Pentru că sărbătorile de iarnă bat la uşă, Dremel, una
dintre mărcile de scule electrice ale concernului german Bosch, şi lanţul de
magazine bauMax vor organiza cursuri de bricolaj care le vor permite clienţilor
bauMax să iasă în evidenţă cu decoraţiuni, felicitări şi cadouri de Crăciun
unice, create chiar de ei. Pentru cei care visează să facă primii paşi în
domeniul bricolajului, să fie originali şi să simtă atmosfera Crăciunului
într-un mod unic, specialiştii Dremel s-au transformat în profesori pentru
câteva zile şi au creat programul “Unelte potrivite pentru ideile şi
îndemânarea lor”, lansat în parteneriat cu lanţul de magazine bauMax. Cursurile
sunt gratuite şi sunt programate între orele 10:00 – 15:00, în magazinele
bauMax din mai multe oraşe. Primele lecţii se vor ţine în data de 17 noiembrie
şi vor avea loc la magazinele bauMax din Cluj, de pe Bulevardul Aurel Vlaicu şi
Ploieşti. Etapa a doua, care se va desfăşura în Bucureşti, la magazinul bauMax
din Şoseaua Chitilei, şi la magazinul bauMax din Sibiu, este programată pentru
data de 24 noiembrie. Pe 29 noiembrie, specialiştii Dremel se vor afla la
magazinele bauMax din Braşov şi Bucureşti, la bauMax de pe Calea Văcăreşti, iar
în data de 8 decembrie cursurile se vor ţine la magazinele bauMax din Constanţa
şi Târgu Mureş. Acţiunea Dremel se va încheia în data de 15 decembrie, la
magazinele bauMax din Craiova şi Iaşi.
vineri, noiembrie 16, 2012
Sunteţi creativi?
Vreţi să învăţaţi să vă folosiţi creativitatea pentru a transforma sărbătorile
de iarnă într-un eveniment de neuitat? Vreţi să învăţaţi să realizaţi
decoraţiuni de iarnă deosebite? Atunci Dremel, una dintre mărcile de scule
electrice ale concernului Bosch, şi lanţul de magazine Dedeman vă stau la
dispoziţie prin campania “Unelte potrivite pentru ideile şi îndemânarea lor”.
Acţiunea de Crăciun, în cadrul căreia specialiştii Dremel se vor transforma în
profesori de bricolaj, se va desfăşura între orele 10:00 – 15:00, în magazinele
Dedeman din Braşov (pe 16 noiembrie), în Bucureşti la Dedeman Giurgiului (în
data de 23 noiembrie) şi Dedeman Valea Cascadelor (pe 7 decembrie) şi la
Dedeman Craiova (în data de 14 decembrie).
Specialiştii Dremel au creat un program special de cursuri pentru a-i ajuta pe pasionaţii de bricolaj să creeze proiecte specifice Crăciunului precum decoraţiunile de brad, decorarea de globuri sau confecţionarea de felicitări. La realizarea acestora, doritorii vor avea ocazia să lucreze cu patru unelte Dremel - pistolul de lipit Dremel 920, Dremel 3000, Versatip şi Dremel Engraver. “Uneltele Dremel sunt folosite de profesionişti, cu ele putându-se realiza o paletă variată de aplicaţii, de la personalizarea calculatorului, la repararea caroseriei maşinii, bijuterii, decorarea de lumânări, rame foto, pahare sau oglinzi. Imaginaţia este chiar singura limită”, au declarat reprezentanţii Bosch.

luni, noiembrie 12, 2012
Imagineaza-ti cum ar fi sa beneficiezi de o reducere de
60% la un restaurant sau centru spa dar sa poti achizitiona un produs pe care
ti-l doreai de mult la doar jumatate de pret.
Despre platforma de reduceri www.dealplaza.ro
Aceasta se deschide pe 5 noiembrie si se bazeaza pe
sistemul deja cunoscut de reduceri colective. Ideea de baza a acestui sistem
consta in expunerea unei oferte principale "oferta zilei" cat si a
altor oferte secundare toate cu discounturi semnificative.
Dealplaza.ro pune la dispozitia cumparatorilor o
platforma performanta si sigura unde cumparatorii pot vizualiza ofertele din
ziua respectiva, pot achizitiona un produs sau serviciu foarte usor si pot
achita in siguranta atat cu cardul cat si prin numerar la ghiseul bancii sau
prin transfer bancar.
duminică, noiembrie 11, 2012
Bijuteriile
sunt expresii inestimabile atât ale sufletului, cât şi ale creaţiei. Ele sunt
realizate cu un scop bine definit şi anume acela de a încânta viaţa şi sufletul
persoanei purtătoare.
Accesoriile pot fi asociate unei ţinute
vestimentare adecvate fie serviciului, fie unei aniversări speciale din viaţa
noastră sau acestea pot fi purtate în timpul activităţilor cotidiene. Asociate
unei ţinute de seară, accesoriile, indiferent de tipul lor, conferă frumuseţe,
eleganţă, strălucire, distincţie atât timp cât sunt asociate corespunzător
ţinutei vestimentare.
Inele, brăţări, coliere, lănţişoare, dacă
într-adevăr ne plac, le putem purta cu plăcere în orişice moment al zilei.
În general vorbind, trebuie să alegem accesoriile
care ne încântă privirea, care corespund gusturilor noastre şi care sunt
eficiente sub raportul calitate-cantitate.
sâmbătă, noiembrie 10, 2012
Cum afirmam si in
alte articole, acum douazeci de ani ne faceam griji cu totii pentru faptul ca
suntem slab dezvoltati si nu dispunem de suficienta tehnologie. Ei bine, se
pare ca tehnologia a venit brusc peste noi in ultimii ani si nu doar in
domeniul produselor electronice si electrocasnice, ci si in alte domenii,
precum cel al tamplariei.
Dupa aparitia celebrului de acum geam termopan, una din marile
inventii ale ultimilor ani, evolutia in domeniul tamplariei a luat o mare amploare.
Daca geamul termopan a ramas cam acelasi, adica ansamblul format din doua foi
de sticla lipite perimetal prin intermediul unei baghete de aluminiu si al unor
sigilanti de tip membrana cauciucata, nu acelasi lucru se poate vorbi si despre
tamplaria care o integreaza.
In domeniul tamplariei s-a plecat practic de la lemnul clasic, care a
fost solutia de baza in realizarea de tamplarie timp de sute de ani, s-a trecut
apoi la tamplaria din PVC si din aluminiu, pentru ca apoi sa se ajunga din nou la
tamplaria din lemn, dar de data aceasta la cea din lemn stratificat.
marți, noiembrie 06, 2012
Ni se intampla deseori
in ultimul timp sa surprindem in diverse conversatii dintre vecinii de pe scara
blocului in care locuim, dar si dintre diverse persoane aflate in hypermarket-urile
specializate pe vanzarea materialelor de constructii, in special clienti care pun
din ce in ce mai multe intrebari consilierilor de vanzari, termenul
hidroizolatie.
Dar ce inseamna
hidroizolatia si de ce avem nevoie de ea?
Hidroizolatia este o structura etansa, continua si omogena de protectie
a constructiilor sau a partilor de constructii, impotriva actiunii apei de
orice fel, fie ca vorbim de infiltratiile apei sau a umiditatii naturale a mediului,
stiut fiind faptul ca apa este un agent foarte agresiv, cu efecte negative majore
asupra elementelor de constructii.
Dintre efectele nedorite care apar datorita acestor fenomene, putem
aminti printe altele de coroziunea armaturilor inglobate in beton, de modificarile
fizico-mecanice ale materialelor de constructii, de degradarile datorate
ciclurilor repetate de inghet-dezghet, de reducerea capacitatii de izolare
termica, dar si de arhicunoscutele aparitii de igrasie si mucegai.
Centrala termică
murală cu condensare Logamax plus GB012 întruneşte calităţile care au făcut ca
marca Buderus - o marcă cu aproape 300 de ani de experienţă şi tradiţie în
echipamente şi sisteme de încălzire - să fie una dintre cele mai respectate şi
admirate din lume. Tehnologia inovatoare înglobată în componentele centralei
este grăitoare pentru profesionalismul şi atenţia la detalii a specialiştilor
Buderus. Printre caracteristicile noii centrale Buderus se numără eficienţa
energetică de până la 103 la sută, dimensiunea compactă, fiabilitatea,
protejarea mediului prin reducerea emisiilor poluante, modalitatea simplă şi
rapidă de instalare, reglare sau mentenanţă, dar şi existenţa multiplelor elemente
de siguranţă.
O centrală combi cu o eficienţă energetică de 103 la sută
Logamax plus GB012 are o putere de 25 kW atât pentru încălzire, cât şi pentru apă caldă menajeră. Apa caldă (de 40 - 60 de grade Celsius) este preparată în regim instantaneu. Randamentul ridicat al centralei asigură un debit constant de apă caldă la temperatura cerută de utilizator şi se datorează sistemului alcătuit din 2 schimbătoare de căldură, care îmbunătăţesc considerabil transferul termic. Astfel, schimbătorul principal, din inox, deosebit de fiabil, şi un schimbător de căldură secundar, din aliaj Al-Si-Mg, funcţionează atât pentru circuitul de încălzire, cât şi pentru cel de apă caldă menajeră, jucând un rol de recuperare a condensatului. Eficienţa energetică ridicată se concretizează într-un consum redus de combustibil gazos. În plus, vana de gaz modulantă contribuie la un consum raţional de combustibil, iar ventilatorul cu turaţie variabilă asigură un consum redus de energie electrică şi o funcţionare extrem de silenţioasă a centralei.