoders este dezvoltat din 2014 de Orange România împreună cu Simplon România, cu scopul de a promova educația digitală și folosirea responsabilă și utilă a tehnologiei în rândul tinerei generații. Până acum, peste 2500 de copii din toată țara au beneficiat de experiența participării în program și au învățat noțiuni introductive sau avansate de programare. Programul SuperCoders este o inițiativă #PentruMâine și contribuie la angajamentul de responsabilitate socială a Orange România, de a construi împreună un viitor mai bun, cu ajutorul tehnologiei. 


Mai multe detalii despre calendarul atelierelor, înscrieri și concurs, dar și despre provocările adresate copiilor sunt disponibile pe www.responsabilitate-sociala.orange.ro.


Sursa: Ana Cocirlea, Grafitti PR

miercuri, septembrie 16, 2020

Kaufland marcheaza 15 ani in Romania cu o campanie aniversara

 Kaufland - 15 ani

În preajma aniversării a 15 ani de existență în România, Kaufland lansează o amplă campanie de comunicare, începând de astăzi și până pe 10 noiembrie, în care povestește cum au devenit planurile sale realitate, din 2005 și până în prezent.


Povestea Kaufland Romania a început pe 13 octombrie 2005, odată cu deschiderea primului magazin, în Colentina, când clienții descopereau primul magazin Ieftin și Bun.


De atunci, povestea Kaufland creionează un drum de succes, parcurs împreună cu fiecare dintre clienții săi, în care inovația a fost un concept de bază, adus la viață an de an de echipele din magazine, depozite și birouri. Ani mai târziu, magazinele se transformă, sub sloganul Kaufland este pentru mine.


,,Celebrăm 15 ani de la deschiderea primului Kaufland în România și a primei cărămizi din tot ce am construit împreună până astăzi. În tot ceea ce facem, oamenii sunt cei care au dăruit suflet pentru tot ce înseamnă Kaufland azi, în România. Sunt mândru de echipa noastră și că, în toți acești ani, am crescut ca o familie. Aceste momente de sărbătoare sunt adresate tuturor colegilor din magazine, depozite sau din birouri, oameni care, prin munca lor neobosită, scriu zi de zi povestea Kaufland. Le mulțumesc pentru fiecare pagină scrisă împreună și că formăm o echipă puternică. Sunt 15 ani de performanță, de modernizare a retailului în România, 15 ani de fapte bune pentru comunitate și 15 ani de susținere a producătorilor români. Sunt 15 ani de când facem din poveste realitate”, declară Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.


În toți acești ani, povestea Kaufland a scris câte un capitol și a vorbit despre respectul pentru responsabilitate, care a crescut de la an la an, despre prospețimea zilnică care ne-a învățat cum se Trăiește Fresh și despre cum învățăm împreună ABC-ul unei vieți depline. Și astfel, am putut spune Și săptămâna-i bună și să vedem cum Lucrurile bune vin ușor, când reușim să oferim clienților exact ceea ce au nevoie.


Iar acum, la aniversarea primilor 15 ani în România, arătăm cum facem din poveste realitate, printr-o campanie amplă, vizibilă pe toate mediile de comunicare – TV, online, revistă săptămânală, în magazine, PR și pe canalele interne.


Campania aniversară cuprinde și promoții și concursuri pentru clienții Kaufland, printre care se numără: reduceri aniversare, o tombolă aniversară națională, în cadrul căreia clienții vor putea câștiga produse pentru un an, stickerul aniversar – care, lipit pe mașină, aduce clienților peste 5.000 vouchere de cumpărături de 150 lei fiecare și alte surprize, pe care clienții sunt invitați să le descopere atât în magazine, cât și pe site-ul www.kaufland.ro/15ani.


De 15 ani facem din poveste realitate datorită colegilor noștri
Și angajații Kaufland România vor fi sărbătoriți printr-o serie de evenimente și acțiuni interne, în semn de mulțumire și recunoștință față de cei care, zi de zi, prin implicare și dedicare, contribuie la succesul întregii echipe. 

Mai mult, cu ocazia celor 15 ani de investiții în comunitate, Kaufland România sprijină extinderea rețelei Donorium în 15 orașe: Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu-Mureș, Buzău, Slobozia, Călărași, Brăila, Târgu Jiu, ajungând în total în 22 centre de transfuzie sanguină din țară. 


Aplicația Donorium, dezvoltată de Asociația Smart Society, cu sprijinul Kaufland România, facilitează programarea donatorilor de sânge în centrele de transfuzie și permite interconectarea în timp real a nevoilor centrelor din țară cu disponibilitatea donatorilor.


Sursa: Kaufland

joi, mai 28, 2020

A 20-a editie a competitiei SuperBlog isi premiaza castigatorii creativi

Catalina Popa
Primăvara aceasta, blogosfera și-a petrecut izolarea în mod creativ: provocându-și inspirația și perseverența în competiția SuperBlog, ajunsă la cea de-a 20-a ediție. Totodată, brandurile participante și-au prezentat ofertele într-un context inedit și au descoperit în rândul concurenților noi influenceri, susținând astfel dezvoltarea și profesionalizarea blogosferei.

Desfășurată între 1 martie și 22 aprilie a.c., Spring SuperBlog 2020 a atras la start 121 de bloggeri (din toată țara și din diasporă), din care 50 au participat la toate provocările lansate de sponsori, pe teme dintre cele mai variate: electrocasnice și produse pentru casă, servicii de închiriere auto, accesorii pentru călătorii cu mașina, alimente sănătoase, cosmetice, ceasuri și bijuterii, echipamente de gaming, turism și experiențe, articole promoționale, proiectare rezidențială, materiale de construcții, servicii de suport pentru industria HoReCa. Șapte săptămâni și 16 probe mai târziu, competiția numără 1119 articole, juriul având dificila misiune de a le evalua și de a stabili câștigătorii celor peste 200 de premii acordate (în bani, produse sau servicii).

De data aceasta, câștigătorii sunt aplaudați doar în mediul online: restricțiile de distanțare socială impuse de pandemie au determinat anularea Galei de premiere - o tradiție mult-așteptată în comunitatea SuperBlog, la finalul fiecărei competiții. Rămâne însă promisiunea că următoarea reuniune offline va compensa din plin așteptarea.

Pe podiumul competiției se clasează concurentele Alexandra Cardel - autoarea blogului inefabil.ro, pe locul al treilea, Grațiela Vlad pe locul secund, cu blogul gratielavlad.ro, iar Cătălina Popa - catalinapopa.com, aflată la a treia participare și clasare pe podium, primește trofeul Spring SuperBlog 2020 și premiul de 2000 lei. Clasamentul final și alte informații sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.

“Participarea mea în competiția SuperBlog a venit din dragostea pentru scris. De altfel, eu și lucrez la o carte în această perioadă. De aceea, am avut rezultate încă de la prima ediție la care am participat. Foarte puțini superbloggeri au luat trofeul din prima încercare. Un parcurs și o evoluție există indiferent că o simți sau nu de la o ediție la alta. Se spune că, dacă vrei să fii scriitor, trebuie să scrii zilnic, așa că am luat competiția SuperBlog ca pe un experiment, dar s-a dovedit o experiență care m-a definit ca om. Parcursul meu a fost foarte interesant: la prima ediție m-am aflat pe locul al III-lea, la următoarea am luat locul al II-lea, iar acum am câștigat. Nu aș schimba nimic la acest parcurs. Dacă aș putea alege, nu aș vrea să fi câștigat din prima pentru că nu aș fi ajuns să mă dezvolt atât de mult. Orice faceți, faceți cu credință, cu motivație! Acceptați cine sunteți si dați tot ce aveți mai bun. Eu accept că sunt o timidă incurabilă, dar, în același timp, sunt un om care are ceva de spus, în scris sau verbal, iar pentru ideile mele, lupt să fie expuse clar și inedit. Cam așa este și cu fiecare probă SuperBlog: pleci de la tema dată și o faci să fie a ta. Succes tuturor participanților!”, a declarat câștigătoarea Cătălina Popa.

Cea de-a 20-a ediție SuperBlog a fost sponsorizată de companiile AIA Proiect, AutoGedal, Autonom, Dajar România, Driedfruits.ro, Experimenteaza.ro, Farmec, Franke România, LitoralulRomanesc.ro, Lokofood, Spacer, StoneMania Bijou, Vindem-Ieftin.ro, WatchShop.ro, Today Advertising.

“Ediția Spring SuperBlog 2020 a fost una specială, în condiții de criză, care ne-a schimbat tuturor gândurile, perspectivele, preocupările. Astfel, am abordat o temă mai sensibilă și i-am invitat pe participanți să ne transmită ideile lor de implicare socială a companiei Farmec, fiindcă în comunitate se nasc proiectele cele mai frumoase și mai eficiente, care ne vizează pe toți. Le mulțumim tuturor celor care au scris pentru, despre și cu farmec, și așteptăm să ne reîntâlnim la toamnă cu la fel de multă inspirație și energie.” - Liliana Popa, PR Manager Farmec

“Nu a fost deloc o misiune ușoară să jurizăm articolele scrise de participanții în această competiție și pe această cale dorim să le mulțumim tuturor pentru această provocare, pentru implicarea și creativitatea de care au dat dovadă. Am citit articole care ne vor rămâne cu siguranță în memorie, articole din care am învățat și am descoperit oameni foarte talentați și pasionați de ceea ce fac. Felicitări organizatorilor pentru că au dezvoltat acest proiect an de an!” - Maria Tătaru, Marketing Manager Autonom

“Pentru noi, participarea la competiția SuperBlog a devenit o obișnuință, fiind un eveniment pe care îl așteptăm cu nerăbdare, de fiecare dată. Ne bucurăm că proba propusă de noi a stârnit interesul bloggerilor, care ne-au încântat și de această dată cu articole creative și bine documentate. Le mulțumim tuturor pentru participare și îi felicităm pentru rezultatele obținute. Așteptăm cu entuziasm următoarea competiție și, până atunci, le urăm tuturor inspirație și spor la creație!” - Alin Dăbuleanu, manager SC AUTO GEDAL IMPEX SRL

"Timpul și scrisul sunt elementele care ne aduc împreună. Contextul actual ne-a făcut să aducem într-o nouă lumină ambiția, perseverența și curajul - în special de partea bloggerilor, pentru a scrie despre o temă sensibilă pentru publicul larg. WatchShop este la a doua astfel de colaborare și întotdeauna ne bucurăm pentru o oportunitate de a da înapoi comunității și de a crește împreună cu bloggerii." - Andreea Eremia, Marketing Specialist WatchShop

“Ca de fiecare dată, această competiție este o încântare, suntem onorați să vă fim alături. Primiți, vă rog, felicitările noastre pentru o nouă ediție reușită și numai gânduri bune adresate tuturor participanților, sponsorilor și organizatorilor!” - Echipa AIA Proiect

"Pentru noi, cei de la Today Advertising, a fost o experiență nouă și foarte plăcută. Am descoperit oameni minunați cu care intenționăm să colaborăm pe termen lung și cu siguranță ne vom alătura vouă și anul viitor." - Nadia Vișan, Business Development Director Today Advertising

“Superbloggerii ne-au surprins și de această dată cu energia pozitivă, imaginația bogată și talentul de a scrie. Mulțumim pentru articolele scrise pentru Spacer. Ne-ar fi plăcut să ne revedem cu toții la Gală, însă, având în vedere că am participat cu toții la o ediție Spring SuperBlog care va intra în istorie, aceasta va trebui să mai aștepte.” - Cătălin Onea, General Manager Royal Computers

"Proba sponsorizată de Litoralulromanesc.ro s-a derulat în plină stare de urgență, care a însemnat pentru toată lumea restricții, incertitudine și îngrijorare cu privire la ce ne aduce ziua de mâine. Dar, în ciuda contextului, bloggerii care au participat la această probă au reușit să ne transpună pe noi, juriul, precum și pe cititorii lor, înapoi în lumea normală, cea în care vacanțele la mare nu sunt un vis intangibil. Le mulțumim pentru efortul de a-și imagina această stare de normalitate și sperăm că și pentru ei a fost "un respiro" de la cotidianul dominat de vești dramatice. A fost o experiență care, paradoxal, în pofida contextului, ne-a adus mai aproape unii de ceilalți. Sperăm ca interacțiunile viitoare să aibă loc într-un moment mai bun și, până atunci, să ne putem bucura vara aceasta de vacanțe la mare." - Ionuț Nedea, owner Litoralulromanesc.ro, agenția de turism online care aduce cei mai mulți români în vacanțe la Marea Neagră.

“Se pare că ediția de primăvară a SuperBlog a adus o experiență nouă pentru întreaga comunitate. Ne-am bucurat să vedem că bloggerii și-au păstrat optimismul și au reușit să creeze articole care să inspire. Așteptăm Gala pentru atunci când va fi posibil, dar și ediția de toamnă pentru care avem deja planuri.” - Florin Genet, fondator Experimenteaza.ro

“Pandemia ne-a reînvățat să apreciem mai mult socializarea, să comunicăm mai mult cu cei apropiați și să iubim mai mult planeta. Dragi bloggeri, mulțumim că v-ați păstrat inspirația, entuziasmul și implicarea. Abia așteptăm să ne recitim, dar mai ales să ne revedem în noua ediție de toamnă SuperBlog.” - Bianca Ghiță, manager vânzări Vindem-Ieftin

Parteneri media: Catchy.ro, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, CREADIV, Fashion8, IXPR, MTH Digital, Mujer.ro, PRwave, Red Marketing, Social Media în Culise, toateBlogurile.ro, TVR2, Zelist Monitor, Zile și Nopți.

Bloguri partenere: alina-gheorghe.ro, calatoriaperfecta.ro, casutaunuimelc.ro, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.ro, mirelacarmen.ro, moneywatch.ro, opisicaneagra.ro, pisicapesarma.ro, presainblugi.com, robintel.ro, storyspelling.ro, tssecrets.com, visatorprinlume.ro. 

Organizator: SwissPlan.biz.

Despre SuperBlog
Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept scop să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără deja 20 de ediţii încheiate (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, circa 3000 de participanți și s-au scris peste 38.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

Despre SwissPlan.biz
Servicii de marketing, comunicare & productie video pentru mediul online.
Calitate elvetiana la preturi corecte.

Sursa: ComunicatedePresa.ro